Aproape o suta de carti traduse. Nume mari din literatura engleza si americana au ajuns in spatiul romanesc si datorita Antoanetei Ralian: Iris Murdoch, Saul Bellow, D.H. Lawrence, Nathaniel Hawthorne, J.D. Salinger, Lawrence Durrell. Din 1956 si pina astazi, Antoaneta Ralian traduce cel putin doua carti pe an. De peste douazeci de ani este la pensie, dar ritmul traducerilor nu a scazut.

Lucreaza in primul rind pentru colectia Biblioteca Polirom, coordonata de Denisa Comanescu. La mijlocul deceniului trecut, a acceptat o provocare din partea editorului Samuel Tastet, de la Editura Est. Antoaneta Ralian a produs un soc cultural cind l-a tradus prima oara in romaneste pe Henry Miller.

Intr-un interviu mai vechi, Antoaneta Ralian spunea despre romanele lui Henry Miller: „nu pot nici astazi sa pronunt cuvintele pe care le-am scris."

Cum va pregatiti de Paste?

Ma pregatesc muncind. Pentru mine, aproape ca nu exista sarbatori, aproape ca nu exista vacante. Cind eram mai tinara, cind lucram, imi spuneam: vai, Doamne, cind voi iesi la pensie ma voi odihni si am sa citesc. Ei bine, nu am timp sa citesc, nu am timp sa ma odihnesc. Am aceasta groaza a timpului care trece si vreau sa-l tin locului cit pot.

Acum, la pensie, traduceti mai mult decit inainte?

Ritmul este cam acelasi: doua carti pe an.

Care este secretul acestei vitalitati?

Cind lucrez este o evadare, uit de tot. Traduc cu pasiune. Sint unul din oamenii fericiti la care pasiunea se confunda cu profesiunea. Eu am tradus si in vacante, stateam cu dictionarul si traduceam si lumea imi spunea ca sint nebuna.

De la ce loc de munca ati iesit la pensie?

Pe vremuri, am lucrat in Ministerul Invatamintului si Culturii. Pe urma, in 1958, am ajuns redactor la Editura Univers. Acolo am fost ani de zile sefa departamentului de literatura engleza si americana. Si am iesit la pensie de la Editura Univers. Mi-a luat locul Denisa Comanescu. Ea a fost crescuta de mine, a fost discipola mea, o spune si ea, se lauda cu asta si ma flateaza foarte mult.

Cind ati iesit la pensie?

In 1981.

Prima carte pe care ati tradus-o a fost in italiana si a fost publicata in 1956. Apoi ati trecut la engleza. Stiati din copilarie italiana, franceza si engleza. Cine v-a ajutat sa le invatati?

Am facut parte dintr-o familie mic-burgheza. Am avut acasa profesori, meditatori de limbi straine.

- Fiica de bancher si nepoata de industrias

Ce erau parintii dvs.?

Tatal meu a fost director de banca la Roman, iar bunicul meu avea o mica fabricuta. In vremea comunismului, aveam un dosar ingrozitor. Tot timpul mi se spunea ca sint fiica de bancher si nepoata de industrias.

>Tata s-a ocupat de educatia dvs.?

In special mama, care era casnica, s-a ocupat de mine. Era o femeie cultivata si o mare iubitoare de literatura, de muzica, de arta.

Cind ati terminat liceul stiati foarte bine engleza, franceza si italiana?

Le vorbeam intr-un fel livresc. Eu am invatat engleza acasa si cind am plecat mult mai tirziu la Londra nu intelegeam ce spun englezii pe strada.

Ati venit la Universitatea Bucuresti. Cind ati inceput facultatea?

Imediat dupa razboi. Am studiat engleza, franceza si italiana. Inima mea ma tragea spre engleza, dar din timiditate de debutant am inceput sa traduc din italiana.

V-ati dorit din facultate sa fiti traducatoare?

Visul meu era sa fiu profesoara de liceu. Ca orice eleva de provincie, eram indragostita de profesoara de franceza, de profesoara de filozofie. Doream sa fiu ca ele. Soarta a vrut altfel.

In facultate ce profesori nemaipomeniti ati avut?

Dragos Protopopescu si Ana Cartianu, care au scos generatii intregi de anglisti. L-am avut pe Bazil Munteanu la franceza, pe Rosa del Conte la italiana. Sint figuri antediluviene, dar erau mari profesori, care stiau sa te atraga si sa-ti inoculeze literatura. La seminarii se lucra pe texte, se faceau multe, multe traduceri.

Cu Dragos Protopopescu am lucrat saptamini intregi pe Shakespeare, am muncit fiecare cuvint.

Unde ati lucrat dupa facultate?

Am intrat in Ministerul Invatamintului si Culturii. Era ministru Mihai Florescu. El era din Roman, fiul unui librar, care statea chiar linga casa noastra. Mihai Florescu ma cunostea de mic copil. Si m-a luat la minister.

Ce faceati in minister?

Primul meu serviciu a fost epurarea bibliotecilor. Trebuiau scoase din biblioteci toate cartile care erau considerate nocive.

V-ati ocupat de asta?

Da, m-am ocupat. Si faceam crize, cred ca atunci am devenit schizofrenica. Lucram dimineata si veneam seara acasa si plingeam. Eu, care adoram literatura, eu trebuia sa propun sa fie scoase carti din biblioteci. Eram inca studenta, eram proaspat maritata, n-aveam casa, n-aveam nimic, aveam o slujba.

Pe urma, de la aceasta generatie care purifica bibliotecile am ajuns, dimpotriva, generatia cu tinichea de coada. Au inceput sa ma intrebe: cine a fost tatal, cine a fost bunicul. Si se faceau liste negre, se primeau plicuri prin care diversi functionari erau eliminati dintr-o anumita functie.

Si v-au scos de la Minister?

Nu m-au scos pentru ca eram considerata foarte buna profesional si nula din punct de vedere politic. Au scapat de mine trimitindu-ma la munca de jos, la Editura Univers, unde am ramas pina la pensie.

Dumneavoastra ati crescut intr-o societate francofona. Cum s-a produs apropierea de literatura engleza?

Mica burghezie de atunci, dintre cele doua razboie mondiale, era francofona si francofila, vorbea bine franceza. Eu stiam franceza, dar s-a creat o afinitate cu literatura engleza. Limba engleza mi se parea ca are mai mult mister, franceza este o limba rationala, luminoasa, carteziana, pe cind limba engleza este cu mai multe profunzimi, cu mai multe sinuozitati.

Care a fost prima carte tradusa din engleza?

Omul invizibil de Wells. Aceasta carte se reediteaza si astazi in zeci si zeci de exemplare. A fost si piratizata. Si astazi toata lumea moare dupa acest om invizibil si ma mir ca in epoca noastra supertehnicista mai place acest pueril om invizibil.

Care au fost reactiile dupa prima traducere? Ce v-au spus parintii dvs.?

Parintii mei n-au mai putut spune nimic. Imediat dupa razboi parintii mei au murit. Mama a murit de inima, de inima rea, iar tatei i s-a luat absolut totul si a venit la mine la Bucuresti. Eu locuiam cu inca doua familii impreuna, la comun, si l-am mutat pe tata intr-o camaruta de serviciu. A murit imediat, tot de inima rea. Parintii mei nu m-au vazut traducind, nu mi-au vazut cartile traduse.

Au murit de inima rea din cauza comunismului. Eu tremuram tot timpul ca ramin fara serviciu pentru originea mea mic-burgheza. Uram tot ce era dogmatic, uram tot invatamintul politic unde trebuia sa invat pe de rost fraze din ideologia PCR.

Nu va bate gindul sa va scrieti si sa va publicati memoriile?

Au fost lucruri care, pentru mine, au contat foarte mult. Dar nu cred ca poate sa intereseze pe altcineva. Sint lucruri care s-au intimplat multora. Mii de oameni au trait in aceleasi conditii, circumstante. Ceea ce pentru mine inseamna enorm, pentru altul ar insemna niste pagini oarecare. Nu cred ca am avut o viata iesita din comun, care sa atraga.

