Producătorii de ciment se războiesc cu toată lumea

de Cristian Matache     Cotidianul
Joi, 2 decembrie 2004, 0:00


In momentul in care piata cimentului din Romania a capatat actuala configuratie, cu trei mari jucatori, Carpatcement, Holcim si Lafarge, in rindul consumatorilor s-a nascut ideea unei intelegeri anticoncurentiale intre acestia.

Trei ministri ai Cabinetului Nastase, al Economiei, al Finantelor si Transporturilor, au prezentat Guvernului o informare potrivit careia cei trei producatori vind consumatorilor autohtoni ciment cu 80 dolari/ tona si il exporta cu 24 dolari/tona.

Pe fir a intrat si Consiliul Concurentei, care a declansat o ancheta ce se afla, potrivit purtatorului de cuvint al institutiei, Simona Barbu, pe ultima suta de metri, iar concluziile vor fi facute publice pina la finele anului.

Tarif mai mic, dar nu prea

Producatorii de ciment au respins acuzatiile. Ei spun ca pretul practicat pe piata interna este cu 5-10% mai mic decit cel din statele central si est-europene. Iar pretul de 80 dolari /tona, cum faceau aluzie cei trei ministri, este de fapt cuprins intre 50 si 55 de dolari. Insa la poarta fabricii.

La consumator ajunge la 80 dolari tona, ne-a spus Dimitrie Liviu Daschevici, directorul general al Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii. „In statele din Europa Centrala si de Est, dar si in Germania sau Franta, tona de ciment ajunge la consumator la 55-60 de dolari“, a declarat Daschevici.

Pretul final de vinzare pe piata autohtona a cimentului rezulta in urma adaugarii costurilor de transport si a adaosurilor comerciale ale intermediarilor, la care se adauga TVA de 19%. Reprezentantii Patronatului Societatilor de Constructii ne-au declarat ca achizitioneaza sacul de 50 kg cu 160.000 lei.

La un calcul simplu, tona de ciment depaseste suta de dolari.

Export la pret de dumping

O alta acuzatie adusa producatorilor de ciment este aceea ca exporta tona de ciment cu doar 25 de dolari.

Singura vizata este Compania Lafarge, care se axeaza si pe export, intrucit, spun oficialii firmei, piata romaneasca nu este dezvoltata la un potential care sa asigure absorbtia intregii cantitati produse la intern. Celelalte doua companii au alta strategie, tinta principala fiind piata interna.

Teoria cu absorbtia este intarita de raportul ministrilor, care spune ca toate cele noua fabrici din Romania lucreaza la 60-62% din capacitate. Totodata, unul dintre capetele de acuzare se refera la diferentele extrem de mici intre tarifele percepute de cele trei companii, de doar 1%.

Potrivit informarii prezentate Guvernului, ministrii amintiti considera ca tarifele percepute nu se justifica atita timp cit costurile de productie sint de 45 dolari/tona, iar cele de transport reprezinta mai putin de 6 dolari pe tona de ciment transportat la o distanta de 218 kilometri.

Piata a crescut cu 5%

Piata cimentului din Romania a inregistrat in acest an o crestere de aproximativ 5% fata de 2003. Estimarile facute de principalii jucatori pe piata indica o productie de 5 milioane de tone, la care se adauga aproximativ 250 mii tone din importuri.

In 2003, productia totala de ciment a fost de 4,7 milioane de tone. Pentru anul viitor se estimeaza o crestere a pietei cu 4-5%.

La baza acestei proiectii stau proiectele de infrastructura, turism, lucrarile de modernizare a aeroporturilor si lucrarile de construire a soselelor de centura din marile orase, investitiile in spatiile industriale si locuinte.


















443 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri