Transcriptul conferintei de presa sustinute de ministrul Justitiei, Monica Macovei, in 5 ianuarie

de     HotNews.ro
Joi, 6 ianuarie 2005, 0:00


Vă mulţumesc că aţi venit la prima mea conferinţă de presă.
De la inceput vă spun că doresc să am o colaborare foarte bună cu presa, sper că dumneavoastră vă doriţi acelaşi lucru, pentru că impreună servim interesul public şi impreună trebuie să informăm populaţia, opinia publică cu privire la transformarile din justiţie, cu privire la transformările

instituţionale din minister trebuie să le explicăm ce facem, de ce facem şi cum facem şi care sunt costurile şi beneficiile reformelor din acest punct de vedere cred că suntem impreună de aceeaşi parte a baricadei a necesittăţii informării pubublicului.
După cum ştiţi am preluat Ministerul Justiţiei chiar acum o săptămană şi aş vrea de la inceput să subliniez ceea ce ştiţi, dar mi se pare foparte important să spun din nou, nu am nici o apartenenţă politică, independenţa mea se va reflecta pe intregul mandat cat va fi de scurt sau de lung şi nu voi uita

că sunt independentă in nici un moment al mandatului meu.
Prioritatea mea acum este transparentizarea instituţiei, provin din societatea civilă, am suferit ca şi dumneavoastră, presupun, din cauza opacităţii institutiilor din administraţie, din acest motiv voi deschide uşa pentru opinia publică, pentru presă, pentru reprezentanţii societăţii civile şi intenţionez să ne

consultăm pe toate schimbările, reformele necesare procesului de reformă a justiţiei, evident, schimbari legislative sau instituţionale, politici publice veţi fi intotdeauna bine veniţi.
In această săptămană am inceput să evaluez activitatea Ministerului Justiţiei structurată pe direcţii, am solicitat scurte rapoarte de activitate pe anii trecuţi tocmai ca să-mi pot da seama cu ce se ocupa fiecare direcţie.

Era in lucru inainte de venirea mea o nouă organigramă pentru minister, voi continua să lucrez pe această organigramă.

Ea are in vedere nişte modificări determinate in primul rand de transferul unor atribuţii ale ministerului către Consiliul Superior al Magistraturii, pornind de la preluarea de către CSM a unor atribuţii ale ministerului şi astfel structura Ministerului Justiţiei trebuie schimbată in sensul reducerii.
Evident, obiectivele imediate sunt indeplinirea conditiilor cerute de Comisia Europeana pentru incheierea Capitolului 24 Justiţie şi Afaceri Interne, după cum ştiţi avem termeme extrem de scurte ianuarie, februarie, martie, proiecte legislative şi alte măsuri, pană in martie trebuie să incepem redactarea şi să finalizăm planul cu

măsuri concrete pentru aplicarea legilor reformei in justiţie, legi care sau adop in curs anului 2004, planurile trebuie să prevadă nu numai masuri ci şi resursele umane si bugetare din care vor fi utilizate, după care un punct cheie este repartizarea aleatorie a dosarelor, tocmai pentru a se elimina interferenţa conducerii instanţelor privilège aspectele

legate de: cu cine solutionăm cauzele, cum desemnăm judecătorii care soluţionezăl dosarele, trebuie să vă spun, dacă vă interesează, că acest proces nu este finalizat, chiar dacă acolo există calculatoare fiindcă evident informatizarea este o precondiţie, există probleme cu folosirea lor, deci vor fi chestiuni de

natură administrativă din acest pct de vedere.
Tot intre aceste condiţii impuse de Uniunea Europeană, pe bună dreptate impuse, există şi cerinţa unei verificări efectuate de un organism independent asupra activităţii anticorupţie, este vorba de activitatea Parchetului Naţional Anticorupţie şi activitatea Parchetului General, a parchetelor, a ministerului, a tuturor celor care

impreuna duc activitatea de anticorupţie, incerc acum, eu şi colegii mei să găsim această unitate independentă care să evalueze eficienţe activităţii de pană acum privnde lupta impotriva coruptiei, ea se va finaliza cu recomandări concrete de care vom ţine seama.
O altă prioritate este transferarea in practică a atribuţiilor Ministerului Justiţiei către CSM, am avut chiar ieri o intalnire cu domnul Dan Lupascu, este vorba de masuri concrete pentru a tranfera şi partea administrativă, care să susţină CSM in realizarea noilor sale atribuţii.
De asemenea, prioritară este evaluarea administraţiei instanţelor şi parchetelor, a nevoilor acestor instituţii, a nevoilor magistraţilor, a nevoilor oamenilor care apelează la justiţie, tocmai pentru a face actul de justiţie mai simplu, mai coerent, mai transparent, mai scurt şi pentru a ajuta, a lărgi, accesul la justiţie inclusiv

prin măsuri administrative care devin foarte impotante pentru fiecare persoana in parte care apelează la justiţie.
Am in vedere arhivele, sălile de judecată, vom incerca să creem condiţii civilizate pentru ca justiţia să aibă in partea administrativă o formă mai prietenoasă pentru oameni.

O altă activitate de care m-am ocupat saptămăna aceasta este schimbarea site-ului Ministerului Justiţiei, ea incă nu este finalizată, o să găsiţi unele pagini in costrucţie: pe reforma judiciară, pe personalul de conducere, fac tot ce pot să fie gata intregul site cat mai repede.
Mesajul meu către magistraţi, judecători şi procurori este să fie independenţi, eu nu voi interveni niciodată in derularea proceselor şi soluţiile pe care ei le adoptă, să aibă incredere in mine din acest punct de vedere şi să aibă incredere că legislaţia care ii protejeaza va fi aplicată.
Pe de altă parte, trebuie să spun că depinde şi de magistraţi să fie independenţi şi corecţi, aşa cum am spus de multe ori, independenţa este o stare de spirit, ea trebuie susţinută de garanţii legale care să poată menţine această stare de spirit a independenţei.
Presupun că mă veţi intreba de SIPA, am să vă spun cateva cuvinte, fostul SIPA, in prezent Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie.
Am inceput in cursul săptămanii trecute analiza privind competenţa şi activitatea acestui serviciu, evaluarea nu a fost finalizată, in funcţie de ce voi constata, voi propune o decizie cu privire la existenţa acestuia, dacă răspunsul este da cu privire la competenţele acestui serviciu, dar evident, voi avea in vedere menţiunile Comisiei

Europene din Raportul de ţara din anul 2004 in care Comisia Europena se intreba care este rostul şi menirea unui serviciu de informaţii in cadrul Ministerului Justiţiei. In momentul in care ajung la o concluzie vă invit să o discutăm.

INTREBĂRILE ZIARIŞTILOR

Intrebare: Ovidiu Oanţă – Pro TV
Doamna ministru, care a fost prima decizie pe care aţi luat-o in calitate de Ministru al Justiţiei ?
Ce măsuri veţi lua in ceea ce priveşte procesul de integrare europeană, in ceea ce priveşte Capitolul 24 ?
Răspuns : Primele decizii au fost toate de natură administrativă şi s-au referit la incheierea unor contracte.
Priorităţile pe integrarea europeană sunt exact cele stabilite la intrunirea Consiliului European şi le găsiţi pe sitt-ul Comisiei Europene, vreau să vă spun că un death-line care arde este sfarăitul lui ianuarie pentru adoptarea a 2 legi, cred ca asta nu sa făcut public şi trebuie să spunem tot timpul ce facem inclusiv cu

termenele care sunt foarte scurte ca să ne putem consulta rapid cu opinia publică şi celelalte organizaţii cu privire la aceste proiecte.
Comisia Europeană are două cerinţe, două proiecte de lege care trebuie adoptate in luna ianuarie, unul priveşte eliminarea imunităţii foştilor demnitari, iar celălalt priveşte modificarea formelor declaraţiilor de interese şi de avere a demnitarilor.

Cele care există acum sunt in opinia UE insuficient de clare, de transparente şi nu asigură un control perfect asupra eventualului conflict de interese sau averii demnitarilor, deci aceasta este o urgenţă legislativă pentru ianuarie.
Avem restanţe să ştiţi din anul 2004 la proiecte de legi, cum ar fi modificarea legii instanţelor si parchetelor militare, legea medierii, sunt restanţe şi o să incerc să lucrăm la ele, in acest moment acestea se află in diverse stadii in dezbaterea parlamentară şi o să incercăm să le adoptam cel mult pană in

martie.

Intrebare: Răzvan Savaliuc - Ziua Ce măsuri preconizaţi in ceea ce priveşte legislaţia referitoare la delictele de presă ?
Raspuns : Afară din Codul Penal.

Consider, aşa cum am afirmat intotdeauna ca reprezentant al APADOR-CH, voi incerca să fac tot ce am spus de cealalt parte a baricadei societatea civilă cu privire la eliminarea oricăror sancţiuni din codul penal impotriva ziariştilor, reformele justiţiei am să incerc să le pun in practică, ăsta este şi motivul pentru care am acceptat

această poziţie.
Ştiu că noul cod penal intră in vigoare la 1 iunie 2005, există un proiect de Ordonanţă de modificare a codului penal cu privire la infracţiunile de genul acesta şi altele contra autorităţii. In măsura in care procedura parlamentară imi permite, voi interveni pentru modificarea acestuia.

Dacă nu va fi posibil, atunci voi iniţia un proiect de modificare a codului penal pentru a elimina calomnia.

Intrebare: Silviu Alupei- Romania Liberă : Ce se va intampla cu procurorii, magistraţii din toată ţara care au procese pe drepturile salariale si cum veţi guverna această situaţie.
Răspuns : Este inacceptabil ca Ministerul Justiţiei să nu respecte hotărarile irevocabile, prin urmare mă refer la hotărarile irevocabile prin care magistraţii şi grefieri au caştigat procese impotriva ministerului pentru drepturile salariale neplătite la timp şi pentru că ministerul nu a plătit au inceput procese de executare

silită.
Am o intalnire pe acest subiect cu reprezentanţii Asociaţiei Magistraţilor din Romania.

Intenţia mea este să plătim aceşti bani pentru că este o ruşine ca o institituţie de stat să nu respecte o hotărare irevocabilă, sigur nu va depinde numai de mine, depinde in primul rand de Ministerul Finanţelor, dar eu voi face această propunere şi o voi susţine in totalitate.

Intrebare : Violeta Fotache – Adevărul : Doamna ministru aţi verificat a cui este vina pentru neplata acestor bani ?
Răspuns : Eu am cerut, pentru că din prima zi a fost o decizie că trebuie să plătim toturor, am solicitat o cifră, o voi obţine in zilelele următoare, se colectează sumele de bani datorate de la Curţile de Appel, Tribunale, voi verifica şi cine se face vinovat de nerespectarea pană in acest moment a acestor hotărari irevocabile,

din ce am văzut au existat incercări din partea MJ de a plăti sau mai platit, dar sau oprit la Ministerul Finanţelor şi in Guvern, s-ar putea ca această cercetare să treacă dincolo de MJ.

Intrebare Promt Media: Nu s-a terminat procesul de restituire către foşti proprietari, venirea dumneavoastră va impulsiona desfăşurarea acestuia ?
Există obiceiul de a se cere spagă avocaţiolor si notarilor stagiari, intra cei cu bani nu cei mai buni, ce masuri veţi intreprinde?
Raspuns : Am auzit şi eu dar nu am constat stagiarii care lucrează cu mine dacă este aşa acestea sunt infracţiuni şi trebuie cercetat, MJ nu face anchete şi dacă aveţi date concrete daţi-le organelor competente, dacă vreţi să le daţi MJ noi le vom trimitem organelor de anchetă iar cei care sunt in aceste situaţii ar

trebui să spună cine, cum, cand, ce.