Am suferit cum au suferit multi din tara aceasta. Am trecut prin tot ce a trecut acest popor. Nu cred ca suferinta mea poate fi literatura.

Sotul dvs. ce a spus dupa prima traducere?

Sint casatorita de 57 de ani. Sotul meu mi-a fost intotdeauna alaturi, m-a sprijinit, este consilierul meu, de cite ori am o greutate il intreb.

Va consultati si pe traducere?

El nu stie engleza si nu poate sa-mi ierte ca nu l-am invatat. Dar nu poti sa fii profesoara in casa, cred ca nici propriilor tai copii nu poti sa le fii profesoara. Trebuie o distantare intre profesor si elev.

De la facultate v-a apreciat cineva?

Doamna Ana Cartianu m-a felicitat. Am avut ecouri de la critica, de la cititori. Cele de la cititori ma incalzesc cel mai mult. Oameni necunoscuti ma opresc pe strada si-mi spun: v-am citit, va multumesc, citesc cu placere cartile traduse de dvs.

- Henry Miller nu este un pornograf

Ati fost vreodata criticata pentru traduceri?

Nu, niciodata. Am fost criticata pentru ceva absolutamente stupid, care m-a amuzat extraordinar. Stiti bine ca eu am tradus Henry Miller la Editura Est. Dupa 1996, datorita unui editor francez stabilit in Romania, Samuel Tastet, s-au deschis barierele terminologiei erotice. Samuel Tastet mi-a incredintat mie sa-l traduc pe Henry Miller si mi-a cerut sa-l traduc pe sleau.

Eu, cu educatia mea mic-burgheza, cu tot puritanismul meu, m-am speriat. Dar mi-am dat seama ca Henry Miller trebuie tradus, pentru ca a facut o revolutie in limbajul literaturii. Cu frunze de vita nu merge sa-l traduci pe Henry Miller. Au fost patru carti: Tropicul Cancerului, Tropicul Capricornului, Sexus si Plexus.

L-ati adus prima oara in romaneste pe Henry Miller. Au aparut critici?

Eu am crezut ca voi fi sfirtecata de critica. Dimpotriva, s-a considerat ca am produs o explozie in spatiul romanesc. Cu Nicolae Manolescu in frunte, s-a spus ca am dat apa la moara noului roman romanesc. Intr-adevar, nu zic ca eu am fost initiatoarea, dar s-a inceput si la noi un val de erotism in literatura. Singura critica a fost in revista Cuvantul.

Cineva m-a criticat ca pe alocuri am intrebuintat si sinonime. Eram criticata ca n-am numit direct, pe romaneste, toate organele sexuale si toate actele sexuale. Eu spusesem pe romaneste, dar, din cind in cind, am mai dat si cite un sinonim.

Adica, ati mai spus si penis.

Am spus penis sau am spus stromeleag. Eu m-am documentat in tot argoul erotic. In engleza exista foarte multa sinonimie in limbajul erotic. Organele sexuale au patru-cinci termeni. La noi ai doua: unul care suna vulgar si bulevardier si un altul care este prea literar, prea stiintific.

Aceasta a fost critica din revista Cuvantul: ca, pe alocuri, l-am inmuiat, l-am indulcit, l-am edulcorat pe Henry Miller. Asta a fost singura critica pe care am primit-o in 50 de ani de traducere. M-a amuzat teribil.

Nu v-a fost frica de consecinte, dupa ce v-ati apucat de Henry Miller?

Eu cred ca Henry Miller trebuie sa fie in romaneste. Erotismul si cuvintele sale sint scaldate in arta adevarata. El nu este un pornograf, este un mare scriitor. Singurele probleme le-am avut cu mine insami, sa-mi depasesc propriile mele inhibitii si tabuuri. Eu aveam o pudoare innascuta pe care am invins-o cu Henry Miller. La un moment dat, capatasem un fel de voluptate sa traduc pe sleau.

Acum citeva zile, l-am intilnit de domnul Stefan Agopian, care stiti ca are citeva carti extrem de indraznete din punctul acesta de vedere, care mi-a spus: Dumneata ai fost prima care ai dat drumul la limbajul erotic. Nu stiu daca am fost chiar prima, nu vreau sa-mi dau atita importanta. A fost povestea lui Creanga, a fost revista lui Geo Bogza.

Cum priviti la noul val din literatura romana, care foloseste scene apasat erotice?

Dupa inhibitiile din comunism, dupa tacerea comunista, dupa obrocul care s-a pus peste tot ce inseamna erotism, acum e un fenomen firesc ca generatia tinara de prozatori sa trateze problemele erotismului. Literatura, toata literatura lumii, este una pregnant erotica. Cind exista simtire si intuitie literara, vulgaritatea este complet tocita, simti o mireasma artistica.

Alte critici n-au mai fost?

Nu. La facultate, la engleza, o profesoara, Cosana Nicolae, mi-a povestit ca a dorit la seminar, impreuna cu studentii, sa-mi gaseasca o greseala de traducere. Au confruntat originalul, era Darul lui Humboldt. Si n-au gasit. Asta a fost o mare bucurie pentru mine.

Pe Iris Murdoch ati considerat-o prietena dvs. De ce?

Am purtat 25 de ani corespondenta cu Iris Murdoch, care este probabil autoarea cea mai importanta a literaturii britanice contemporane. Am cunoscut-o la Londra, apoi ea a venit la Bucuresti, a stat mult in Romania impreuna cu sotul ei. Cind lucram la Univers, editurile straine ne trimiteau carti. Am citit-o si mi-a placut enorm si am vrut sa o traduc.

Pe urma, am fost trimisa cu o bursa la Londra, de catre British Council. M-au intrebat ce scriitori vreau sa cunosc. Si am spus: Iris Murdoch. Ne-am cunoscut intr-un pub si ne-am placut imediat.

- M-a suparat un articol al domnului Mircea Mihaies

La Editura Univers veneau carti din strainatate?

Da, veneau, sigur ca nu in proportia de astazi. Astazi, cind ma duc la Denisa Comanescu, la biroul sau de la Polirom, innebunesc cind vad in ce carti se scalda. La Univers, pina in 1989, era vesnica poveste, milogeala, pe care o faceam la toti autorii, ca noi sintem o tara care nu avem valuta. Si le ceream sa accepte ca drepturile de autor sa fie platite in lei romanesti. Foarte multi acceptau.

Iris Murdoch, cind a venit aici, avea de incasat o suma fabuloasa: peste un milion de lei.

Cum se publicau traducerile?

Din punct de vedere editorial, pina in 1989, s-au tradus aproape toate operele majore din literatura clasica universala.

Pe mine m-a suparat un articol al domnului Mircea Mihaies – Matusalem voteaza – si in care ii facea harcea-parcea pe batrini, care erau considerati niste paraziti, o inutilitate sociala, niste oameni care n-au facut nimic, care n-au nici un fel de merit, sint doar paraziti pe spinarea celor productivi. Or, din punct de vedere editorial si cultural, noi, batrinii de astazi, am facut foarte mult.

S-a tradus si multa literatura contemporana. E adevarat: cenzurata. Cu pasaje taiate.

Ce pasaje nu aveau voie sa treaca?

Nimic legat de religie. Numele lui Dumnezeu nu putea aparea. Nimic favorabil capitalismului nu era lasat. Nici un fel de critica, oricit de mica, a socialismului, nu era permisa. S-au masacrat pasaje, dar cartile au aparut, in economia cartii doua-trei pasaje eliminate nu afectau cartea atit de mult.

Avem reeditarile de astazi, in editii necenzurate. L-am regasit si redescoperit pe Saul Bellow, care stiu ca a fost destul de masacrat.

La Darul lui Humboldt am reintrodus pasaje intregi. In Darul lui Humboldt are un eseu despre plictisul in omenire. O parte a plictisului era in socialism. Pasajul a fost eliminat, dar a aparut acum in noua reeditare de la Polirom. Ma bucur ca avem mult Bellow in romaneste: Ravelstein, Herzog, Traieste-ti clipa. Peste citeva zile urmeaza sa reapara si Iarna decanului, tot la Polirom.

L-ati cunoscut pe Bellow?

El a venit la Bucuresti in 1977, insotind-o pe sotia sa, pe Alexandra Bagdasar. In Iarna decanului, o parte din actiune se petrece la Bucuresti, alta la Chicago. Bellow pune fata in fata grozaviile sistemului totalitar din Romania cu excesele sistemului capitalist, droguri, crime. Si tu trebuie sa alegi unde e bine: si nu e nicaieri.

La Uniunea Scriitorilor, lui Saul Bellow i s-au pus intrebari jenante

E adevarat ca Bellow era ingrozit, in zilele in care a fost la Bucuresti?

Facuse o psihoza ca e urmarit. Sotia lui era transfuga, el tocmai primise Premiul Nobel si era o mare personalitate. Si a venit in Romania convins ca toti vor fi impresionati. Sotia lui dorea sa-si vada mama, la spital, care era pe moarte. Sotia lui Bellow dorea sa stea la capatiiul mamei, pina moare. Au lasat-o sa intre doar de doua ori in spital.

Vizitele erau spravegheate, mama sa era internata la Elias, spitalul partidului.

De ce la Elias?

Mama sotiei lui Bellow, Florica Bagdasar, fusese ministru al Invatamintului.

A plecat fara sa o vada murind, n-au putut sa o ingroape?

Au stat pina a murit si au incinerat-o. Pentru Bellow, zilele sale in Romania erau ceva infiorator. El venea din viata luxoasa de la Chicago intr-un frig de crapau pietrele. Era dupa cutremur si caloriferele nu functionau. Apa nu curgea la toaleta, trebuia sa torni cu galeata. Tremura de frig si de frica.

Avusese de-a face cu directorul spitalului Elias, un colonel de Securitate, care-l repezise. El statea la sora doamnei Bagdasar si credea ca pina si portareasa il urmareste si da rapoarte la Securitate.

Dar nu s-a gindit nimeni sa-i faca o primire oficiala? Era totusi un mare scriitor, laureat al Premiului Nobel, ajuns la Bucuresti.

I-au facut la Uniunea Scriitorilor o intilnire cu scriitorii romani, unde i s-au pus niste intrebari jenante. Bineinteles ca si scriitorii au fost alesi pe sprinceana. Erau cei in gratia partidului.

Ce intrebari jenante i s-au pus?

A fost intrebat: de ce asa de multi evrei au luat Premiul Nobel? Ce legatura este intre marea finanta evreiasca si juriul care acorda Premiul Nobel?

Cred ca mai tare s-a infricosat dupa ce s-a intilnit cu scriitorii romani.

Cine i-a pus aceasta intrebare?

Romul Munteanu, care venise cam beat la intilnire.

Romul Munteanu era directorul Editurii Univers si seful dvs. direct.

Da. Iar Saul Bellow era speriat de moarte. Cind discutam cu el, trebuia sa dau mai tare aparatul de radio si sa pun o perna peste telefon, ca sa nu fim inregistrati. Iar Bellow era naucit, nu stia ce i se intimpla. A redat toate aceste intimplari in Iarna decanului.

Ce ati apreciat la Bellow?

Umorul si eruditia. Uneori mi s-a parut chiar o eruditie ostentativa. Iar umorul este subtil, amar, intepator, autosatiric.

Va deranjeaza daca va intreb ce virsta aveti?

Voi implini 81 de ani pe 24 mai. Si nu vreau sa ma gindesc la sfirsit. E o spaima, minte cine spune ca isi asteapta sfirsitul cu seninatate. N-am nici o certitudine ca exista o Viata de Apoi, o Dreapta Judecata a Domnului.

Nu indrazneam sa va intreb de virsta.

Poti sa ma intrebi. Sa-ti mai spun un secret. Cind eram mai tinara, intre 40 si 50 de ani, eram tentata sa mai fur cite un an sau doi, sa ma fac mai tinara. Acuma, dimpotriva, eu n-am implinit 81 de ani, dar spun la toata lumea ca am 81 de ani. Si mi se spune: vai, ce bine arati, ce plina de vitalitate esti. Aproape ca ma fac mai batrina ca sa pescuiesc complimente.

„Nu-mi place batrinetea malitioasa"

V-am vazut foarte prezenta la lansari. Asta-toamna, la lansarea lui Amos Oz, cu romanul Sa cunosti o femeie, frematati de incintare.

Ma feresc cit pot de imbatrinire. Imbatrinirea inseamna pierderea interesului pentru viata vie. Eu imi pastrez acest interes foarte viu, ma intereseaza tot ce inseamna viata culturala. Iar pe Amos Oz nu doar l-am tradus, am facut si un interviu cu el, am scris si un eseu pentru Cuvantul. Amos Oz este o personalitate foarte deschisa, foarte placuta, emana cordialitate, jovialitate, simplitate.

In lumea culturala romaneasca va deranjeaza vreun fapt?

Ma deranjeaza vulgaritatea, prostia, lipsa de talent. Ma deranjeaza toate emisiunile de divertisment de la televizor care sint de o crasa vulgaritate. La noul dvs. Observator cultural imi place foarte mult rubrica lui Radu Paraschivescu. Are foarte mult umor si e bine ca scrie de toate prostiile de la televizor.

Despre cearta intelectualilor ce spuneti?

De cind e lumea si pamintul, a existat o cearta intre generatii, o cearta intre intelectuali, care s-au mincat intre ei. E o chestie inerenta talentului. Talentul este o anomalie. Scriitorul nu este un om normal, plat. Talentul este ceva in plus care creeaza efervescenta, care se traduce uneori prin nevoia de conflict. Pe mine nu ma deranjeaza, dimpotriva, ma intereseaza acest duel al parerilor.

Cind a fost acel conflict teribil Marino versus Plesu, eu le-am dat dreptate si unora, si altora.

Din atitea carti traduse, va urmareste vreun fragment, vreo imagine?

Ma urmaresc din Ravelstein discutiile lui Chick cu Ravelstein, doi batrini care stateau pe marginea patului si puneau lumea la cale. Birfeau pe toata lumea. Imaginea aceasta, de batrinete malitioasa si birfitoare, ma urmareste. Nu imi place, ma feresc sa nu cad in ea. Dar ma urmaresc acele discutii din Ravelstein.

Ma mai urmaresc imaginile din cartile lui Iris Murdoch, acolo unde apare sentimentul de transcendenta.

Care este conditia principala pentru un traducator?

Sa aiba har, sa aiba talent. Daca nu are dragoste de literatura si daca nu simte textul si subtextul, nu are ce sa caute in traduceri. Traducerea este o munca de creatie.

Cum este cind vedeti inca o carte tiparita si tradusa de dvs.?

Este placerea de moment si apoi ajung la o totala detasare. Trec la alta carte, la alt autor. Pun cartea in biblioteca, in biblioteca de unde majoritatea cartilor mi s-au furat. Eu am in biblioteca 30 sau 40 la suta din cartile pe care le-am tradus. A venit lumea, mi-a cerut o carte si nu mi-a mai adus-o inapoi. La unele volume, nu mai am nici macar un exemplar.

Dar furtul de carte este un furt cultural si nu ma supar. Nu gasesc o carte pe care am tradus-o la Univers, Deriva continentelor de Russell Banks, poate citeste cineva acest interviu si mi-o aduce.

Dati-mi un exemplu de mica placere, dincolo de traducere.

Acum trei ani, barbatul meu s-a dus la piata si mi-a venit cu un bat. I-a spus cineva ca este un liliac. L-am pus in pamint. Trei ani de zile batul a ramas bat. Anul trecut, a facut ceva frunzulite.

Anul asta liliacul meu a inflorit, este plin de flori, o prietena l-a vazut din strada si mi-a dat un telefon, intrebindu-ma: ce e cu liliacul ala la tine in balcon? E un liliac inflorit, o mica placere.

Ovidiu SIMONCA