Adriean Videanu ii sufla lui Emil Boc sefia PD

de Oana Stancu     Jurnalul National
Vineri, 28 ianuarie 2005, 0:00


In mai putin de o luna pedistii trebuie sa se decida pe cine ar vrea lider pentru urmatorii patru ani. Atunci incep formalitatile pentru organizarea Conventiei Nationale a partidului.

Mecanismele prevazute de statutul partidului spun ca data acesteia trebuie stabilita cu cel putin 90 de zile inainte, iar cu 80 de zile inainte trebuie depuse si motiunile cu care candideaza pretendentii la sefia partidului.

CALENDAR. Cum precedentul congres a avut loc pe 21 mai 2001, peste doua saptamani ar trebui fixata data alegerilor. Pana la 1 martie ar trebui depuse motiunile, insotite de semnaturile a 35 de sustinatori, alesi de obicei din conducerea centrala si judeteana. Startul in PD s-a dat, cu alte cuvinte. Pretendetii la functia lasata libera de Traian Basescu ar trebui sa lucreze la motiuni.

Taberele din partid trebuie sa stie deja pe cine sustin.

CANDIDATI. Or, chiar daca oficial la PD nu se sufla o vorba despre alegeri interne, tacit itele s-au tes deja. Emil Boc, "uns" inca de acum un an de catre Traian Basescu drept posibil succesor al sau, nu are nici o sustinere in randul greilor din partid.

Posibilii contracandidati – Vasile Blaga, Radu Berceanu, Liviu Negoita, Adriean Videanu – care nu vor candida nicicand unul impotriva celuilalt pentru ca ii leaga aceeasi tabara, prietenii, ani de lucru impreuna – il vor trimite in competitie pe Videanu.

Blaga, mana de fier a partidului, cel care controleaza organizatiile judetene, a anuntat, spun surse din partid, ca nu are stofa publica de presedinte si nu va candida. Berceanu ca a fost prea expus scandalurilor.

RECOMPENSA. Ca atare, in jurul lui Videanu se vor strange "greii" si organizatiile pe care ei le controleaza: toata Oltenia lui Berceanu, sudul lui Alin Albu, Bucurestiul cu cele sase organizatii, conduse chiar de Videanu, Bacaul "prietenului" Vasile Nistor si peste ei toti Blaga, cu toata tara unde a inscaunat conduceri de patru ani incoace.

Se spune chiar ca sefia PD este recompensa pe care partidul i-o va da lui Videanu pentru ca a acceptat sa candideze la Primaria Capitalei, cu conditia sa si castige. Lui Emil Boc ii ramane Ardealul, acolo unde nu va fractura Blaga.

Cu greu in aceste conditii va mai rasari un alt candidat puternic. Spun surse din partid ca si Sorin Frunzaverde s-ar gandi sa candideze, doar daca nu va candida Boc. Cat despre Cozmin Gusa, el anunta de cate ori este intrebat ca el nu candideaza la sefia PD pentru ca el vrea sa se concentreze pe activitatea parlamentara (sic!). Videanu si Boc se feresc sa-si faca publice intentiile.

Un lucru e cert: Boc pune problema sa nu candideze.

TABERELE DIN PD – PRECEDENTUL 2001. Care este economia sistemului de tabere din PD, poate fi dedus foarte clar din cum au actionat ele in 2001. Tot greii de la acea vreme au facut legea, din clipa in care Petre Roman a pierdut alegerile, iar cateva saptamani mai tarziu, Duvaz, Sassu si Berceanu erau in biroul de primar al lui Traian Basescu propunandu-i sefia partidului.

Pe 12 ianuarie, Basescu face o declaratie in care isi anunta candidatura la sefia PD. Pe 6 februarie, la Consiliul National, are deja sprijinul multor organizatii judetene. Pe 21, cand isi cheama sustinatorii in Modrogan, vin majoritatea liderilor partidului. Ultimul bastion al lui Roman, Sorin Frunzaverde, cade pe 13 martie cand si acesta se cere pe lista celor 35 de sustinatori ai lui Basescu.

Pana in mai, Basescu candideaza cu lista semnata de mai toate filialele partidului.


















28 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă