Spadasinele aparute fara voia lor in Penthouse

de     Gazeta Sporturilor
Miercuri, 6 iulie 2005, 0:00


Imbracate pina la git. Asa au aparut in numarul din iunie al revistei Penthouse Ana Maria Brinza, Simona Alexandru si Iuliana Maceseanu, ultima proaspat medaliata cu bronz la Europene.

Interviul absolut inofensiv si fara nici o poza indecenta fusese publicat anterior intr-o alta revista a trustului, X Magazin. Sportivele au spus ca vor da in judecata Penthouse fiindca nu li s-a cerut acordul pentru a aparea in paginile publicatiei, spunind ca imaginea lor si a clubului Steaua au fost prejudiciate.

Desi revista cu pricina a aparut pe piata luna trecuta, Steaua nu a facut publica povestea pentru ca fetele se pregateau pentru CE de la Zalaegerszeg. "Daca si-ar fi dat acordul, le-am fi sanctionat noi", a spus Cristian Cirlan, purtatorul de cuvint al gruparii ros-albastre.

"Nu dau vina pe articol pentru esecul de la Campionatele Europene, dar m-a afectat si acest lucru", a spus Ana Maria Brinza.

Monica Ady, redactorul-sef al revistei Penthouse, spune ca, intr-adevar, spadasinele nu si-au dat acordul pentru ca interviul sa apara. "Cele doua reviste in care a fost publicat materialul sint in acelasi trust. Persoana care a semnat in X Magazine a cedat drepturile de autor si revistei Penthouse", a explicat Ady.

"E cumplit sa te sune amicii, bunicii si sa-ti spuna ironic «Bravo, felicitari, ai aparut intr-o revista pentru barbati!»"
Ana Maria Brinza

"Noi nu vrem ca intre doua pagini cu nu stiu ce orgii sa afle cititorii despre clubul Steaua"
Cristian Cirlan purtatorul de cuvint al CSA Steaua















148 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă