La ora cind scriu aceste rinduri, informatiile despre colegii jurnalisti rapiti in Irak sint contradictorii. Poate vom auzi in urmatoarele ceasuri revendicarile rapitorilor, poate, cine stie, vom asista la rascumparare si la eliberare.

In ceasurile care urmeaza, se vor mai incropi scenarii, se vor tese supozitii in jurul implicarii lui Omar Hayssam in aceasta poveste – scenarii care pot deveni de-o strigatoare la cer indecenta in fata realitatii ca poate cei trei sint acum cu taisul hangerelor lipit de carotida.

Pina cind aceste rinduri vor vedea lumina tiparului, povestii i s-ar putea gasi un deznodamint tragic ori fericit sau ii va spori tensiunea. Un lucru e cert: o data cu difuzarea casetei la Al Jazeera, indiferent daca jurnalistii sint victimele unui scenariu, pericolul este real.

In cel mai fantastic scenariu, noua situatie arata ca insisi regizorilor le-a scapat piesa de sub control, iar gruparea lui Al Zarqawi ar putea fi ea insasi acum interesata de „prada". Mai e un lucru cert: inainte ca, la Bagdad, sa scape de sub controlul lui Hayssam, situatia a fost scapata de sub control, de ani buni, aici, in tara.

Care sint elementele certe ale acestui veritabil joc cu moartea? Primul este faptul ca oamenii spre care duc toate firele rapirii sint Omar Hayssam si Mohammad Munaf – doi insi dubiosi, cu grave probleme cu Justitia, responsabili cu transportul si calauzirea celor trei jurnalisti in Irak.

Problema care se ridica in jurul acestor doi indivizi este ca sint crescuti in laboratorul fostului presedinte Iliescu – cel sarac, cinstit, dar cu mare slabiciune fata de afaceristii care sa-i finanteze razboiul din partid. Toate afacerile ilegale pentru care sint cercetati astazi Hayssam si Munaf s-au derulat in cercul strimt de citiva metri din jurul lui Ion Iliescu.

Trei delegatii oficiale, in care Hayssam a fost invitat la brat cu fostul presedinte, oportunitati de afaceri sau de jaf pe care sirianul le-a speculat in baza girului prezidential, carnetul de membru PSD si chiar sansa, ratata la mustata, de a obtine un loc in Parlamentul Romaniei – toate acestea nu ar fi fost posibile fara placerea lui Iliescu de a-si compensa saracia si cinstea cu vecinatatea

unor insi „pragmatici". Daca la acestea adaugam si prietenia aceluiasi Hayssam cu tatal jurnalistei rapite – Vasile Ion, un adevarat cimpanzeu politic – avem tabloul acestei mlastini din care, de vreo patru ani, ies sa-si faca numarul capcaunii crescuti de fostul presedinte.

Elementul inedit pe care-l aduce aceasta rapire este ca, in eventualitatea ca Hayssam are un rol nemijlocit in acest joc, mafia protejata de Iliescu iese din tiparul dimbovitean: ea nu se multumeste doar cu banii si evitarea Justitiei. Ea poate apela la mijloace apocaliptice de a iesi basma curata atunci cind e incoltita.

Cum se vor fi uitat la Iliescu interlocutorii sai occidentali, care stiau prea bine ce fel de fauna aclimatizeaza in Romania fostul nostru presedinte.

Un alt tip de mizerie iese la iveala o data cu aceasta rapire. Aflam abia acum de amploarea dosarelor lui Hayssam si Munaf, tergiversate de parchet si scoase din congelator abia dupa pierderea alegerilor de catre PSD.

Ani de zile, cei doi au derulat afaceri dubioase, fara ca saraca si cinstita noastra Justitie – Parchetul General si PNA, care se opun acum din rasputeri oricarei reforme – sa le clinteasca vreun fir de par. Cu un sistem de imunitate atit de ineficient, societatea romaneasca nu s-a mai putut opune ascensiunii tipului de om de afaceri cultivat la limita dintre politic si criminalitate.

La ce ne-am fi putut astepta din partea unor Hayssam ori Munaf? In fine, sa analizam aceasta rapire si din perspectiva redactiilor din care cei trei jurnalisti au plecat sa se joace cu moartea. Nici unul dintre sefii celor trei nu stia prea multe despre sponsorul jurnalistilor.

Asta inseamna ca o atare situatie nu le era neobisnuita conducerilor sau patronilor institutiilor media – saracii si cinstitii directori de constiinta – deprinsi sa cumpere si sa vinda libertate de exprimare cu banii altora. Iar cazul celor trei e doar un ciob in care, dupa principiul hologramei, se poate citi promiscuitatea din presa si societatea romaneasca a ultimilor ani.

Un intreg lant de iresponsabilitati a cladit situatia pe care astazi o urmarim cu sufletul la gura si el continua cu veriga ultima – grandomania inconstienta a lui Basescu, un joc de imagine care mareste pericolul asupra romanilor care se duc cu treburi in Irak.

„Nu vom pleca de aici pina cind nu va fi democratie" – a decretat noul presedinte, desi o minima prudenta l-ar fi putut determina sa se multumeasca sa faca o atare declaratie doar in fata lui Bush si a lui Blair, nu pe teritoriul unei tari in care terorismul depaseste ca anvergura razboiul in sine.

Dar cui ii pasa? Intr-o tara in care poporul asista, fara nici o emotie, la rapirea a trei jurnalisti ai sai – facind scenarii si intrebindu-se ce cauta, in definitiv, presa acolo – ceva s-a defectat pe termen lung. Si-s responsabili de asta nu teroristii din Irak, ci teroristii care de 15 ani lucreaza aici, la noi.

Nici macar drama nu poate fi autentica, atita vreme cit lumea nu pricepe ca, dincolo de orice scenariu, aici e vorba de viata si moarte, iar singurul lucru care conteaza acum este ca pericolul chiar exista. Asta inseamna ca, dupa ce aceasta poveste dubioasa va trece intr-un fel, va ramine raul tenace care a pus-o la cale si din care se va putea ivi, oricind, o alta tragedie.