"Terorismul este problema prioritara a comunitatii internationale la acest inceput de secol." O propozitie pe care putini s-ar incumeta sa o contrazica, mai ales dupa ce doua mari puteri precum Statele Unite si Rusia au fost lovite atit de crunt, iar multe alte tari din Europa si Asia nu au scapat, nici ele, de loviturile noului flagel.
Dar, ca in atit de multe ocazii, aparentele insala! Ceea ce pare un front comun anti-terorist este mai degraba terenul de batalie al unor conceptii politice, interese si atitudini foarte diferite. Iar in spatiul lasat liber, continua sa infloreasca organizatii si structuri politico-militare care au facut din activitatile teroriste un mod quasi-legitim de actiune politica.
Totul incepe de la problema definitiei. Cine si-ar putea inchipui ca sub egida ONU, de peste opt ani, o comisie insarcinata sa redacteze textul unei conventii asupra terorismului nu a putut inca raspunde intrebarii "Ce este terorismul"?
Principalul impediment vine dintr-o vreme in care ONU si multe din tarile sale membre erau preocupate de problemele razboiului rece si ale decolonizarii.
Folosind influenta pe care i-o puneau la dispozitie statutul de mare putere, resursele economice, politice si militare, Uniunea Sovietica, sprijinita de intregul "lagar socialist", a reusit sa impuna ideea ca "lupta pentru eliberare", altfel o cauza politica nobila, justifica orice fel de mijloace de lupta.
"Scopul scuza mijloacele" isi gasise o aplicare la scara mondiala si multe din noile state aparute atunci pe harta lumii, azi membre respectabile ale ONU, au imbratisat cu toata taria aceasta perspectiva.
Ca dovada ca 56 dintre ele (ONU are 191 de membri), reunite in Conferinta Statelor Islamice, au subscris oficial la ideea ca terorismul este un mijloc legitim de lupta, este chiar un drept, atunci cind actul este pus in slujba "luptei de eliberare nationala". Din aceasta perspectiva, nu continutul actului defineste terorismul, ci natura cauzei politice pe care o serveste.
Un punct de vedere in care recunoastem cu usurinta umbra marilor calai ai secolului XX, de la Stalin la Hitler, care s-au hranit din substanta ideii ca orice, de la genocid la holocaust este admisibil, ba chiar legitim, de vreme ce exista "o cauza nobila", care trebuie servita! Cine ne spune cit de nobila este cauza respectiva? De regula, chiar cei care o declara astfel! Iar sub umbrela
"luptei de eliberare" se poate pune, practic, orice!
Aparent, ONU a realizat recent o strapungere. Dupa tragedia de la Beslan, Rusia a introdus o rezolutie in Consiliul de Securitate privind condamnarea terorismului, care a trecut cu vot unanim. Doar ca lectura textului de compromis este cit se poate de diferita, de la un grup de state la altul.
Motivul pentru care a trecut la vot a fost sumarizat de reprezentantul Pakistanului in Consiliu: "Nu deschide nici un fel de usi noi". Cu alte cuvinte, nimic nu se schimba, iar sub egida ONU, in numele "dreptului la rezistenta nationala", terorismul ramine o modalitate de actiune acceptata, fie si tacit.
Chiar daca distanta dintre New York, unde se afla sediul ONU, si Bagdad este destul de mare, consecintele se propaga in linie dreapta, cu viteza luminii.
Cei care iau ostatici si ii decapiteaza in fata camerelor de luat vederi trebuie sa aiba o singura grija: sa se auto-intituleze "luptatori ai rezistentei" si dintr-o data nu mai sint teroristi, asa cum credem noi, ci conform "filosofiei ONU", persoane aflate in exercitarea unui drept al lor.
De altfel, nici nu este intimplator faptul ca diferite canale si agentii de stiri folosesc aceasta sintagma cind relateaza evenimentele de la fata locului.
Cel de-al doilea aspect ascuns intre faldurile grijii pentru protejarea "dreptului la rezistenta" este interesul de a crea o situatie care sa slabeasca pozitia dominanta a Statelor Unite.
Spaima de o lume "cu o singura hiper-putere", America, precum si interesele pe care multi si le-au vazut amenintate sint atit de mari, incit nu putini au fost cei care au crezut ca orice mijloc este bun pentru a zadarnici ascensiunea "noului si arogantului imperiu".
Chiar si coniventa cu organizatiile teroriste! Jocul "la doua capete" al unora dintre aliatii europeni ai Americii, exploatarea la maxim a greselilor pe care actuala administratie de la Casa Alba le-a facut in gestionarea situatiei post-interventie militara, preocuparea de a zadarnici stabilizarea situatiei din Irak si chiar din Afganistan, ori de a mari costurile ei, sint tot atitea fatete ale
unui "anti-americanism" uneori fatis declarat, de cele mai multe ori ascuns cu grija de ochii mass-media si ai opiniei publice. Costurile acestei ambiguitati politice si morale vor fi cu siguranta platite intr-o zi.
Iar vina pentru esecul actiunii de blocare a terorismului international, acum, inainte de a-si fi consumat cele mai negre si mai dezastruoase dintre consecintele sale, nu va putea fi in nici un caz pus pe seama bietilor membri ai comisiei ONU, care n-au gasit inca definitia potrivita!
