O micro-stagiune romana de teatru, organizata de Casa de Cultura a municipiului Arad, va fi prezentata in cursul lunii iulie la Festivalul francez de teatru de la Avignon, care reuneste sute de productii din intreaga Europa.

Aradenii vor juca pentru publicul francez la Teatrul Bourg-Neuf din localitate piesa "Caii la fereastra" de Matei Visniec, spectacol care va fi interpretat 23 de zile consecutive, iar la Theatre des Amants vor avea loc reprezentatiile "Mila" de Bernard Proust si "Sous les draps" de Pascal Coulan.

Spre finalul festivalului, trupa aradeana va juca piesa "33 de grade" de Vlad Ioan Tausance, in regia lui Stefan Iordanescu, si va organiza o seara romaneasca.

Costul total al proiectului se ridica la suma de 32 000 de euro, din care 10 000 Euro au fost asigurati de Ministerul Culturii din Franta, o treime de partea romana si o alta treime din incasari, informeaza cotidianul "Adevarul de Arad".

Casa de Cultura a Municipiului Arad ii are ca parteneri in acest proiect pe Teatrul Ioan Slavici, Amifran, Total TV si Centrul Cultural Judetean Arad.