Inainte de toate, va spunem un lucru: filmul pe care il supunem atentiei dumneavoastra poseda cel putin o mare calitate, desi avem siguranta ca, pe parcurs, ii veti gasi si altele. Nu are vedete! In afara de regizor, al carui renume pluteste in permanenta undeva in vecinatatea subiectului, umpland atmosfera, nu exista nici un nume care sa spuna ceva celor mai multi dintre noi.

Iar asta este deosebit de linistitor si de relaxant. Un film in care nu exista vedete este unul in care ochii si mintea nu alearga dupa certitudini, nu cauta confirmarea sau infirmarea unui talent, ci descopera chipuri, glasuri, maini, zambete, orice care exprima stari noi si diverse.

Michael Pitt, Eva Green, Louis Garrel, Robin Renucci, Anna Chancellor, incantatoare nume fara notorietate! Ele dau viata unei pelicule care pica greu unei minti neobisnuite cu arta cinematografica franceza, la fel cum cade o salata de boeuf unui stomac sensibil. Sau, daca mai vreti o comparatie, cum pica unui om obisnuit sa consume hamburgheri o salata vegetariana. Nepotrivit.

Nebuna Franta a anilor 1960

Celei mai noi pelicule a sa Bernardo Bertolucci a fost la un pas de a nu ii acorda nici o sansa, din cauza credintei lui ca o asemenea opera ar stirbi farmecul puternic al amintirilor pe care le purta nelinistitilor ani '60 din Franta. De ce tocmai anii acestia, explica insusi artistul: «Era ceva magic in anii ’60, era o vreme in care eram «visatori».

Puneam pe acelasi plan cinematografia, politica, jazz-ul, rock’n’roll-ul, sexul, folosofia, drogurile si le devoram pe toate, intr-un permanent extaz». Nascut in 1940, Bertolucci a primit in plin nebunia si euforia acelor ani si nu a fost dispus multa vreme sa riste un esec in a transmite si altora transformarile pe care tara sa le traversa, asa cum le-a perceput el.

Pasiunea pentru cinematografie, a carui dezvoltare a urmarit-o cu ochi hamesiti, hranindu-se si din istoria ei, a inceput in acei ani sa-i absoarba energia si sa se infrupte din imaginatia sa. Aceste experiente personale, imbogatite de cele ale altor persoane, au dus la realizarea a doua pelicule celebre: «Ultimul tango la Paris» (1973) si «Ultimul imparat» (1987).

Ca o paranteza, in intreaga sa cariera celebrul regizor si-a pus semnatura pe doar 22 pelicule. Fiecare dintre operele mele, a explicat el, «este o parte din viata mea». Comprimat, aceasta inseamna o viata intr-un film.

A cucerit un romancier dificil

Cartea «The Holy Innocents», a lui Gilbert Adair (care a asigurat si scenariul pentru «Visatorii», l-a convins ca poate face aceasta experienta, demers in care Bertolucci l-a vrut aproape pe Jeremy Thomas, pe care l-a intalnit la mijlocul anilor ’60 si alaturi de care a lucrat incepand cu «Ultimul imparat».

Cel care l-a sunat pe Adair, pentru a-i propune achizitionarea drepturilor de ecranziare, a fost chiar Thomas. Impresionat de numele lui Betolucci, Adair si s-a apucat rapid sa scrie scenariul, desi mai refuzase multe oferte inaintea acesteia. «Nu este o lectie de istorie», spune Gilbert Adair, «este un fel de de intriga de alcov.

Chiar daca in anumite momente, istoria, sub forma evenimentelor din mai 1968, erupe in vietile lor, pelicula este despre un tanar american care studiaza la Paris si care se imprieteneste cu doi pusti francezi, frate si sora». Hai sa auzim subiectul filmului povestit pe scurt chiar de Bernardo Bertolucci: «Totul incepe intr-o zi la Paris, cand eroii nostri se intalnesc.

Parintii celor doi francezi sunt plecati in vacanta pentru o luna, asa ca pustii se inchid in casa. Au o relatia extrem de intensa, o adevarata initiere, chiar daca dureaza cateva zile. Stau ascunsi in casa, iar cand in cele din urma ies, deja au crescut. Au devenit adulti». Alte coordonate: «Este un film despre primavara: cea din Paris, una a constiintelor politice.

Lumea ma intreaba daca acest film este despre mai 1968 si eu le spun ca da, actiunea are loc in ’68, dar nu este o pelicula despre barcadele si luptele de strada. Se refera mai mult la intreaga experienta si nu o sa uit niciodata ce s-a intamplat.», spune el.

Bertolucci i-a cautat cu care atentie pe cei trei care urmau sa joace rolurile. Trebuie sa fie in stare sa intre in pielea personajelor si sa nu se lase coplesiti de atmosfera. Nici de jocurile din «Visatorii», care abunda in conotatii sexuale.

Michaell Pitt joaca rolul studentului america Matthew, care isi petrecere majoritatea timpului la cinemateca din Paris, unde ii intalneste pe Theo si Isabel. Eva Green este Isabel, iar Louis Garrel - Theo. O sa va placa! Pelicula poate fi urmarita la noi incepand cu 25 martie.