Privatizarea Petrom si a unor unitati din domeniile energiei electrice si gazelor naturale a contribuit la pozitionarea Romaniei in fruntea unui clasament intocmit de Economist Intelligence Unit (EIU) in tarile din Europa centrala si de est. La realizarea clasamentului a fost luata in calcul valoarea fuziunilor si achizitiilor transfrontaliere din primele noua luni ale acestui an.

Cea mai mare tranzactie a fost privatizarea Petrom, societate pe care statul roman a vindut-o pentru aproximativ 1,5 miliarde euro.

Potrivit datelor EIU, valoarea fuziunilor si achizitiilor realizate de firme straine in Romania a atins 1,888 miliarde dolari, comparativ cu 283 milioane dolari in intervalul ianuarie-septembrie 2003.

Cele mai valoroase tranzactii au fost preluarea Petrom de catre firma austriaca OMV, in luna iulie, pentru aproximativ 1,5 miliarde dolari. Conform contractului de privatizare semnat in luna iulie, OMV s-a angajat sa plateasca 669 de milioane de euro pentru achizitia directa a unui pachet de 33,34a din actiuni.

Ca sa poata prelua controlul dupa majorarea de capital, OMV a anuntat ca este dispusa sa plateasca inca 723-855 de milioane de euro, suma finala urmind sa fie stabilita in functie de numarul de actiuni nou-emise care vor fi cumparate de micii actionari ai Petrom.

Privatizarea companiilor de distributie a electricitatii - Electrica Banat si Electrica Dobrogea -, vindute grupului italian Enel pentru 143 milioane dolari, ocupa locul opt in clasament. Raportul EIU aminteste si ca Gas de France a incheiat recent cu autoritatile romane un contract legat de privatizarea firmei Distrigaz Sud, pentru 330 milioane euro.

Privatizarea Distrigaz Nord cu firma germana E.on Ruhrgas, tranzactie parafata pentru 303 milioane euro, nu este mentionata in raport. Pentru suma de 303 milioane de euro, statul roman “a predat” firmei germane E.On Ruhrgas si controlul pe care-l detinea la cel de-al doilea distribuitor autohton de gaze naturale, Distrigaz Nord.

Contractul de privatizare semnat la Bucuresti a parafat trecerea in proprietate privata a unuia dintre cele mai importante segmente ale pietei de energie romanesti: cel al distributiei de gaze.

Pe urmatorul loc se situeaza Polonia, cu 1,422 miliarde dolari, valoarea totala a tranzactiilor din regiune fiind de 5,72 miliarde dolari, in crestere cu 15a. Investitia realizata de grupul LNM in combinatul siderurgic polonez Polski Huty Stali este de 1,1 miliarde dolari.

Alte tranzactii de valoare semnificativa au fost preluarea combinatului ungar Dunaferr de catre un grup de investitori pentru 473 milioane euro, achizitia companiei de telecomunicatii Kar-Tel Kazahstan de catre firma rusa Vimpelcom, pentru 425 milioane dolari, precum si vinzarea Bulgar Telecom catre fondul de investitii american Advent.

Analistii EIU apreciaza ca ritmul de crestere a fuziunilor si achizitiilor transfrontaliere din regiune se va accelera anul viitor, in urma evolutiilor de pe plan mondial, a tranzactiilor anuntate in Rusia, in special in sectorul energetic, si a incheierii privatizarii unor active inca detinute de statele din regiune.