Dinu Patriciu, pus in libertate dupa 40 de ore

de Dan Constantin, Lucian Florea     Jurnalul National
Sâmbătă, 28 mai 2005, 0:00


Omul de afaceri Dinu Patriciu a fost aseara tarziu dus la Tribunalul Bucuresti, unde s-a judecat cererea procurorilor de arestare pentru 29 de zile. Judecatorii au hotarat insa punerea in libertate a magnatului petrolului.

VIZITE. Dinu Patriciu s-a prezentat la Parchet de fiecare data cand a fost chemat de catre procurori
De joi dimineata, de cand Dinu Patriciu a intrat in sediul Parchetului General si pana aseara tarziu, procurorii au trecut in galop toate procedurile pentru a-si realiza tinta: arestarea cu orice pret a magnatului petrolului.

Pana a se ajunge la acest moment de mare tensiune, intr-o zona de afaceri extrem de sensibila – rafinarii, bursa, finante, acuzatorii au facut in prealabil descinderi, audiente, expertize pe parcursul carora Dinu Patriciu a colaborat cu Parchetul.

Tot cazul Patriciu a plecat de la Palatul Cotroceni, sub mandatul lui Ion Iliescu si mana lui Ioan Talpes, care au intocmit un memorandum pe baza caruia se deruleaza de multe luni ancheta.

AUDIERI. Dupa 18 ore de audieri, incepute joi dimineata, la ora 2:00 din noaptea de vineri, procurorii au hotarat sa-l retina pe Dinu Patriciu nu pentru dosarul Petromidia, ci pentru privatizarea Rafinariei Vega Ploiesti, afacere incheiata cu sase ani in urma.

Parchetul comunica prin "surse judiciare" ca alaturi de Patriciu mai sunt cercetati Sorin Marin, Alexandru Bucsa, Phil Stephenson – director general adjunct si John Works – fost director executiv in al grupului Rompetrol.

Vineri dimineata, cand piata petrolului a aflat stirea, au aparut si reactii imediate: la bursa au fost oprite tranzactionarea actiunilor ROMPETROL Rafinare, iar mediile politice s-au aratat ingrijorate de decizia Parchetului.

Actul doi al acestei cabale judiciare urma sa se produca pe parcursul serii de ieri, cand Parchetul Instantei Supreme a comunicat acuzatiile aduse lui Dinu Patriciu si altor trei persoane.

Grupul de invinuiti este insa altul decat cel din noaptea anterioara, iar acuzatiile privesc activitatea post-privatizare a SC PETROMIDIA SA. Intr-un rezumat al acestor acuze, se face vorbire de transferuri de bani intre firmele din holdingul ROMPETROL, spalare de bani, majorari incorecte de capital social.

Sunt fapte retinute din anii 2001, 2002 si 2003, dar si corespondente din octombrie-noiembrie 1999, care, cel putin din comunicatul Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, nu releva vreun pericol social in carca acuzatilor. Parchetul nu-i mai aminteste nici pe cetatenii straini Stephenson si Works, pentru care Ambasada Statelor Unite ceruse "obiectivitate" instantelor din Romania.

PRELUNGIRI. Azi noapte, la 1:30, a expirat ordonanta de retinere emisa de procurori in noaptea de vineri. Incepand cu acea ora, lui Patriciu i-au fost scoase catusele. Putin dupa ora 2.00 omul de afaceri a parasit cladirea Tribunalului liber, multumind societatii civile si presei care a relatat obiectiv retinerea sa.

Patriciu a aratat ca decizia instantei demonstreaza ca justitia a inceput sa functioneze in Romania si a sustinut ca in spatele anchetei Parchetului se afla "generalul de trista amintire" Ioan Talpes.


















115 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri