Guvernul Tariceanu a reusit sa-si stabileasca propria agenda in scurta perioada de cand functioneaza. Treptat insa, agenda ii va fi impusa de angajamentele luate de Romania fata de organismele financiare internationale in legatura cu stabilitatea macroeconomica si fata de UE in legatura cu aderarea.
Angajamentele in fata FMI se refera la binecunoscutii parametri ai stabilitatii macroeconomice.
La ordinea zilei a devenit, dupa introducerea cotei unice, care produce un gol in incasarile fiscale, pastrarea deficitului bugetar in limite deosebit de stranse, ceea ce presupune majorarea in avans a accizelor si, daca nu va fi suficient, si cresterea TVA-ului, moment din care introducerea cotei unice ar ajunge, in mod net, exact ceea ce ar fi fost de evitat: o masura favorabila celor instariti
si bogati, sustinuta financiar pe seama celor multi! Trecand pe primul plan, mentinerea echilibrului bugetar a eclipsat oarecum exigenta probabil principala reclamata de FMI: asa-numita "politica slariala prudenta". Aceasta inseamna cresteri salariale minime pe ansamblul sectorului de stat, care sa "inoculeze" cumpatare si in majorarile salariale din sectorul privat.
Din acelasi areal al relatiilor de munca face parte si cerinta exprimata de FMI a disponibilizarilor in continuare din segmentul producator de piederi al sectorului de stat (minerit, cai ferate, siderurgie), ca si modificarea, pentru flexibilizare, a Codului Muncii, ceea ce va pune probleme in raporturile cu sindicatele.
Dar, evident, cea mai gatuitoare dintre exigente este cresterea, pe mai departe severa, a tarifelor la energie, pentru ca acestea sa acopere costurile. Indeosebi la gaze naturale, cresterile de preturi vor fi puternice, pentru ca reper il constituie costul ridicat al gazelor din import.
Cerintele Uniunii Europene – rezultand din "acquis-ul" comunitar si din negocierile specifice privind aderarea – sunt atat de multe, incat nu ar putea fi nici macar enuntate aici. Pot fi doar mentionate cateva din cele principale.
Asumarea normelor europene privind concurenta si ajutorul de stat va insemna practic schimbarea regulilor de joc in economia romaneasca, urmand a se pune capat cu mari dureri inadmisibilei neplati a obligatiilor financiare de catre unele societati de stat, dar si private cu acoperire politico-clientelara.
De asemenea, conformizarea la normele europene de mediu, de calitate a produselor si de protectie a consumatorului va semnifica o crestere severa a preturilor, indeosebi a celor la produsele agroalimentare. Preturile ar urma sa fie serios afectate si de cresterea accizelor la carburanti, in corelatie cu nivelurile din Uniunea Europeana.
Bugetul ar urma sa preia in sarcina cheltuieli noi (mediu, infrastructura, alocatii marite pentru educatie si sanatate, cotizatia la Uniunea Europana etc.), care le vor suplimenta pe cele actuale cu 7-8 puncte procentuale echivalent PIB. Aceste puncte procentuale echivalent PIB in plus reprezinta in fond costul aderarii.
Vreo 2 puncte procentuale reprezinta contributia anuala de sustinere a aderarii din partea Uniunii Europene, dar grosul tot ramane de acoperit din surse interne.
Conformizarea firmelor romanesti la normele europene de concurenta, precum si la cele de mediu, de calitate a produselor si de protectie a consumatorului va reclama investitii masive, iar lipsa fondurilor pentru acestea va scoate pur si simplu din joc multe dintre firmele romanesti. De unde si extrem de posibilul val de disponibilizari, indeosebi din sectorul privat.
Nu este greu de sesizat ca toate aceste constrangeri sunt bariere in calea indeplinirii proiectelor guvernamentale privind indeosebi cresterea salariilor, sporirea pensiilor si relaxarea fiscalitatii, indeosebi a celei pe locul de munca.
