In Romania, exista o lege a asigurarilor sociale de stat, o lege a asigurarilor private de sanatate, dar nu exista asigurati. In Anglia, in schimb, exista o singura lege a asigurarilor de sanatate si peste sase milioane de persoane care au polite de asigurare privata de sanatate. Apariatia Legii asigurarilor private de sanatate in 2004 a starnit vii dispute in randul asiguratorilor.

Disputele au fost linistite prin promisiunile Ministerului Sanatatii (MS) si ale Comisiei pentru Supravegherea Asigurarilor (CSA) de a corecta anumite aspecte ale legii, prin Normele metodologice de aplicare a acesteia. Unul dintre amendamentele aduse de asiguratori la respectiva lege a fost cel referitor la aspectul restrictiv si discriminatoriu al acesteia.

Prin lege, accesul la asigurari private de sanatate era conditionat de calitatea de asigurat social de sanatate. Mai exact, cetatenii care nu sunt platitori de asigurari sociale nu au acces la sistemul privat de sanatate. Normele nu numai ca au mentinut acest aspect discriminatoriu la adresa populatiei, ci l-au si accentuat, marind birocratia sistemului.

Astfel, prin norme, societatile de asigurari sunt obligate sa verifice daca persoana fizica sau juridica este platitoare de CAS, daca are asigurarile platite la zi si are medic de familie.

Practic, aceasta prevedere mareste costurile unei societati de asigurari (fapt care se va reflecta automat si in costurile politei de asigurare privata), ca sa nu mai vorbim de faptul ca aceste atributii nu sunt specifice unui asigurator. Proiectul de norme specifica, de asemenea, faptul ca un individ care nu are fondul de sanatate platit nu poate sa-si incheie o polita privata de sanatate.

Asiguratorii subliniaza ca prin aceasta lege Ministerul Sanatatii incearca de fapt sa reglementeze sistemul public de sanatate, cu atat mai mult cu cat toata activitatea societatilor de asigurari pe acest segment este controlata si reglementata prin ordine ale ministrului Sanatatii.

Este o metoda simpla de a centraliza toata activitatea din sanatate, inclusiv pe cea care apartine mediului privat, la MS.

Livia Dragomir, director Departamentul asigurari de accidente persoane Allianz-Tiriac Asigurari SA, subliniaza ca MS si implicit, CNAS ajung sa se substituie CSA, in timp ce "toate atributiile specifice Ministerului Sanatatii, cum ar fi: standarde de calitate a serviciilor medicale, criterii de calitate a serviciilor medicale, stabilirea capacitatii unui furnizor de servicii medicale,

supravegherea acordarii serviciilor medicale de calitate sunt trecute, prin norme, in responsabilitatea asiguratorilor". Proiectul de norme pentru aplicarea legii nu raspunde unor lucruri esentiale: nicaieri in textele legislative nu se stipuleaza conditiile pe care o societate de asigurari trebuie sa le indeplineasca pentru a incheia asigurari private de sanatate.

Partea dificila este ca societatile de asigurari nu stiu nici care sunt serviciile medicale pe care le pot asigura in sistem privat, deoarece pachetul minim de servicii nu este clar definit prin Ordonanta nr. 150/2002.

Cu toate acestea, directorul general din MS, Ioan Buraga, declara ca: "Asigurarile private de sanatate de tip substitutiv suporta total sau partial plata pentru orice tip de servicii, inclusiv pentru cele prevazute la art. 2 lit. a)" si anume "a) prin pachetul de servicii de baza se intelege serviciile acoperite prin asigurarile sociale de sanatate, conform prevederilor legale in vigoare".

Cum legislatia existenta nu exemplifica clar serviciile sanitare oferite in pachetul de baza (cel pentru care orice angajat si angajator plateste CAS), asigurarile private de sanatate nu stiu ce servicii pot include. In plus, asigurarile private pot fi in continuare complementare, suplimentare si substitutive.

Bineinteles, marea batalie pe domeniul asigurarilor private de sanatate se va da pe segmentul asigurarilor substitutive. Prin acest tip de asigurare, cetateanul ar putea iesi din segmentul de stat, pentru care oricum plateste lunar contributii si nu primeste servicii de calitate, si ar putea opta pentru cel privat.

Cu toate acestea, chiar daca legea permite asigurarea privata de tip substitutiv, ea nu defineste nicaieri cum s-ar putea realiza acest lucru.

Se va merge pe presupunerea ca acei 6,5% pe care fiecare angajat ii plateste lunar statului vor merge catre fondul public, urmand ca ulterior societatile sa se deconteze cu statul? O alta discriminare legiferata de aceste acte este cea referitoare la deductibilitatea contributiei din impozitul pe venit al asiguratului.

Deductibilitatea in limita a 200 de euro pe an este operabila doar la nivelul patronilor, nu si al angajatilor. Ramane de vazut daca acest proiect va fi sau nu modificat, pentru ca societatile de asigurari sunt de parere ca proiectul de norme "trebuie revizuit din temelii".

norme cu cantec

• Normele contrazic legea pentru aplicarea careia sunt elaborate si apare un concept unic: "Asigurari sociale contractate cu sistemul privat"

• Cuprinde definitii total eronate ale unor categorii deja definite in legislatie

• Stabileste serviciile pe care asiguratorul trebuie sa le ofere asiguratilor, incalcand astfel Legea nr. 212/2004 art. 6 care prevede ca aceste servicii sunt stabilite de fiecare societate in parte

• Stabilesc tipurile de polite pe care asiguratorii le pot incheia cu asiguratii

• Incalca flagrant legislatia din domeniul asigurarilor, stabilind proceduri de autorizare si retragerea autorizarii de functionare a asiguratorilor, fonduri de garantare, rezerve tehnice, indicatori financiari etc.