Anticiparea "epocii Merkel"

de     Romania Libera
Sâmbătă, 23 iulie 2005, 0:00


In direct si la o ora de varf, presedintele german Horst Kohler a anuntat, joi seara, dizolvarea celui de-al 15-lea Bundestag si convocarea pentru 18 septembrie a scrutinului legislativ anticipat, cel de-al treilea din istoria moderna a Germaniei.
Decizia finala asupra organizarii anticipatelor apartine acum Curtii Constitutionale, care va hotari daca presedintele a decis in conformitate cu prevederile legii fundamentale sau nu. Abia dupa verdictul celor opt judecatori ai instantei de la Karlsruhe (moment preconizat pentru inceputul lunii septembrie) electoratul german va sti daca va lua calea urnelor sau nu.
Pana una-alta, decizia sefului de stat a fost salutata neintarziat de liderii tuturor formatiunilor politice si de o buna parte a electoratului, nu insa de toti analistii si expertii in materie de drept constitutional.

Au fost destule voci care au deplans "slabiciunea" celui care promisese, acum un an, ca va fi "un presedinte incomod", considerand ca optiunea sa a fost una mai degraba populista, menita sa vina in intampinarea dorintei clasei politice si a populatiei dornice de schimbare, dar lipsita de argumente constitutionale, avand in vedere trunchierea grosolana a votului de incredere initiat de Gerhard

Schroder.
Ieri, scena politica din Germania era intr-o relativa fierbere. Pe de o parte, doi deputati germani - unul social-democrat si unul ecologist -, precum si doua "partide de buzunar" si-au facut publica intentia de a depune plangeri la Curtea Constitutionala impotriva convocarii anticipatelor, obtinute pe cai "nedrepte si necinstite".

Pe de alta parte, toate partidele, aflate de-acum in plina campanie electorala, a trebuit sa inghita galusca amara a ascensiunii fulminante a noii formatiuni politice de stanga (Die Linke), nascuta recent in urma pactizarii fostilor comunisti redegisti (PDS) cu Alianta Electorala pentru Dreptate si Adevar (WASG).
Problema majora nu este daca, ci sub ce spectru politic va debuta "epoca Merkel". Pentru ca sefei Partidului Crestin-Democrat (CDU) nu are cum sa-i fie indiferent daca va obtine o victorie zdrobitoare in alegeri sau nu.

Postul de cancelar ii este de pe acum asigurat, dar, in functie de optiunea electoratului german, conservatorii ar putea guverna singuri sau cel mult alaturi de partenerul traditional al ultimelor decenii, si anume liberalii.

Daca insa voturile se vor dispersa spre noua Stanga, prima femeie cancelar din istoria Germaniei s-ar putea vedea nevoita sa formeze o mare coalitie, acceptandu-i pe perdantii social-democrati la coguvernare.

Conform unui sondaj de opinie efectuat imediat dupa anuntul prezidential legat de dizolvarea Bundestagului, conservatorii, impreuna cu liberalii, se situeaza pentru prima oara sub bariera psihologica de 50%, fiind preferati actualmente de 48% din populatie.

Social-democratii raman cu "saracia" celor 27%, in schimb noua Stanga a mai castigat un procent, situandu-se la 12% - ocupand astfel, in nici opt saptamani, locul trei in optiunea electoratului german.
Ascensiunea stangii extreme a bulversat scena politica de la Berlin. Nu degeaba un presedinte federal vadit incordat avertiza, ieri, populatia sa-si exercite dreptul la vot "cu precautie si chibzuinta".


















33 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri