preluare Rompres

Romania va raspunde intotdeauna prompt oricaror solicitari de sprijin din partea Republicii Moldova, si ori de cate ori va fi nevoie, a declarat vineri presedintele Romaniei, Traian Basescu, la incheierea intalnirii avute la Chisinau cu presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin.

Presedintele Romaniei a intreprins la Chisinau prima sa vizita oficiala, declarind ca "suntem doua state care au fost legate de o istorie de care nici uneia dintre ele nu ii este rusine si cred ca va trebui sa ne lege si viitorul comun in Uniunea Europeana”.

Presedintele Traian Basescu a abordat, totodata, si problemele legate de dependenţa energetica a Republicii Moldova faţa de spaţiul ex-sovietic si a aratat ca Romania nu va permite ca ţara vecina ei sa fie "santajata" in acest mod. "Din punctul meu de vedere, vreau sa stiţi ca nu vom permite vreodata ca Moldova sa fie santajata cu energia electrica.

Ieri, am hotarat sa dam energie electrica Moldovei si sa discutam cat costa la vara, dar ar trebui sa ajutam Moldova si o vom face ori de cate ori cineva isi va permite sa creada ca poata sa puna Moldova in dificultate, atat timp cat Moldova are un prieten la frontierele ei", a spus presedintele Basescu, referindu-se la faptul ca guvernul Romaniei a decis joi livrarea a 300 de milioane de kw/ora

Republicii Moldova, pentru a contracara astfel suspendarea livrarilor de energie electrica de la centrala Cuciurgani, din Transnistria, si inrautaţirea in ultima perioada a relaţiilor cu Federaţia Rusa.

Basescu a subliniat ca relaţiile la nivelul celor doi presedinţi vor trebui extinse la nivelul structurilor administraţiilor din cele doua ţari si catre comunitaţile de afaceri. Presedintele Basescu s-a angajat sa ii stimuleze pe oamenii de afaceri din Romania sa-si indrepte privirile catre piaţa R.

Moldova, fiind convins ca aceasta ţara, cu toate investiţiile straine din aceasta, se va indrepta catre UE si nu in alta parte.

La finalul acestei declaraţii de presa, presedintele Basescu l-a intrebat pe omologul sau Vladimir Voronin: "A fost in regula, domnule presedinte?", iar omologul sau din Republica Moldova i-a raspuns: "Foarte frumos!"

Rompres

Spargatorul de gheata

Presedintele Traian Basescu a punctat, ieri, la Chisinau, prima sa vizita oficiala in postura de sef al statului. Decizia de a merge in Republica Moldova a fost luata de Basescu joi dimineata, ca urmare a unei invitatii adresate de omologul sau, Vladimir Voronin, in acest sens.

Initial, partea romana nu a fost convinsa ca vizita poate fi pregatita la timp, dar urmare a determinarii sefului statului roman, toate detaliile au fost stabilite de catre cele doua parti in mai putin de 24 de ore. La Chisinau, discutiile dintre delegatii s-au axat pe integrarea Republicii Moldova in Uniunea Europeana si pe sprijinul pe care Romania poate sa-l acorde in acest sens.

Traian Basescu a asigurat ca Romania va fi un avocat in favoarea progreselor catre Vest, iar Vladimir Voronin a apreciat ca experienta tarii noastre poate fi de folos Moldovei pe calea integrarii. In Capitala Moldovei, Traian Basescu s-a manifestat in stilu-i propriu, nonconformist. Vazand ca este aclamat de un grup de oameni, aflati peste drum de cladirea Presedintiei, s-a dus la ei.

A repetat figura la iesirea din Parlament. Acolo manifestau mai multi refugiati din Transnistria care au fost expropriati si care cereau sprijinul sefului statului roman pentru rezolvarea problemelor lor. "O sa le rezolvam usor, usor pe toate", a promis Basescu.

Romania, cel mai puternic avocat al Republicii Moldova

Romania va fi cel mai puternic avocat al Republicii Moldova pentru integrarea in UE si nu va permite niciodata ca aceasta tara sa fie santajata pentru energia electrica, a declarat presedintele Traian Basescu ieri, la Chisinau, in urma convorbirilor cu presedintele Vladimir Voronin.

Basescu i-a spus lui Voronin ca, la orice fel de probleme, sa incerce mai intai un telefon la Bucuresti, pentru ca nu va fi tara care sa raspunda mai prompt decat Romania. Seful statului roman a subliniat ca relatia bilaterala trebuie extinsa de la nivel de sef de stat, la structurile administrative si la comunitatea de afaceri.

La randul sau, presedintele Voronin a salutat vizita lui Traian Basescu la Chisinau, despre care a spus ca este prea scurta si mult asteptata, avand in vedere ca precedenta vizita a unui sef de stat roman, in Republica Moldova, a avut loc in urma cu sase ani. Voronin a precizat ca, in cadrul discutiilor, s-a ajuns la mai multe intelegeri foarte importante pentru dezvoltarea relatiilor bilaterale.

Liderul de la Chisinau a afirmat ca ambele parti au ajuns la concluzia ca nu este normala situatia relatiilor dintre cele doua state vecine, care in momentul de fata sunt "inghetate sau semiinghetate".

De altfel, cei doi presedinti au adoptat o declaratie comuna in care se precizeaza ca Republica Moldova si Romania vor intensifica relatiile in vederea realizarii obiectivului strategic al ambelor tari de a adera la UE, fapt ce include consultari politice intre institutiile relevante.

In document se prevede ca cele doua tari vor solicita asistenta UE pentru asigurarea tehnica adecvata a punctelor de trecere a frontierei moldo-romane, in vederea stabilirii unei proceduri rapide, flexibile si eficiente de trecere a frontierei intre ambele state.

Basescu a adresat o invitatie omologului sau de a vizita Romania intr-o perioada convenabila, datele concrete urmand sa fie stabilite pe cai diplomatice.

La Chisinau, cei doi sefi de stat au facut si un schimb de cadouri: Voronin i-a daruit lui Traian Basescu un album despre Republica Moldova si o sticla de coniac President, vechi de 40 de ani, iar seful statului roman i-a oferit un album despre Romania. La finalul convorbirilor dintre cei doi, la iesirea din cladirea Presedintiei, Basescu a fost aclamat de aproximativ 100 de persoane.

El s-a indreptat spre multime, a dat mana si s-a imbratisat cu mai multi simpatizanti. In acest timp, acestia strigau: "Basescu!", "Unire!", "Frati romani!".

Tot la Chisinau, Basescu s-a intalnit cu liderii fractiunilor parlamentare din Parlamentul Republica Moldova. Dupa intrevedere, seful statului roman a declarat ca Romania asteapta ca alegerile din Moldova - care vor avea loc pe 6 martie - sa fie libere si corecte, iar discursul public pro-european.

Basescu a precizat ca Romania va fi un sustinator fara rezerve al drumului spre UE al Republicii Moldova, precizand ca acest drum incepe la urmatoarele alegeri.

"Eu am spus ca Romania asteapta acum de la aceste alegeri, alegeri libere, corecte, discurs pro-european public, pentru ca acestea vor fi munitia pe care o vom utiliza in sustinerea Moldovei ca tara care doreste sa se integreze in UE", a declarat presedintele Romaniei. El a precizat ca Romania va trimite observatori la alegerile din Republica Moldova si ca acestia "nu vor fi putini".

Pe de alta parte, Basescu a mentionat ca toti liderii politici din Parlamentul de la Chisinau au vorbit despre istoria comuna a Romaniei si Republicii Moldova, adaugand ca in acest conditii nu se poate vorbi decat despre viitorul comun al celor doua tari in UE.

Seful statului roman a avut intrevederi separate cu presedintele Parlamentului Republicii Moldova, cu liderul fractiunii parlamentare "Alianta Braghis", Dumitru Braghis, cu presedintele PPCD, Iurie Rosca si cu liderul comunistilor Victor Stepaniuc.

La finalul convorbirilor, Iurie Rosca a spus ca este bucuros ca Traian Basescu se afla acum in Republica Moldova, deoarece, dupa alegerile din Romania si Ucraina, Republica Moldova a ramas "o pata rosie intr-o mare orange", exprimandu-si speranta ca situatia se va schimba la alegerile din acest an.

Iurie Rosca a precizat ca a vorbit cu Traian Basescu despre sprijinul politic al Romaniei pentru Republica Moldova si nu pentru sprijin electoral pentru PPCD. Rosca a spus si ca a urmarit cu interes recentele declaratii ale lui Traian Basescu privind "caracterul romanesc al Republicii Moldova, adica doua state, dar un singur popor".

Pe de alta parte, liderul PPCD a mai discutat cu seful statului roman despre necesitatea mentinerii in invatamantul din Republica Moldova, a limbii si literaturii romane si a istoriei romanilor; despre simplificarea procedurilor pentru obtinerea cetateniei romane de catre cetatenii moldoveni; despre "dublarea sau chiar triplarea" numarului de locuri din invatamantul din Romania destinate

tinerilor din Republica Moldova; despre necesitatea reducerii pretului cartii verzi necesara cetatenilor moldoveni pentru intrarea in Romania, care in prezent este de 10 ori mai mare decat cea pentru intrarea in Ucraina.

"O sa le rezolvam usor, usor pe toate"

Intrebat daca vizita lui Traian Basescu la Chisinau va duce la cresterea sustinerii actualei puteri in randul opiniei publice din Republica Moldova, Iurie Rosca a declarat ca simpatizantii comunistilor sunt filo-rusi si ca in aceste conditii vizita lui Traian Basescu poate reprezenta un dezavantaj.

Totusi, "filo-rusii" dovedesc multa imaginatie cand vine vorba de actiuni diversioniste menite sa deruteze electoratul. La Chisinau, comunistii distribuie calendare personalizate cu "secera si ciocan", dar si cu un "DA" mare - simbol de succes la recentele alegeri din Romania - furat de la PPCD-ul lui Iurie Rosca (vezi facsimil).

In interventia sa, liderul comunistilor Victor Stepaniuc a apreciat ca in Romania nu a avut loc o "revolutie portocalie", ci un transfer corect de putere, ceea ce se va intampla si in Republica Moldova, adica alegeri corecte.

In timp ce presedintele Traian Basescu se afla in sediul Parlamentului Republicii Moldova, un grup de cateva zeci de persoane a manifestat in fata cladirii, acestia spunand ca sunt refugiati din Transnistria care au fost expropriati si care doresc sprijinul sefului statului roman pentru rezolvarea problemelor lor.

La iesirea sefului statului roman din cladirea Parlamentului, manifestatii au inceput sa scandeze numele acestuia. Traian Basescu le-a facut cu mana si a intrebat pe unul dintre ofiterii de securitate moldoveni daca, avand in vedere programul vizitei, are timp doua minute sa vorbeasca cu manifestatii, insa acesta i-a raspuns negativ.

Basescu s-a urcat in masina, dar dupa un minut a coborat si s-a indreptat spre manifestanti. Acestia i-au spus ca sunt refugiati din Transnistria si ca-i cer ajutorul, deoarece Republica Moldova nu si-a onorat obligatiile fata de ei. Ei au precizat ca au fost deposedati de proprietati in 1982 si ca nici pana acum nu s-a rezolvat problema lor.

Traian Basescu a spus ca le cunoaste problemele, ca urmare a vizitei sale la Chisinau relatiile dintre Romania si Republica Moldova se vor imbunatati. "O sa le rezolvam usor, usor pe toate", a mai spus Basescu. El le-a mai spus manifestantilor sa aiba speranta.

La plecarea sa, acestia au scandat: "Vrem in Europa!".

Ziua, Anca HRIBAN