Descoperirea Romaniei: Aur din apa grea

de     Jurnalul National
Luni, 18 iulie 2005, 0:00


La vreo sapte kilometri de Drobeta Turnu-Severin, o increngatura uriasa de tevi si bazine mai mult sau mai putin ruginite se lateste pe o latura a drumului national ce duce la Targu-Jiu. Este Uzina de apa grea, unica unitate de acest tip din Europa si cel mai mare producator de profil din lume.

Uzina de apa grea se numeste oficial Sucursala ROMAG-PROD si s-a nascut prin Decretul nr. 400 din anul 1979, dar proiectul de executie a fost aprobat abia in 1990, printr-un ordin al ministrului Industriei Chimice si Petrochimice. Se intinde pe o suprafata de 70 de hectare si are 1.500 de angajati, ramasi in functie dupa ce au fost filtrati prin doua-trei etape de disponibilizari.

La inceputul Uzinei, numarul angajatilor era de 4.500.

RAZA DE INFLUENTA. Apa grea pe care o produce uzina de la Halanga este moderatorul si agentul termic primar de care are nevoie Centrala Nucleara de la Cernavoda pentru a functiona. Pentru a se construi acest colos industrial, cateva sate ale comunei Izvoru Barzei au fost stramutate.

Casele oamenilor au fost mutate nu numai de pe locul unde exista uzina in sine, ci si pe o raza de 1,6 kilometri, numita “raza de influenta”, o suprafata care trebuie controlata de angajatii uzinei.

Motivul priveste mai putin siguranta nationala, cat pericolul de moarte, pentru ca materia prima pentru obtinerea apei grele este hidrogenul sulfurat, un gaz extrem de toxic, inflamabil, exploziv si foarte coroziv. Hidrogenul sulfurat poate ucide un om in cateva secunde la concentratii foarte mici. “Acest gaz miroase a ou clocit”, ne explica directorul Uzinei de apa grea, Marius Cristian Preda.

Ultima data cand hidrogenul sulfurat a facut victime la Halanga a fost in 1993, cand patru oameni au murit gazati in incinta combinatului, desi fabrica a functionat in conditii de siguranta chiar din momentul infiintarii.

Cu toate acestea, au mai existat incidente, asa cum a fost cel din 1993, dar acum directorul Preda se lauda cu un sistem de senzori, care pot da oricand alarma in cazul in care s-ar produce o scurgere de hidrogen sulfurat. “Ne propunem sa respectam calitatea factorilor de mediu. Avem grija de securitatea personalului nostru si de cea a instalatiilor.

Avem monitorizare permanenta a hidrogenului sulfurat prin trei tipuri de senzori: unii sunt amplasati pe utilaje, pe conducte, altii sunt in jurul instalatiilor si mai exista o centura de senzori mai departe”, explica directorul.

Toate datele pe care le inregistreaza acesti senzori sunt transmise online, ajungand si la Agentia de Protectie a Mediului, si la Inspectoratul de Urgenta. “Odata scapat hidrogenul sulfurat in atmosfera, este greu sa-i mai fac ceva”, spune Marius Cristian Preda.

STRAMUTARE. Zeci de case din satul Halanga au fost rase de pe fata pamantului pentru construirea Uzinei de apa grea si a termocentralei. “Nu cred ca oamenilor le-a convenit, pentru ca unii dintre ei au fost stramutati”, afirma directorul uzinei. “Pe de alta parte, au beneficiat de locuri de munca si lucreaza aici. Locuitorii si primaria au primit bani de la noi”, adauga el.

In interiorul uzinei nu se poate intra decat cu masca de gaze la indemana si numai dupa un scurt instructaj. Directorul Preda ne spune ca angajatii “circula in sistem camarad, minimum doua persoane impreuna”. Angajatii trebuie sa stea la o anumita distanta unul de altul, pentru a-si da reciproc primul ajutor in caz de nevoie.

“Toti angajatii sunt salvatori cu mana goala”, spune directorul, care adauga ca in incinta uzinei exista un dispensar medical la care lucreaza doi doctori. Este interzis consumul de alcool sau de substante interzise in perimetrul uzinei, iar lucratorii nu pot parasi locul de munca fara acordul superiorului.

Desi un accident in cadrul uzinei ar putea produce un dezastru, conducerea unitatii spune ca inchiderea ei ar insemna de fapt sfarsitul vietii acesteia, cu consecinte sociale si economice majore la nivelul judetului Mehedinti. Continuitatea in functionare este vitala, pentru ca oprirea productiei ar implica cheltuieli uriase, iar mare parte din personal este specializat la locul de munca.

Reactii chimice

Apa grea produsa la Drobeta Turnu-Severin este obtinuta din apele Dunarii. Acestea contin deja o cantitate de 0,0143% de apa grea. Aceasta cantitate infima se separa pana ajunge la concentratia de uz nuclear de minimum 99,78%.

Apa Dunarii trece prin mai multe etape pana la produsul final: filtrarea bruta, tratarea cu var si clorura ferica, pentru dedurizare si decarbonatare, decantare, filtrarea prin filtre mecanice cu cuart, demineralizare si degazarea sub vid.

Rezultatul acestor operatii cu termeni atat de savanti este “apa de proces”, care este combinata apoi cu hidrogen sulfurat, intr-un proces numit schimb izotopic. Apele folosite in productie se filtreaza si apoi se deverseaza in paraul Plesuva.

Exporturi

Pe langa Centrala de la Cernavoda, uzina exporta apa grea in Coreea de Sud, China, Statele Unite ale Americii si Germania. Sucursala ROMAG mai produce si apa superusoara, azot lichefiat, aer instrumental, apa demineralizata, apa potabila, apa distilata si apa industriala. Uzina de langa Drobeta Turnu-Severin, unicat in Europa, este totodata cel mai mare producator de apa grea din lume.

de Catalin Pruteanu, Monica Iordache


















3897 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri