Dupa un scurt moment de nedumerire si furie, sustin acum ca ar trebui sa ne bucure gratierea lui Miron Cozma. Explicatia e simpla. In toti anii de dupa 1989, ne-am amagit cu gindul ca Ion Iliescu este totusi un om politic.
Asemenea celebrului sarpe Kaa din „Cartile junglei”, Iliescu ne-a hipnotizat vreme de cincisprezece ani, rotindu-si privirea ideologica surprinzator de repede de la stinga la dreapta si de la dreapta iar la stinga, transformindu-se, hocus-pocus, din aparator al „nobilelor idealuri ale socialismului”, in sustinator al capitalismului si al societatii private, lasindu-ne sa credem ca puterea
democratiei e in stare sa schimbe in bine pina si un activist de partid ajuns la virsta a treia. Cind s-a produs uluitoarea scena a impacarii cu Regele Mihai, nu putine au fost glasurile care s-au repezit sa clameze necesitatea inaltarii unui soclu pe care sa fie degraba asezata statuia marelui barbat de stat Ion Iliescu.
In lupta surda cu pupilul Nastase, declaratiile lui Iliescu au facut, incepind cu anul 2000, deliciul asistentei, presedintele fiind considerat, chiar de unii dintre cei mai inversunati dusmani ai lui, unica reduta in stare sa opreasca avintul dictatorial al premierului.
Una peste alta, cu nebagare de seama, cu morga de om cinstit, ridicindu-si saracia la rang de virtute, speculind ba momentul, ba contextul, Ion Iliescu era cit pe ce sa se furiseze intr-un capitol onorabil din cartea de istorie. In acest moment insa, dupa ce a siluit Constitutia, transformind-o in curva sfirsitului sau de mandat prezidential, dupa ce l-a premiat pe C.V.
Tudor cu „Steaua Romaniei”, asezindu-l, fara clipire, pe cel care nu l-a scos ani de zile din „cirpa kaghebista”pe acelasi podium cu un laureat al Premiului Nobel pentru Pace si, in fine, dupa ce a semnat decretul de gratiere a lui Miron Cozma, Ion Iliescu ajunge acolo unde merita sa stea de mult: in haznaua plina cu personaje sinistre din cauza carora Romania este si astazi una dintre cele mai
nenorocite tari ale lumii. Caderea lui Iliescu in erata cartilor de istorie poate fi un prim pas spre o societate romaneasca mai buna. Din acest motiv, cred ca ar trebui sa ne bucure gratierea lui Cozma. Dar, e adevarat, vorbim despre o victorie amara si un zimbet strimb, schimonosit de dureri viitoare. Pentru ca inconstienta lui Ion Iliescu ne va costa scump.
In doar citeva ore, consecintele acestei gratieri vor iesi la lumina. Cancelariile occidentale din care s-a sters cu greu amintirea mineriadelor romanesti au fost socate. Azi, la Bruxelles, era de asteptat sa auzim aplauze pentru o Romanie matura in care transferul de putere prezidentiala de la Ion Iliescu spre Traian Basescu s-a produs in mod normal, fara lovituri sub centura.
Putea fi un semnal extrem de important pentru tot ceea ce asteapta de la noi, romanii, Europa civilizata. In locul acestor aplauze, Ion Iliescu va incasa priviri scirbite si, pe cale de consecinta, Romania si romanii vor fi, din nou, aratati cu degetul. Sint semnale ca unii dintre liderii europeni vor refuza, in semn de protest, sa-i stringa mina lui Ion Iliescu.
Daca ar putea, probabil, unii dintre ei l-ar scuipa in obraz. Pentru ca, prin gratierea lui Cozma, fostul presedinte al Romaniei Ion Iliescu sterge cu buretele si o buna parte din eforturile facute de-a lungul anilor de Europa unita, care s-a chinuit si se chinuieste sa ne recupereze in clubul tarilor onorabile.
Nimic nu poate justifica gratierea lui Cozma. Orice lupta pentru putere are limite, iar interesul national, in numele caruia fostul presedinte s-a dat de ceasul mortii in repetate rinduri, ar fi trebuit sa-l impiedice sa comita o asemenea nenorocire.
In ciuda tuturor speculatiilor care se vor face in zilele urmatoare, pentru ca aceasta gratiere nu poate fi scoasa din contextul post-electoral in care ne aflam, eu cred ca, de fapt, e vorba de gestul unui om bolnav. Ion Iliescu are cancer. In cea mai periculoasa forma a lui: cancerul puterii.
Macinat de aceasta maladie necrutatoare, o data cu plecarea de la Cotroceni, fostul presedinte al Romaniei ne vrea pe toti in mormintul sau politic, iar prin gratierea lui Miron Cozma el pune bomboana pe coliva unor mandate prezidentiale care au ingropat Romania. Eu sper sa-l ierte Dumnezeu, pentru ca foarte multi dintre romani nu-l vom ierta niciodata.
