Romanii au vorbit 2,87 miliarde de minute (47, 83 milioane de ore) in retelele de telefonie mobila in primele sase luni ale anului 2004 , a anuntat Ion Smeianu, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii (ANRC), cu ocazia unei prezentari pe tema dezvoltarii sectorului comunicatiilor electronice.

EVOLUTIE. La sfarsitul primului semestru al anului 2004 se inregistrau, in urma prelucrarii datelor partiale comunicate de operatori, 8,35 milioane de utilizatori ai serviciilor de telefonie mobila si 4,53 milioane pentru telefonia fixa.

“Desi sectorul telefoniei fixe nu a inregistrat o crestere la fel de spectaculoasa, merita mentionat faptul ca, fata de tendinta generala de stagnare care se manifesta la nivel international, in tara noastra se mentine o usoara tendinta ascendenta“, a declarat presedintele, in cadrul Zilelor Biz.

STATISTICI. In ceea ce priveste traficul de pe piata telefoniei mobile, in primele sase luni ale anului 2004 acesta a atins nivelul de 83% din traficul pe intreg anul trecut, numarul de minute ajungand la 2,87 miliarde.

Conform raportarilor operatorilor, fata de anul 2003, cand au fost inregistrate 438 de milioane de mesaje scrise, in primele sase luni ale anului in curs au fost raportate peste 413 milioane de SMS-uri, care reprezinta 94% din totalul anului trecut. Numarul mesajelor multimedia s-a triplat in prima jumatate a anului, ajungand la 676.000 comparativ cu 200.000 in 2003.

Datele privind comportamentul de utilizare a serviciilor de telefonie fixa si mobila in randul persoanelor fizice, rezultate in urma unui studiu realizat in perioada februarie-martie 2004, au aratat ca in 47,1% dintre gospodarii cel putin unul dintre membri foloseste servicii de telefonie mobila.