In magazia de unde au scos cizmele de cauciuc pe care Tariceanu sa le incalte la vizita prin Banatul inundat, trebuie sa se afle pe vreun perete un afis lipit acolo de pompier. Din desen se intelege limpede, dupa sagetile rosii, cine ce trebuie sa faca „in caz de urgenta", cine pe ce scara se salveaza, cum sint evacuate „bunurile" si „persoanele".

Exista, adica, un plan pe care niste insi trebuie sa-l respecte in caz de Doamne-fereste, asa incit pagubele sa fie cit mai mici. Nu-l respecta, plateste intr-un chip sau altul. Astfel ar trebui sa stea lucrurile si cind vine vorba de un intreg judet: incendii devastatoare, inundatii, cutremure, alunecari de teren se petrec oriunde-n lume.

Autoritatile sint insa pregatite, daca nu sa faca fata situatiei, macar sa reduca la minimum efectele calamitatilor.

Ceea ce se petrece insa de o luna in Romania – de la inundatiile din Banat si pina la cele din Dimbovita sau Buzau – intrece orice inchipuire in materie de stingacii si indolenta. Apele se retrag si lasa in urma o calamitate mai mare decit inundatia in sine.

De la lucrarile de proiectare a digurilor, pe care a pus mina, fara licitatie, nevasta fostului ministru al Mediului, si pina la lipsa de reactie si controversele privind pompele cu care ungurii au sarit in ajutorul judetului Timis, un intreg lant de iresponsabilitati si dezorganizare a pregatit terenul pe care apele revarsate din albii sa-si faca de cap.

Acestea au si fost motivele pentru care „Cotidianul" a refuzat sa plinga pe umarul sinistratilor si a trecut la inventarierea acestor erori, in speranta ca vom putea ajunge la nu-mele celor care ar trebui, la un moment dat, sa plateasca.

In primul rind, mii de miliarde au fost topite in lucrari inhatate dupa stilul in care PSD a haiducit, vreme de patru ani, prin lucrarile publice. Au fost proiectate atit de bine si executate atit de fara cusur, incit apa le-a spart si a navalit in 60 de sate. In al doilea rind, aproape nimeni n-a fost asigurat impotriva calamitatii.

Nu vorbim de taranul care traieste din ce scurma pe un hectar si care, pentru a-si plati factura la curent, merge la tirg si vinde o gaina. Insusi statul si-ar fi putut asigura digurile, iar acum societatile de asigurari ar fi alergat cot la cot cu autoritatile locale si ar fi intervenit intr-un mod profesionist pentru a micsora prejudiciile mutate acum in buzunarul lor.

Dar o atare asigurare ar fi presupus mai intii o expertiza a lucrarilor facute de mintuiala, ceea ce ar fi compromis, astfel, comisioanele care curg indeobste dupa comenzile de la stat. Nu-i de mirare ca lucrurile au urmat acelasi curs si dupa ce apele au inceput sa inghita sate intregi.

A fost nevoie de o saptamina pentru ca autoritatile sa poata face un inventar al lucrurilor de prima necesitate care le lipseau: intr-o zona cu un ridicat potential de inundatii, n-aveau barci, n-aveau pontoane, n-aveau pompe, n-aveau un plan si nici o strategie de comunicare. Numai hazardul a decis sa nu moara nici unul dintre cei 5.000 de sinistrati.

Nu la fel au stat lucrurile cu specialistii trimisi de unguri in ajutor. Oamenii au venit intr-o tara fata de care n-aveau nici o obligatie, au vazut despre ce-i vorba, s-au intors in tara lor, au prezentat un raport si un plan.

Consiliul judetean din Csongrád s-a intrunit de urgenta, a aprobat planul si resursele, asa incit pompele – cumparate cu ani in urma chiar de la romani – au intrat in Banat si au fost puse in functiune. „Pai, pompe din astea aveam si noi", au exclamat romanii. Sigur ca aveam, din moment ce chiar noi le producem.

Numai ca nu pompele, de care ministreasa de la Mediu zice ba ca le are, ba ca nu, sint problema. Daca, in Romania, s-ar monta o astfel de pompa la fiecare 500 de metri – in eventualitatea ca a doua zi dimineata nu i-ar lipsi suruburile, furtunurile si orice alta piesa de care are nevoie omul cind isi repara usa vreunui cotet –, si tot ne-ar lua pe nepregatite o calamitate.

Pentru ca nu exista competenta si organizare. Nici n-ar avea cum sa fie altfel, de vreme ce exista posibilitatea reala ca la vreo regionala de la Ape sa fi fost uns sef vreun ginecolog cu vechime-n partid.

Iar calamitatea de dupa calamitate continua: simbata trecuta, s-a rupt la Buzau podul care asigura legatura intre Moldova si Bucuresti. De patru zile, e impracticabil un drum european, super-sosea – pentru care romanii au platit, vreme de un an, asfaltul, si, vreme de alti trei, comisioanele. Ieri, autoritatile nu aveau habar nici cum vor proceda sa-l repare, daramite cind va fi reparat.

Dar asta nu inseamna ca ai nostri stau chiar cu miinile-n sin – luptam si noi, romanii, cum putem, impotriva stihiilor naturii.

Pompele Sulfinei Barbu de la Mediu – caci statul va cumpara pina la urma si asa ceva –, reglarile de conturi de la Timis dintre partidele politice – cine a luat masurile cele mai proaste, ca bune nu exista – si, de ce nu?, insusi teledonul de la „Realitatea", al lui Tatulici – iata cele trei masuri pe care le vom putea scoate, fara bataie de cap si cheltuiala, si la inundatiile viitoare.

Ceea ce, s-o recunoastem, nu e chiar nimic, desi nu ne putem compara cu altii.

In urma cu opt ani, un cutremur devastator lovea Japonia si distrugea instalatia de apa a orasului Tokyo. Exasperat ca, dupa patru zile de eforturi nebune, n-a reusit sa realimenteze orasul, responsabilul cu instalatia s-a sinucis de rusine. Nici Banatul n-a fost scutit de reactii: in toiul inundatiilor, seful pompierilor din Timis, colonelul Mihai Benga, s-a imbatat de suparare.