Cititi in Cotidianul de luni

Familia lui Geoana, tun imobiliar de 400 000 USD

de     Cotidianul
Sâmbătă, 13 noiembrie 2004, 0:00



Inspirat de modelul presedintelui Iliescu, aspirantul la functia de
premier Mircea Geoana isi construieste si apara cu strasnicie
imaginea de „sarac si cinstit”. In declaratia sa de avere apar un
teren de 1.000 mp, un apartament in Bucuresti, o masina Volkswagen
din 2001 si 200.000 de dolari. Decent in comparatie cu baronii
PSD. Insa aparentele pot fi inselatoare. Familia ministrului de
Externe este nitel mai bogata. Printre altele, Ion si Margareta Costea,
socrii dlui Geoana, stapinesc un teren de 6.000 de metri patrati la
Busteni, proprietate ce valoreaza peste jumatate de milion de dolari.
Ei au primit cea mai mare parte a terenului de la Romsilva. La
schimb, regia padurilor s-a capatuit cu o parcela de 10 de ori mai
ieftina.

Cartierul Zamora din Buşteni este printre cele mai scumpe zone imobiliare, pentru că are potenţial turistic şi pentru că acolo şi-au ridicat mindre case zeci de oameni de afaceri şi politicieni. Intre vilele politicienilor se remarcă aceea pe trei niveluri a familiei fruntaşului PSD Nicolae Văcăroiu, preşedinte al Senatului.

Schimbul Costea (socrii lui Mircea Geoană) – Romsilva a fost făcut la sfirşitul anului 1996, după ce PDSR (PSD) a pierdut alegerile, dar inainte de a fi inlocuit din funcţia de director al Romsilva pesedistul Gheorghe Gavrilescu. Acesta a fost acuzat, ulterior, de inginerii cu terenuri forestiere, chiar de la tribuna Parlamentului.

In cazul Costea, schimbul era permis conform unei legi (69/91), abrogată intre timp, in urma unui imens scandal, generat de operaţiuni de acelaşi tip. Conform legii, Romsilva era obligată să facă o expertiză a celor două terenuri. Expertiza există, sub forma unui simulacru. Iniţial, familia Costea deţinea un teren de 5.

000 mp la Băneşti. Preţul locului: maximum 8 dolari. Aşadar, cei 5.000 de mp, daţi de familia Costea regiei pădurilor, valorează cel mult 40.000 de dolari. La Buşteni, lucrurile stau altfel: potrivit agenţiilor imobiliare consultate, in paradisul Zamora din Buşteni, preţul terenului sare de 90 de dolari şi ajunge la 120 dolari/mp.

Preţul creşte spre limita maximă cu cit terenul se află mai aproape de Castelul Cantacuzinilor şi dacă are utilităţile in preajmă. Iar suprafaţa familiei Costea este vecină cu domeniul Cantacuzinilor şi beneficiază de gaze, apă şi curent electric la poartă, trase pe bani publici.

Prin urmare, evaluind acest teren la 110 dolari/mp, rezultă că socrii lui Geoană au primit de la Romsilva o avere imobiliară de 440.000 de dolari. Profitul familiei ministrului: 400.000 de dolari. Ulterior, soţii Costea au mai cumpărat 2.000 mp de teren alături, pentru a-şi rotunji domeniul.

Omerta din Buşteni Deşi terenul e trecut pe numele socrilor, vecinii familei Costea ştiu că domeniul acesteia este in fapt al ministrului Geoană. Consilierii locali şi funcţionarii Primăriei aşijderea. Dar nimeni nu e dispus să vorbească deshis despre acest lucru.

Ion Dumitru, actualul director al Romsilva, e de negăsit de cind a auzit de intrebările noastre. La rindul lor, fostul primar al Buşteniului, Ilie Ilinca, precum şi fostul viceprimar, Nicolae Cimpeanu, au amuţit brusc la auzul numelui Costea.

Cei doi, alături de Mircea Cosma – fost preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova –, au fost implicaţi in scandalul reabilitării Pirtiei Kalinderu, fiind acuzaţi că au deturnat 5 milioane de dolari. Pe dosarul de la PNA al lui Cosma, Ilinca şi Cimpeanu s-a aşternut praful.

Emanuel Savin (PUR), actualul primar al Buşteniului, pozează in om deschis, dar a incercat să ne blocheze investigaţia şi chiar să ne intimideze. “Domnu’ Geoană va fi prim-ministru. Vă zic eu că nu-i momentul să faceţi astfel de anchete!”, a spus edilul.

Apoi a adăugat pervers: “Dacă veneaţi inainte de alegerile locale, vă spuneam eu multe, dar acum nu se poate...”. Savin a fost fruntaş al PSD local, dar a plecat din partid pentru că nu a fost acceptat drept candidat la Primărie. A trecut la PUR şi a ciştigat fotoliul de primar.

Acum PSD şi PUR sint aliaţi, iar primarului Savin i-a trecut supărarea pe vechii săi colegi. Socrii ministrului recunosc schimbul Ion şi Margareta Costea, socrii ministrului Geoană au recunoscut că au făcut schimb de teren cu Romsilva, dar susţin că totul este legal. “Ginerele meu nu are nici un amestec.

Nu-i ţin spatele lui Geoană şi nu mint nici măcar să-i fie lui mai bine”, ne-a declarat Margareta Costea. Ea a admis, insă, că un cetăţean oarecare nu ar fi primit, la schimb cu statul, un teren de zece ori mai scump.

Zamora, cartierul tranzacţiilor dubioase In coasta proprietăţii din Buşteni a familiei ministrului Geoană, am găsit o cabană cu 20 de camere. Aceasta a slujit drept canton forestier firmei de stat Exfor Bucureşti, dar a fost vindută, in aprilie 2002, la un preţ de nimic.

De altfel, Mihai Anechiţoaiei, directorul Exfor, ne-a declarat că fosta conducere a firmei a vindut clienţilor PSD active de zeci de miliarde de lei, la preţuri derizorii. Fostul canton forestier a devenit proprietarea unui anume Alexandru Dumitrescu.

Localnicii se jură că şi Dumitrescu ar fi rudă cu Mircea Geoană, insă soţii Costea ii contrazic. Cert e că, pentru o suprafaţă construită de 255 mp şi 469 mp de teren aferent, Dumitrescu a plătit firmei Exfor doar 9.550 de euro, deşi valoarea reală a proprietăţii este peste 55.000 de euro.

Magnatul George Copos, proprietarul clubului de fotbal Rapid şi candidat la Senat pe listele PUR, a participat la licitaţia organizată de Exfor, pentru vinzarea cabanei. Curios, insă, nu s-a arătat dispus să ofere mai mult, pentru un imobil atit de valoros. Alexandru Dumitrescu a mai inchiriat de la Primăria Buşteni 3.500 mp de curte şi alţi 2.

500 mp de fineaţă, pentru numai opt milioane de lei pe an. Primarul Emanuel Savin a refuzat să ne spună de ce chiria percepută este atit de mică. Alexandru Dumitrescu nu e de găsit, nici la domiciliul său din Bucureşti, nici la Buşteni.

Modelul Becali
Schimbul de teren din care ciştigată a ieşit familia ministrului Geoană, pare să fi fost făcut după un modelul consacrat de Gigi Becali.

Potrivit unui raport al Corpului de Control al MApN, inaintat Parchetului Militar, Gigi Becali a dat Armatei, in 1996, nouă hectare de pămint in comuna Ştefăneşti de lingă Bucureşti, şi a primit de la MApN opt hectare de teren in zona rezidenţială Băneasa.

In 1999, alte 21 de hectare ale Fermei “Roşia”, situate intravilan, au fost cedate de armată lui Becali in schimul unei suprafeţe aproximativ egală in extravilan. S-a stabilit că armata a pierdut prin aceste schimburi mai multe milioane de dolari.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


836 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by