UniCredito ar putea prelua tot ce are HVB in Romania

de Bogdan Tudorache     Averea
Luni, 30 mai 2005, 0:00


Banca italiana UniCredito finalizeaza azi detaliile preluarii grupului bancar german HVB, fuziune care ar putea crea a 14-a institutie financiara europeana, din punctul de vedere al valorii de piata, arata ziarul austriac Die Presse, preluat de Reuters.

Astfel, surse din piata financiara romaneasca ne-au declarat ca UniCredit ar putea prelua tot ceea ce detine HVB la nivel international, inclusiv diviziile acesteia din Romania.

„Suntem in expectativa, trebuie sa vedem ce se intampla la nivel international, apoi managementul de la Milano ne va instiinta cum stau lucrurile.

Deocamdata nu putem face nici o estimare exacta", spun oficiali ai UniCredit Romania. Reprezentantii HVB Romania nu au putut fi contactati.

Daca, insa, UniCredit ar prelua HVB Romania, banca rezultata ar putea tinti o pozitie mai buna pe piata, care putea reface raportul de forte dintre primele sapte banci.

Atat UniCredit, cat si HVB si-au manifestat interesul pentru BCR sau CEC, preluarea BCR, de pilda, propulsand orice posibil cumparator cu prezenta locala in pozitia de lider, la o distanta impresionanta de restul pietei.

Divizia HVB locala Bank Austria Creditanstalt (BA-CA), a anuntat saptamana trecuta ca a ajuns la un acord preliminar cu omul de afaceri Ion Tiriac privind fuziunea sa cu Banca Comerciala Ion Tiriac, operatiune in urma careia va rezulta o institutie de credit cu o cota de piata de circa 7,5%. (La finalul anului 2004, HVB Bank avea o cota de 4,6% din piata, iar Banca Tiriac 2,9%.)

Potrivit unui comunicat al bancii austriece, noua institutie se va numi HVB Tiriac si va ocupa locul al patrulea pe piata romaneasca, cu o retea de 72 de unitati si circa 720.000 de clienti. Alessandro Profumo, CEO UniCredit, a declarat in cadrul ultimei sale vizite in Romania ca „o achizitie majora in viitorul apropiat reprezinta unul dintre obiectivele principale ale grupului bancar italian."

„Suntem interesati de oportunitatile unei achizitii majore pentru a ne consolida pozitia de lideri in zona Europei Centrale si de Est", a declarat Profumo.

UniCredito se afla saptamana trecuta in negocieri avansate pentru achizitionarea bancii germane HVB Bank, pentru care este gata sa ofere circa 16 miliarde de euro (20 de miliarde de dolari), potrivit unui articol din Wall Street Journal.

Potrivit unor surse citate de Die Presse, pretul este inca deschis negocierilor, insa cele doua entitati vor ajunge la un acord in cursul acestei zile.

Discutiile legate de acest acord, care ar crea cea mai mare institutie de credit din Europa de est, au determinat vineri o crestere a actiunilor HVB peste maximul inregistrat in ultimul an. HVB are o valoare de piata de 17 miliarde euro si este cea de-a doua banca din Germania, dupa Deutsche Bank.

HVB a afisat pierderi in valoare de 2,5 miliarde dolari in 2004, dar controleaza 4% din piata germana.



















62 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi