Prefectul a stat doar sase zile in scaun

de Monica Andrei     Jurnalul National
Vineri, 14 ianuarie 2005, 0:00


Agitatie mare ieri pe holurile Prefecturii Capitalei. Dupa sase zile de la investire, Silvian Ionescu, reprezentantul Guvernului in teritoriu, si-a dat demisia. N-a surprins pe nimeni gestul sau, pentru ca zvonul a circulat inca de marti seara, insa s-a confirmat abia ieri. "Mi-am depus demisia, joi dimineata, dupa doua zile in care m-am gandit serios la acest pas.

Presedintele Traian Basescu si-a exprimat public dezamagirea pentru numirea mea in functie. In cele doua zile de ragaz am vazut atat reactia colegilor mei, cat si sprijinul neconditionat al acestora, insa umbra de dezamagire a presedintelui Romaniei a prevalat", a spus Silvian Ionescu.

ACORD. El i-a prezentat demisia premierului Calin Popescu Tariceanu, care a fost de acord si a semnat imediat documentul. Se pare ca miercuri seara, presedintele interimar al PD, Emil Boc, ar fi avut o discutie cu Silvian Ionescu, sugerandu-i acestuia din urma ca ar fi mai bine daca si-ar da demisia. Fapt ce s-a si intamplat pana la urma.

Intrebarile indiscrete ale ziaristilor cu privire la trecutul lui Ionescu au cantarit mult in luarea acestei decizii.

ABANDON. De remarcat este faptul ca ieri biroul lui Silvian Ionescu era gol, exceptie facand ziaristii prezenti la declaratia de presa. In urma cu o saptamana, in momentul investirii in functia de prefect al Capitalei, cabinetul lui Ionescu a devenit neincapator pentru prietenii, apropiatii si subalternii dornici sa-l felicite pentru functia obtinuta. Simpatia lor n-a durat decat sase zile.

Este pentru a doua oara cand Silvian Ionescu isi da demisia dintr-o functie publica, aceasta ca urmare a reactiei lui Traian Basescu. Prima data s-a intamplat in 2001, cand Ionescu a facut obiectul unui sir de anchete publicate de Jurnalul National care dezvaluiau modul in care acesta drena bani de la Primaria Capitalei pentru repararea de strazi prin intermediul unei firme de apartament.

La vremea respectiva el a fost obligat sa-si dea demisia din functia de consilier general.


MIOARA MANTALE, PRINTRE FAVORITI
Drept favorita pentru functia de prefect al Capitalei este consilierul general Mioara Mantale (foto). Numele ei a mai fost vehiculat atunci cand s-a pus problema asigurarii interimatului la sefia Primariei Capitalei prin plecarea lui Traian Basescu la Cotroceni. Pana la numirea noului prefect, interimatul va fi asigurat de unul dintre cei doi subprefecti actuali.

Tot o femeie se pare ca va ocupa si una din functiile de subprefect ale Bucurestiului. Numirea ei se va face din randurile membrilor UDMR.



"ELEGANTA"
Presedintele Traian Basescu a apreciat "eleganta" lui Silvian Ionescu de a-si da demisia din functia de prefect al Capitalei, dupa cum a declarat ieri purtatorul de cuvant al sefului statului, Adriana Saftoiu. Si liderul PD Emil Boc a apreciat eleganta gestului lui Silvian Ionescu. El a spus ca demisia n-a fost o cerinta a partidului, ci un gest personal, "de onoare" al fostului prefect.

Boc a mai precizat ca Ionescu a ajuns prefect in urma propunerii organizatiei PD Bucuresti si va ramane in continuare in partid.


















53 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version