Descendenti ai unor ilustre familii istorice, Grigore Constantinescu Monteoru si Elena Lascar Catargi au dat o tema extrem de dificila actualei Justitii: sa le restituie Casa Monteoru, din Calea Victoriei nr. 115. in care functioneaza sediul Uniunii Scriitorilor din Romania.

O institutie fantoma, fara adresa de Internet, diriguita de un functionaras obscur, Eugen Uricaru, acuzat in Saptamana Patimilor, de catre Doina Cornea, ca a fost informator al Securitatii. CNSAS a certificat ca numele real al informatorului „Udrea", din dosarul de disident anticomunist al Doinei Cornea, este Eugen Uricaru.

Casa Monteoru, una dintre cele mai valoroase cladiri de patrimoniu ale Capitalei, a fost construita intre anii 1887-1889, din banii industriasului, patriotului si filantropului Grigore C. Monteoru. Arhitectura apartine maestrilor Ion Mincu si Nicolae Cutarida. Mobilierul, sobele si tapiseriile au fost achizitionate de proprietar de la Paris si Viena.

Gloria acestei devarate bijuterii de arhitectura avea sa apuna brutal in anul 1945. Cand Armata Rosie va pune ochii pe imobil si o va sechestra in podul lui pe Elena Catargi, fiica lui Grigore C. Monteoru, locatarul si proprietarul de atunci al casei. Autoritatile militare bolsevice vor rechizitiona casa, in baza unei „donatii" fortate facute de Elena Catargi.

Actul este palit de nulitate, intrucat a fost produs sub imperiul amenintarii armelor. In 1948, comisarii militari sovietici o vor presa pe Elena Catargi sa doneze casa Asociatiei Romane a Legaturilor cu Uniunea Sovietica (ARLUS). Fireste ca nici cel de-al doilea act nu are nici o valoare juridica.

In aceeasi perioada se naste copilul din flori al lui Mihail {olohov, Uniunea Scriitorilor din Romania, iar sediul ARLUS se muta in imobilul de vizavi de Consulatul SUA, din strada Batistei. Nou infiintata Uniune a Scriitorilor, nasita de armata eliberatoare a Uniunii Sovietice, se va instapani pana in ziua de astazi pe Casa Monteoru.

Iar misiunea ei ingrata, trasata de cotropitori, a fost aceea de a deveni portavocea proletcultismului, care a demolat toate valorile culturii autentice romanesti in numele idealurilor proletariatului.

Intrucat Uniunea Scriitorilor nu are o adresa de Internet, pot sa-mi imaginez ca sedintele de epurare prezidate de gauleiterul Uniunii Scriitorilor, Zaharia Stancu, si care vor conduce la decimarea randurilor scriitorimii s-au tinut in somptuosul salon cu oglinzi al Casei Monteoru, conceput de arhitectul Ion Mincu.

Sau pot sa-mi imaginez ca aici se desfasurau, sub privirile aprobatoare ale kulturnicilor armatei de ocupatie, denunturile impotriva elementelor cotate drept fasciste si retrograde ale civilizatiei romanesti, ce s-au finalizat cu eliminarea lor din viata publica.

Sau ca aici s-au luat deciziile criminale care au curmat destinele unor corifei ai literaturii si culturii, ce au sfarsit in lagarele de exterminare ale gulagului dejist de la Canal sau din temnitele Aiudului, Ramnicului, Pitestiului, Gherlei si Sighetului.

Privind retrospectiv, pare de neimaginat cum niste mujici care glorificau grobianismul toparlanilor, precum un Stancu sau Beniuc, au putut sa reziste, totusi, in decorul burghez al Casei Monteoru.

Dar un descaltat ca Zaharia Stancu sau un mamaligar ca Mihai Beniuc, una ziceau si perorau de fata cu reprezentantii oranduirii populare si alta faceau si dregeau cand ramaneau de unii singuri in fata oglinzilor lui Ion Mincu.

Caci la lasarea intunericului s-au apucat sa care acasa mobilierul, biblioteca, pianul, piesele de arta orientala din salonul japonez, cele de arta decorativa din salonul Aubusson si argintaria. Iar la finele epocii proletcultiste, casa era deja golita de continut, iar vestigiile ei deocheate fusesera de mult dosite in vizuinile lor de harciogi fara mama si tata.

Prin 1960, cand nu mai ramasese nimic de jefuit, Casa Monteoru va trece in patrimoniul Gospodariei de partid, printr-un decret de nationalizare niciodata publicat, iar mai apoi in administrarea Primariei Municipiului Bucuresti.

Pana la revolutie, Casa Monteoru va fi administrata de statul comunist, facand parte din patrimoniul primariei. Incepand din anul 1989, oamenii se impart, practic, in doua categorii: cei care inteleg proprietatea si ii respecta pe proprietari si cei care n-au detinut, neam de neamul lor, nici macar o buda de tara si ii urasc orbeste pe apropitari.

Din nefericire, nici unul dintre cei trei presedinti postdecembristi ai Uniunii Scriitorilor n-a iubit proprietatea.

Primul locuia intr-o casa nationalizata si a amenintat ca, daca va fi evacuat, va emigra in Ungaria, unde va denunta abuzurile statului roman; al doilea a facut trafic de influenta pe la autoritatile cederiste si a obtinut un titlu de folosinta al Casei Monteoru, acordat de Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB), care prevedea o exonerare de la plata chiriei pe o perioada de 50 de an

, iar al treilea a turnat-o la Securitate, sub numele de informator „Udrea", pe Doina Cornea.

Care Doina Cornea a luptat o viata intreaga impotriva abuzurilor statului comunist. Tot dupa revolutie, Uniunea Scriitorilor a incercat sa se improprietareasca cu Casa Monteoru printr-o actiune judecatoreasca, respinsa din fericire in doua instante, la fond si la apel. Iar la cea de-a treia instanta, actiunea va fi pierduta definitiv si irevocabil.

In cei zece ani scursi de la acordarea concesiunii de catre CGMB, Uniunea Scriitorilor n-a investit nici un leut in conservarea Casei Monteoru, care se degradeaza vazand cu ochii. In urma incendiului din 1992, a disparut ultima serie de obiecte de patrimoniu pe care nu reusisera sa puna laba Stancu si Beniuc, respectiv doua sobe Meissen.

Iar intr-o noapte de aprilie a anului trecut, un bolid aflat intr-o stare avansata de nesimtire a distrus in intregime una dintre portile monumentale ale Casei Monteoru si o mare portiune a gardului original.

Gaura hada din gardul Casei Monteoru seamana leit cu gaurile negre din biografia lui Uricaru. Cum ar fi aceea ca presedintele Uniunii a omis amanuntul ca a absolvit liceul militar „{tefan cel Mare", din Campulung Moldovenesc si ca, pana a se inscrie la Facultatea de Filologie a Universitatii „Babes-Bolyai", a activat in cadrul MApN.

Sau aceea ca presedintele de serviciu a respins acuzatiile Doinei Cornea, ca n-ar fi fost informator, pe motivul ca nu a cunoscut-o pe disidenta. Or, biografia lui ne demonstreaza contrariul, si anume ca a locuit o lunga perioada in Cluj, un oras ai carui intelectuali incap intr-o cafenea precum „Croco" si se identifica inevitabil, unii pe altii, in nici o saptamana.

Or, in tot acest interval, Doina Cornea n-a parasit Clujul, unde a fost profesoara universitara la aceeasi facultate absolvita de „Udrea" si tot acolo unde Uricaru a fost redactor la revista Steaua, din 1971, de cand a absolvit Filologia, pana dupa revolutie.

Zaharia Stancu s-a nascut intr-un sat de amarasteni din Campia Dunarii, a umblat descult in frumosii ani ai liberalismului interbelic si a purtat o botnita de caine, pe care i-au pus-o boierii sa nu le manance strugurii, pana la 23 august 1944, cand i-o va scoate armata sovietica eliberatoare.

Mihai Beniuc a vazut lumina noptii comuniste intr-un catun din Ardeal, dupa care va pleca la furat la Bucuresti, din casa Monteoru.

Iar Eugen Uricaru s-a nascut in Buhusi, un targ prafuit si moldav, dupa care va ajunge consilier cultural la Atena, in cadrul Directiei Relatii Culturale a MAE; director adjunct la Accademia di Romania, din Roma; secretar al Uniunii Scriitorilor din Romania (USR); vicepresedinte al USR; presedintele USR din 2001; directorul postului Radio Romania Cultural, din cadrul Societatii Romane de Radiodi

fuziune, secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul, in relatii culturale cu romanii din afara granitelor; presedintele consiliului de administratie al societatii CopyRo, de gestiune colectiva a dreptului de autor.

In perioada 2000-2004, cuantumul salariilor obtinute de Uricaru, din toate functiile administrative pe care le detinea, depasea 5.000 de euro pe luna. Costurile reparatiilor gaurii negre din gardul casei ar putea fi acoperite cu un singur salariu al presedintelui.

Dupa ce fostul presedinte al USR, Laurentiu Ulici, va obtine titlul de folosinta asupra Casei Monteoru pe o perioada de o jumatate de secol, in imobil vor inflori, rand pe rand: un restaurant, o igrasie, un magazin de antichitati, o legiune de gandaci de bucatarie condusa de un sobolan general de divizie, o editura falimentara, cateva fisuri abominabile de la ultimul cutremur din 1990, in holul

central, o librarie pe cale de disparitie, cat si o serie de facilitati economice pentru persoanele private, de a inchiria saloanele contra cost, pentru nunti, botezuri, inmormantari si sedinte de partid.

La inceputul mileniului III, ceea ce ar fi trebuit sa fie un adevarat palazzo, cu care s-ar mandri orice natiune europeana, nu s-a dovedit a fi decat o pestera de talhari, condusa de rezervistul „Udrea".

Cornel IVANCIUC