Intrebare: Doamna Ministru cum veţi rezolva problema salarizării magistraţilor mă refer la mărirea salariilor acestora şi incărcarea mare de dosare pe cap de judecător ?
Ce soartă va avea PNA in condiţiile in care voci din alianţă au pus in discuţie in timpul campaniei electorale chiar existenţa şi necesitatea acestuia sau trecerea acestuia ca o simplă secţie in PG dumneavoastră veţi racorda la ca iniţiative.
Răspuns: Voi exemina această problemă a salariilor sigur că dacă le comparăm cu alte ţări salariile magistraţilor romani sunt mici şi in ceea ce mă priveşte doresc ca magistraţii in primul rand judecătorii să aibă salarii cat mai mari, tocmai pentru a trăi liniştiţi şi a nu avea nici o grijă

de ordin material, evident in stil normal decent
In ceea ce priveşte incarcarea de dosare sunt extrem de multe dosare in special la judecătorii intentionez să fac o analiză a incarcărcării de dosare raportat la numărul de oameni, de judecătorii, la necesitiţile acestora si apoi să fac propuneri concrete cu privire la mărirea numărului de judecătorii si de judecători.
Trebuie rezolvată această problemă, ţine de accesul la justiţie şi de timpul oamenilor şi de faptul că prin acceasta incarcare se reduce capacitatea judecătorilor de a decide corect, drept şi complex in fiecare dosar.
In ceea ce priveşte PNA -ul acesta fost infiinţat din punct de vedere al societăţii civile am spus ca nu ne trebuie acum există este o investiţie de bani, de fonduri, de energie, cred că in acest moment este urgent să mergem inainte cu lupta anticorupţie, cred că am pierde timp doar ca sa-l facem sectie vorbesc in viitorul apropiat.
Ne vom gandi poate cerem sprijinul unui audit străin să evelueze care ar fi cea mai bună soluţie, sa vedem, in acest moment cred că am stopa lupta anticorupţie dacă am incepe cu transformări de natura admnistrativă ceea ce se va intampla pană in martie, este o verificare a eficienţei PNA pe numar de dosare, pe număr de

infracţiuni şi pe gravitatea infracţiunilor, pe bugetul pe care l-au avut, o evaluare a instituţiei care ne va recomanda concret măsuri care sper sa ducă la un PNA mai eficient.

Intrebare: Vizaţi o schimbare a conducerii, a Domnului Amarie?
Răspuns: Legea privinde Statutul magistraţilor adoptată in 2004 intrată in vigoare in 30 septembrie 2004, prevede că procurorul general al Parchetului General şi al PNA si adjuncţii acestora pot fi revocaţi din funcţie de preşedintele ţări la propunerea CSM si că in sancţiunile disciplinare M J nu are nici un rol, aceasta

este procedura de lege.

Intrebare : Au anunţat 40 de dosare de mare corupţie dumneavoastră ce ştiţi despre acestea?
Răspuns : Am avut o disc cu Procurorul General Ioan Amarie mă vă informa cu privire la dosarele de corupţie vreau să vă spun, nu vreu, nu mă lasăa legea si nici nu vreau să mă implic in aceste dosare, să nu aibă senzaţia că MJ ar incerca să le afecteze activitatea de cercetare.
Mesajul meu către domnul Ioan Amarie a fost ceea ce ni se cere corupţia la varf. Anchete corecte fară imixtiuni politice fără alte interse, şi scoateţi dosarele aveti dosare in lucru in care nu s-a lucrat lucrati şi scoateţile nu e nevoie să-mi spună mie care sunt.

Intrebare : Ati fost implicată in campania Coalitiei pentru un Parlament Curat cum va simţiţi acum cand faceti parte din guvern?
Răspuns: nu mă delimitez de ceea ce am facut in campania pentru un parlament curat am acecptat această funcţie pentru ca vreau sa incerc sa facem in fine in tara asta reformele pe care le putem face in domeniul justiţiei si care tin de administratie am considerat ca este in interesul publicului sa accept această functie si sa incerc sa pun in practica tot ceea ce

am cerut de cealalta parte a baricadei, ma consider independentă. Am fost numită ca independent şi răman. Tot ceea ce am scris in acei fluturaşi am scris de bună credinţă impreună cu colegii mei din coaliţia pentru un parlament curat ca să avem un electorat cat mai informat posibil.

Intrebare: Oana Despa Antena 1: Care va fi poziţia MJ faţă de procesele pe care le are Romania la CEDO in acest moment ?
Răspuns: Agentul Guvernamental este in cadrul Ministerului Afacerilor Externe, ei sunt delegaţi de la MJ, şi apără statul, drepturile statului in faţă CEDO şi este firesc să doresc pentru imaginea noastră şi a Romaniei ca acesta reprezentare să fie cat mai bună, cat mai corectă, vreau să vă spun ca sunt 60 -70 de

dosare la CEDO. Legat de CEDO - este foarte importanta executarea hotărarilor.

Nu mă refer la plata sumelor de bani, care s-a facut intotdeauna la termen, ci la executarea care priveşte schimbarea legilor care trebuie facută, exemplu schimbarea legii SRI care nu a fost pusă in practică, din octombrie avem o decizie care trebuie să ducă la schimbarea Codului Penal cu privire la interzicerea drepturilor părinteşti in timpul

diferenţiei şi altele, in domeniul acesta nu s-a făcut nimic pentru executare şi am de gand să intervin pentru executarea acelor hotărari prin care se cer schimbări legislative sau de practică judiciară.

Intrebare: Răzvan Savaliuc -Ziua Vor incepe judecatorii din cauza carora au ajuns acele dosare la CEDO sa raspunda material?
Care va fi echipa de secretari de stat ?
Răspuns : In nici o ţară din Consiliul Europei judecătorii nu sunt obligaţi să plătească daunele la care statul a fost condamnat, există un principiu care ii fereşte de o asemenea răspundere tocmai pentru a nu sta cu securea deasupra capului si a nu fi stresaţi atunci cand se pronunţă de frica unei viitoare raspunderi - adica

sa aiba o atmosferă de libertate in jurul lor. Există in legislaţia romană prevederi care spun că dacă se dovedeşte o rea credinţa a unui judecător care a dat o sentinţă proastă care a dus la hotărari potrivnice, atunci statul se potate intoarce impotriva acesluia pentru a-şi recupera banii.

Din cate ştiu, nu a existat nici un astfel de caz, este de discutat dacă se analizează fiecare caz in parte, dacă e vorba de o greşeala facută cu intenţie.

Intrebare: De magistraţii cu astfel de probleme s-a scris foarte mult, veţi prelua lista de la fostul ministru Cristian Diaconescu, o veţi dezvolta, veţi merge pe urmele ei ?
Răspuns: Toate hotărarile impotriva Romaniei sunt din mai multe puncte de vedere similare. In cateva dintre ele cred că putem sa verificăm daca a existat intenţia de incălca legea ; vom face verificări, toate aceste verificări intră in competenţa CSM.

Dacă discutăm de sancţiunile disciplinare, ministrul are foarte putine puteri şi eu văd rolul meu ca administrator să ajut CSM şi instanţele să functioneze pană se pun pe picioare şi treptat se va reduce rolul ministerului absolut la acela de administrator.

Intrebare: Oana Despa Antena1: Cum vor evolua dosarele in care s-a implicat APADOR-CH?
Răspuns: Corupţia in justiţie este de competenţa organelor de anchetă. Nu intervin in acheasta anchetă atata timp cat ea se face corect şi legea se respectă.

Nu vreau sa am alt sistem, in măsura in care mesajul meu este: cercetaţi pe oricine pentru care aveti indicii din orice sistem cu respectarea procedurilor legale si a drepturilor omului, nu facem justiţie cu heirup pentru ca avem acum termene de respectat!
Sunt convinsă că APADOR-CH va continua şi işi va duce mai departe procesele incepute.

Mai multe organizaţii au semnat o sesizare la sfarsitul lunii decembrie pentru sesizarea din oficiu in momentul in care in presa au apărut extrase din stenogramele şedinţelor din delegaţia permanentă a PSD şi pentru ca orice act se bucura de prezumţia de adevăr şi un act prezumat adevărat şi trebuia cerut celor care apar in stenograme

să recunoască dacă acestea sunt reale şi daca nu să le ceară pe cele originale.
Eu nu vreau din această poziţie să incep discuţii pe această tema, dar fiţi siguri ca aceste ONG-uri vor trimite reveniri periodice pentru că parchetul să dea un raspuns problemelor şi să facă cercertările, să fie independenţi, să se cureţe de orice influenţă politică şi să-şi facă

treaba.
[…]

Intrebare : Silviu Alupei Romania Liberă : Veţi avea curajul să sesizaţi CSM pentru ca acesta să sesizeze preşedintele pentru o procedură de demitere a Procurorului General?
Răspuns : Actele disciplinare se declanşează de către CSM de din care face parte procurorul general, faptul că aceasta este revocat poate fi un rezultat al unei sancţiuni disciplinare. Am să fac un studiu de drept comparat şi am să iau hotărari cu Comisia Europeană, nu modific nimic fară să discut cu Comisia.

Mă gandesc că poate nu este normal să fie aşa, poate că o persoană care nu e un manager bun, asta nu e o abatere disciplinară, nu trebuie să depindă de o acţiune disciplinară.
O cercetare disciplinară se decide de Colegiul Parchetului, se finalizează şi ajunge la CSM, iar CSM-ul dă soluţia de revocare, mustrare sau altă sancţiune disciplinară, persoana respectivă are drept de recurs la Inalta Curte de Justiţie si Casatie şi dacă se menţine revocarea abia atunci ajunge pe masa preşedintelui

ţării.
Ministrul Justiţiei votează in CSM in toate problemele cu excepţia celor disciplinare.

Intrebare: Silviu Alupei – Romania Liberă: Sunteţi multumită de alegerea reprezentanţilor societăţii civile din CSM?
Răspuns: Acum acesta este e validat de Senat şi trebuie să lucrez cu el ca să facem impreună reformele, sigur că am avut păreri personale, nu revin asupra lor dar in această poziţie nu mai pot să exprim aceste păreri, pentru că nu vreau să influenţez procesul de constituire al CSM şi nici decizile pe care o să le ia

acesta. A fost alegerea procurorilor şi judecătorilor, evident voi lucra cu actualul CSM, voi incerca cat pot de mult să ii susţin pe calea reformelor pe care trebuie să le facă.

Sper că toţi membrii CSM să ştie ce e de făcut şi ce trebuie reformat in justiţie şi să şi vrea să facă aceste reforme, au tot sprijinul meu.
In ceea ce priveşte secretarii de stat există trei poziţii de secretari de stat in minister, una am găsit-o liberă, pe celelalte două sunt doamna Teodoroiu si domnul Seucan, care momentan este in concediu şi işi va da demisia pentru a merge la Camera Deputaţilor.

In ceea o priveşte pe doamna Teodoroiu, am propus revocarea din funcţie cu data de 15 ianuarie 2005, intenţionez să prezint noua echipă pană la sfarşitul acestei luni.

Intrebare: Ramona Feraru Realitatea TV : Ce linie veţi adopta in alegerea echipei ?
Răspuns : Doresc foarte mult să fie oameni independenţi politic ca şi mine deoarece cred că mesajul de depolitizare trebuie să continue, prin urmare eu caut acum, vă spun deschis că nu am primit nici un telefon de la nici un partid.
La integrare doresc o persoană familiarizată cu integrarea, cu cerintele drastice, pană la sfarşitul lui martie aici doresc foarte mult să avem o persoană care să ştie pe dinafară problemele, nu are timp să invete, care să fi lucrat la Comisie, la Delegaţie, care să fi lucrat chiar la capitolul justiţiei şi să fie

independent politic.
Doamna Teodoroiu, nu ştiu dacă este membră de partid, dansa a condus Departamentul de Integrare mai mulţi ani de zile şi nu a dovedit foarte multă eficienţă pentru că ajuns să inchidă Capitolul 24 abia acum şi cu multe recomandări pe care trebuie să le indeplinim impreună asta e dovedit de rapoarte.

Caut, sunt in discuţii cu mai multe persoane.















88 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi