Intr-un spatiu politic tot mai puternic dominat de mijloacele de campanie, unde "cine nu e cu noi, e impotriva", unde "nu se iau prizonieri", unde logica este inlocuita cu publicitatea, iar argumentul cu pomana electorala, unde claritatea raporturilor institutionale nu prea mai conteaza, asa ca parlamentarii fac si legi, fac si propanganda, presedintele prezideaza, dar face si campanie,

primul-ministru prim-ministeriaza, dar se si arata lumii in calitate de candidat ideal pentru Cotroceni, unde opozitia se zbate, dar nu prea opozitioneaza ca are spleen, dar nu prea are ideal, in acest teritoriu in care actorii par condamnati la o zbatere perpetua intre derizoriul comic si tragicul dizolvat in derizoriu, in politica noastra asadar, iaca, mai este loc si pentru Autentic.

Autentica este batalia in jurul initiativei privind "Un parlament curat".

Initiativa SAR, sustinuta de alte 11 organizatii neguvernamentale, a fost conceputa si declansata mult inainte de intrarea in actuala campanie. Reactia societatii civile este cit se poate de indreptatita. De 15 ani, toata lumea se plinge de calitatea "clasei politice", incepind chiar cu politicienii.

Lasate, insa, de capul lor si cu listele la discretie, partidele fac tot ceea ce stiu ele, asa ca fenomenul se reproduce nestingherit de la un ciclu electoral la celalalt.

Profitind si de mesajele lasate sa circule "pe sub mina" de unii "lideri reformatori", semnalind ca ar avea nevoie de sprijin "din afara" pentru a curata viitoarele liste parlamentare de "uscaturi", societatea civila si-a luat rolul in serios.

Ea a revenit in prim-plan cu ideea de a face din citeva criterii, accceptate si de partide, o sita prin care sa cearna viitorii candidati la fotoliile parlamentare si guvernamentale. Nimeni nu si-a mai facut griji, pina in ziua in care au aparut listele cu "indezirabili".

Foarte probabil ca nici unul dintre ei nu a considerat, in strafundul cugetului, ca ar fi trebuit sa se afle pe "infamanta lista". In definitiv, este dreptul lor!

Reactiile celor vizati au invocat, in primul rind, caracterul politic si deci partizan al initiativei SAR. "De la noi o suta si de la opozitie zece! Pai nu e clar?", au intrebat cu subtext reprezentantii PSD.

Ceea ce se uita este faptul simplu ca, prin natura lucrurilor, la noi, reprezentantii unui partid aflat la guvernare are sanse chiar mai mari de 10/1 sa acceada la "fructul oprit", decit cei aflati pe margine, adica in opozitie. Nu e imposibil, asadar, ca proportia sa nu fi fost generata de "distorsiunea partizana" a celor care au intocmit lista, ci chiar de realitate!

Al doilea argument adus in discutie este ca, prin initiativa sa, SAR intervine in batalia politica nelegitim, daca nu chiar nelegal, pentru simplul motiv ca nu are statut politic, deci nu are dreptul sa se afle in arena confruntarii electorale. Cu atit mai putin sa faca actiuni care ar putea prejudicia sansele unora dintre candidatii propusi, cu rezultate negative chiar asupra partidelor.

Argumentul si sustinatorii lui uita, insa, ca "societatea civila" nu-si are rostul decit daca are puterea de a "sanctiona" si chiar "altera" procesul politic, tocmai atunci cind masinaria partidelor nu da semne ca ar reactiona suficient la semnalele corectoare, pe care le solicita alegatorii. In Statele Unite, toata lumea a considerat filmul lui M.

Moore, Farenheit 9/11, drept unul politic, puternic partizan, dar nimeni nu a scornit ideea ca ar trebui interzis! Ca autorul a comis un "delict de imagine" si ar trebui dat in judecata. Societatea civila, ca sa existe cu sens, trebuie sa fie implicata in procesul politic. Acesta este rostul ei, bucurindu-se de privilegiul de a nu fi in acelasi timp un actor al bataliei.

Desigur, nu orice implicare este benefica si nici metodele de interventie nu sint irelevente pentru calitatea rezultatului final.

Greseala majora comisa de cei care au iesit in public cu rezultatele demersului SAR a fost aceea de a lasa fara echivoc impresia ca-si asuma rolul de "judecatori". Cu alte cuvinte, ca s-au substituit deja tocmai celor pe care se presupune ca au vrut sa-i ajute in judecata lor electorala, pe alegatori.

Ceea ce n-au inteles organizatorii Initiativei pentru un parlament curat, ori au pierdut din vedere pe parcurs, este faptul ca rostul lor nu era sa se pronunte, ci doar sa produca discutia, dezbaterea. In rindul clasei politice, la nivelul mass-media, la intilnirile din rotonda sahistilor din Cismigiu, ori in Poiana lui Iocan.

Cea de-a doua greseala a fost "complexul infailibilitatii". Lipsa de reactie adecvata la contra-argumentele pe care unii din cei aflati pe lista le-au adus, adesea chiar in scris. Rigiditatea si lipsa de raspuns au acreditat ideea ca obiectivul demersului este esentialmente unul demolator. Inca o data, interesele alegatorului, singurul beneficiar important al actiunii, au fost ignorate.

El n-ar fi fost cu nimic prejudiciat de ideea ca se pot face greseli. Ca e posibil ca unii sa se fi regasit din eroare pe lista. Ba chiar dimpotriva, credibilitatea demersului ar fi crescut. Autorii au judecat, insa, prin prisma propriei credibilitati, pe care au considerat-o amenintata, daca ar fi dat inapoi.

Utilizarea in spatiul nostru politic a principiului de drept care valorizeaza "beneficiul indoielii" este un exercitiu pentru care, in mod vadit, nu suntem pregatiti. Nici cei care fac parte din clasa politica, nici cei care, cu buna credinta, ar vrea sa o lecuiasca de tarele ei.