Casele care reduc semnificativ cheltuielile cu caldura si rezista la seisme, a caror constructie se bazeaza pe un sistem inventat de nemti si italieni, cistiga teren in planurile constructorilor. Si asta nu atit datorita avantajelor noii tehnologii, cit mai curind din cauza pretului.

O casa eficienta energetic, cum o numesc antreprenorii, se vinde cu 350 euro/mp, pret in care sint incluse dotarile standard: termopan, gresie, faianta, parchet si microcentrala proprie.

De obicei, romanii nu sint foarte receptivi la tendintele modei, insa preturile reduse si apetitul in crestere fata de casele pe pamint ii motiveaza pe constructori sa fie mai mult decit optimisti. “Piata constructiilor noi se va majora cu 15a. Potrivit ultimului recensamint, la noi exista 8 milioane de locuinte, din care mai mult de 60a sint case pe pamint.

Estimam ca numarul acestora va creste, in vreme ce ponderea apartamentelor va scadea. Iar asemenea case ecologice, care inseamna totodata costuri reduse, sint locuintele de viitor ale Romaniei”, a afirmat Malina Petrescu, arhitect la Velux.

Cheltuieli mai mici cu incalzirea

In Romania, tehnologia care permite construirea unor astfel de case a intrat anul acesta, cind doua firme de pe piata de profil au inceput sa construiasca ansambluri rezidentiale folosind noul sistem.

Acesta micsoreaza costurile cu materialele de constructie, reduce cu circa 70a cheltuielile cu incalzirea in perioada iernii, scade timpul de executie cu aproape 50%, elimina condensul, reduce zgomotul cu aproape 40a si rezista la seisme de gradul 8.

Constructorii sustin ca datorita micsorarii cheltuielilor cu energia necesara mentinerii temperaturilor de confort in interior, investitia se amortizeaza rapid: in 25 de ani se recupereaza aproximativ doua treimi din valoarea constructiei.

Pentru a-si asigura un numar cit mai mare de clienti, constructorii ofera nu doar vile (suprafete cuprinse intre 138 si 226 mp), ci si apartamente (suprafete intre 60 si 79 mp) situate in miniblocuri.

“Am preluat o tendinta mondiala: noul sistem de constructie este bazat pe utilizarea betonului monolit, turnat in cofraje din polistiren si armat cu plase din otel-beton. Testele de rezistenta la seism arata ca structurile Concrewall, cum le numim noi, sint de 20 de ori mai putin deformabile decit cele traditionale.

Iar tehnologia a fost dezvoltata in Italia si Germania, tari care nu au probleme cu seismele asa cum avem noi”, a spus Pompiliu Ivanescu, arhitect la Andami Construct.

Aceasta a pus in practica sistemul Concrewall la Corbeanca, judetul Ilfov, unde ridica un ansamblu rezidential cu 40 de vile. La rindul sau, Energi-Co Holding construieste in zona Giulesti-Bucuresti, Mangalia, Piatra-Neamt si Buzau cartiere de vile si apartamente in blocuri P+2E+M, folosind tehnologia Igloo (licenta SUA): betonul armat se toarna in cofraje din polistiren expandat.

“Anul viitor vom incepe sa construim in Capitala cel de-al doilea ansamblu: Dolce Vita 2-Pantelimon”, a precizat Gabriel Ene, inginer la Energi-Co.

Piscine cu acoperis gonflabil

Ofensiva constructorilor este completata de cea a furnizorilor de materiale pentru industria de profil. La Tirgul Privat de Vile, care s-a incheiat recent, firmele din domeniu s-au intrecut in oferte de materiale moderne destinate constructiei de locuinte.

Iata citeva noutati: tigle parazapada (o bucata se vinde cu circa 2 euro) care reduc viteza de alunecare si fragmenteaza masa de zapada, tigle de trecere (o bucata costa in jur de 2 euro) care faciliteaza scoaterea pe acoperis a antenelor si a tevilor de aerisire. Mai scumpa cu 7 euro este tigla transparenta, produsa de aceeasi firma: Elpreco-Craiova.

Tigla transparenta este realizata din stiplex si se utilizeaza la iluminarea podurilor nemansardate.

Si cum o casa “ca dupa soare” e musai sa fie insotita de o piscina, una dintre firmele de profil s-a gindit sa aduca pe piata romaneasca piscina cu acoperis gonflabil: o folie din polietilena (prevazuta cu fermoar care faciliteaza accesul la piscina) se ancoreaza de terasa, iar o suflanta introduce aer in interior.