Transferul de vinovatie este un instrument de manipulare psihologica, foarte eficient in situatii de criza. Scopul rapitorilor, ale caror revendicari nu sint aproape niciodata satisfacute, este de a muta responsabilitatea pentru soarta ostaticilor pe umerii liderilor politici, de a dezbina societatea si clasa politica, mizind pe impactul emotional produs de inregistrarile transmise de media.
Societatea romaneasca a evitat, cel putin pina acum, sa cada in capcana intinsa de insurgenti in toate cazurile de rapiri: transferul de vinovatie. Surprinzator insa, presa – nu in totalitate, dar la nivel de virfuri – a intrat, premeditat sau fara voie, in rolul atribuit ei in scenariile celor care pun la cale astfel de atentate.
Insemnate au fost vocile care au afirmat, in dezbaterile televizate sau in comentariile din presa scrisa, ca viata ostaticilor este nu in miinile rapitorilor, ci in cele ale autoritatilor, ca responsabilitatea ii apartine presedintelui Traian Basescu, chiar daca nu a fost facuta o legatura directa cu prezenta Romaniei in Irak, ci cu datoria lui, personala, de a proteja toti cetatenii.
O analiza serioasa a presei se impune la finalul crizei ostaticilor si nu obligatoriu pornind de la criticile aduse de seful statului, ci pentru a nu repeta greselile, in cazul in care ne-am mai confrunta cu o situatie asemanatoare; perspectiva nedorita, dar posibila. Mediile de informare s-au dovedit, pina la un punct, un instrument prin care ei si-au atins tinta: opinia publica.
Succesiunea de inregistrari video sau audio in care ostaticii transmit revendicarile politice ale rapitorilor, desi, formal, implica o decizie a autoritatilor, se adreseaza doar opiniei publice. Numele politicienilor, George W.
Bush, Tony Blair sau Traian Basescu, sint introduse in mesaje deliberat, pentru a transfera asupra lor vinovatia pentru ceea ce li se intimpla persoanelor sechestrate, umilintele detentiei, tortura psihologica, moartea. In cele mai multe cazuri, cererile politice ale insurgentilor nu au fost satisfacute.
Cu toate acestea, ei au continuat sa rapeasca cetateni straini sau irakieni, sa transmita, prin intermediul mass-media, imagini sau cuvinte purtatoare ale acelorasi mesaje. Pentru ca scopul real este sa formeze opinii impotriva politicilor de stat si a actiunilor conducatorilor, sa dezbine societatea si clasa politica, mizind pe impactul emotional produs de soarta filmata a ostaticilor.
Recuzita, fundal negru, citate coranice, insurgenti cu masti negre, imbracaminte portocalie sau custi, patentata cu succes de Abu Mussab al-Zarqawi incepind cu decapitarea antreprenorului american Nicolas Berg, in mai 2004, s-a dovedit eficienta. 276.000 de site-uri, fara a include forumurile de discutii, prezinta astazi informatii si imagini cu decapitari.
Numai pe un singur site uciderea unui alt american, Eugen Armstrong, a avut aproape 10.000 de accesari, potrivit unui studiu publicat de Universitatea Queensland.
Uciderea ritualica a britanicului Kenneth Bigley, dupa o luna de tensiune in care au fost prezentate mai multe imagini ale ostaticului implorindu-l pe Tony Blair, „singurul om de pe pamintul lui Dumnezeu" in masura sa-l asculte, este relevant in acest sens.
Modul in care gruparea lui Abu Mussab al-Zarqawi a comunicat prin imaginea lui Kenneth Bigley – imbracat in uniforma oranj a detinutilor de la Abu Ghraib si Guantánamo, inchis intr-o cusca – a fost analizat de specialistii in terorism.
Rapitorii au incercat sa produca un transfer de vinovatie, in ideea ca nu ei sint responsabili pentru viata ostaticului, ci politica guvenului Blair, aliat al invadatorilor americani, complice la torturarea detinutilor irakieni in inchisorile mai sus amintite.
Aceeasi tema a transferului de vinovatie poate fi identificata si in mesajul transmis cetatenilor Romaniei prin Marie-Jeanne Ion, care a comunicat opiniei publice din Romania, potrivit inregistrarii audio, ca Traian Basescu, aflat in discutii cu rapitorii, nu este de acord sa le indeplineasca toate cererile.
Transferul de vinovatie este un instrument de manipulare psihologica, foarte eficient in situatii de criza. Inregistrarea uciderii lui Kenneth Bigley a fost inserata intr-un montaj care urma sa induca in mintea privitorilor o intrebare: „Chiar le pasa liderilor politici de acesti oameni?". Cuvintele rostite de Marie-Jeanne Ion erau destinate pentru a incolti aceeasi intrebare.
Chiar daca nu am avut demonstratii de protest, este posibil ca, undeva, aceasta suspiciune sa fi incoltit si in societatea romaneasca, iar efectul sa se vada cu intirziere.
