Un razboi total s-a derulat in jurul anticipatelor. Desi mediatica, lupta s-a purtat fara menajamente. Armistitiile au fost pasagere, conjuncturile au fost speculate fara ezitare. Partile in conflict au folosit tot arsenalul de care dispuneau. Pregatirea pentru ipotetica infruntare electorala anticipata a mobilizat toate resursele.
Inundatiile si situatia dramatica a sinistratilor din sudul Moldovei au fost speculate in scopuri politice divergente: pentru opozitie si PC au fost folosite ca argumente impotriva alegerilor anticipate, pentru presedinte au fost ocazia unui recital prezidential, pentru Alianta au fost proba de reactie. Pagubele colaterale au contat mai putin.
Romanii privesc uimiti ecranele, constata babilonia, uneori sesizeaza manipularea, refuza duplicitatea si tac. Dar increderea lor s-a spulberat. Mai spera, poate, ca va veni momentul revansei.
Aproape totul a fost pus in joc. Nici statul de drept, nici reforma Justitiei, nici guvernarea, nici opozitia nu mai conteaza. Dincolo de figuranti si decorurile lor inselatoare, marile interese, ascunse publicului, se mobilizeaza. De acest conflict cu aparenta politica profita cei care detin controlul real al puterii.
Este o buna ocazie sa-si dovedeasca forta, Sa-si faca cunoscuta prezenta si, mai ales, sa-si asigure imunitatea. Nu conteaza ca viitura de pe Siret nu rezolva criza politica: cu cit guvernarea va fi mai slaba si mai lipsita de autoritate, cu atit mai bine. Nu are importanta ca aminarea deznodamintului va fi costisitoare. Plata o vor face, ca de obicei, ceilalti: cetatenii.
Reflexe tirzii ale complexului administrativo-industrial comunist, profitorii tranzitiei trateaza statul ca pe o proprietate privata, acaparindu-l. Privatizarea nu a fost decit efectul logic al desavirsirii procesului de confiscare a statului.
Cei care sustin ofensiva discreta, dar categorica impotriva integrarii europene, constienti ca iluzionismul economic se spulbera odata cu aderarea, au devenit subit pro-europeni. Reactia metodica si expunerea fara precedent dovedita in criza anticipatelor indica o nervozitate crescuta.
Niciodata, intre 2001 si 2004, prezenta acestor grupuri nu a fost atit de vizibila. Iesirea din rezerva strategica ce le asigura protectia sugereaza mize politico-economice imense.
Altfel de ce aceasta mobilizare de forte si mijloace? Doar pentru ca publicitatea din fonduri publice a fost reglementata si nu mai poate fi distribuita arbitrar? Ori, poate, pentru ca pozitiile de dominatie ar putea fi zdruncinate de o reforma mult prea radicala Justitiei? Sau, poate, nu este decit un simplu exercitiu jurnalistic in spiritul libertatii regasite? Oricum, amploarea miscarii
dovedeste ca Alianta nu detine puterea reala, nici influenta decisiva. Controlind economic si mediatic grupurile de interese, au creat un cvasi-monopol al informatiei.
Dupa scandalul jurnalistilor rapiti in Irak si inundatiile din Banat, torentele inundatiilor din Moldova au oferit un nou prilej pentru demonstratii de forta mediatica. Mizind pe efectul emotivitatii, pe dificultatile momentului, atacurile au fost necrutatoare. Dar nu alegerile, ci puterea a fost subiectul real al polemicii.
Actorii politici sau institutionali, chiar daca in proportii diferite, sint afectati negativ de scandalurile succesive. Increderea in institutii si in capacitatea acestora de a gestiona situatiile critice si de a comunica transparent a fost erodata. Opozitia nu si-a revenit si nici nu a putut sa profite de conjunctura. Dupa acest episod razboinic, scena politica este delegitimata.
Pentru o perioada, noi aranjamente politico-economice pot fi negociate. Grupurile oligarhice sint tactic avantajate. Un alt compromis guvernamental, un paliativ pentru o criza care necesita interventii chirurgicale radicale, va amina deznodamintul, dar nu va relansa nici reforma, nici guvernarea.
