I-a luat carnetul fiicei presedintelui

de Laurentiu Mihu, Doru Gheorghiade     Evenimentul Zilei
Vineri, 12 august 2005, 0:00


Imaginea militianului corupt, fricos si badaran ne agreseaza inca in Romania. Politistul Nicolae Stoica a contrazis pe 16 iulie aceasta regula.

Ioana Basescu, fiica presedintelui Traian Basescu, a ramas fara carnet dupa ce un agent de circulatie buzoian i l-a suspendat. Ea a fost surprinsa de aparatul radar circuland cu peste 110 kilometri la ora intr-o localitate din apropiere de Buzau.

Cazul reprezinta o performanta in sine, tinand cont ca incidente mult mai grave care s-au soldat chiar cu victime omenesti au ramas nefinalizate de ani intregi.

Politisti rai

Cazurile politistilor-eroi sunt de multe ori eclipsate de cele ale oamenilor legii prinsi ei insisi incalcand legea. Cele mai recente exemple vin de pe litoral. La Mangalia, patru politisti au fost filmati in timp ce loveau cu cruzime un localnic, iar alti patru au fost surprinsi in flagrant primind mita sau transportand produse de contrabanda.

Ioana Basescu a fost prinsa de radar in timp ce conducea cu peste 100 km pe ora

Ioana Marin Basescu, fata cea mare a presedintelui Traian Basescu, a ramas fara permis de conducere dupa ce a fost oprita de un agent din cadrul Serviciului Politiei Rutiere Buzau pentru ca gonea cu peste 110 kilometri pe ora, la volanul unui autoturism de teren.

Mai mult, fiica presedintelui s-a ales cu o amenda de un milion de lei si cu permisul suspendat timp de trei luni. Potrivit unor surse din politie, Ioana venea dinspre Bucuresti indreptandu-se spre una dintre localitatile din Moldova afectate de inundatii. Ea transporta ajutoare pentru sinistrati. In autoturism se mai aflau alte doua persoane.

Paienjenis de radare

Totul s-a petrecut in data de 16 iulie, la 20 de kilometri departare de municipiul Buzau, pe Drumul European 85. Dupa cum o descriu politistii, zona este intesata zilnic de aparate radar, in capcana carora cad cu regularitate zeci de soferi grabiti.

Ioana Basescu nu a facut nici ea exceptie. A trecut de Urziceni. Pe o sosea cu trei benzi, bine marcata si cu o aderenta buna, fiica presedintelui a mai rulat pret de aproape 50 de kilometri.

Radarul a surprins masina Ioanei in satul Limpezis. Cu putin inainte de intrarea in municipiu - in localitatea Spatari - fiica presedintelui a fost insa trasa pe dreapta de un agent al politiei rutiere.

„A fost politicoasa de la inceput”

Il cheama Nicolae Stoica, are 33 de ani si imbraca uniforma de aproape 10 ani. Isi aminteste episodul de acum trei saptamani cu o oarecare ezitare, insa povesteste.

„Eu eram in tura ca de obicei. Nu am facut nimic spectaculos. Oprisem o masina care trecuse prin dreptul radarului cu viteza de 111 kilometri pe ora. Fac asta de ani intregi. Nu stiam eu ca inauntru se afla fiica presedintelui Traian Basescu. I-am cerut fetei actele si ea mi le-a dat fara nici o problema. A fost politicoasa inca de la inceput”, povesteste agentul de politie.

„Ioana si-a cerut scuze”

Rememoreaza episodul care acum i se pare mai hazliu.

„In masina am completat procesul-verbal. Fata era trecuta in acte ca Ioana Marin, dar acolo apareau si numele parintilor sai. Asta deruteaza. A fost primul moment in care mi-am dat seama despre cine ar putea fi vorba. Asa ca am intrebat-o eu daca are vreo legatura cu presedintele statului. Mi-a raspuns insa ca nu.

Cu toate acestea, unul dintre barbatii care o insoteau mi-a semnalat printr-un gest discret ca, intr-adevar, soferita era chiar fiica presedintelui”.

De altfel, agentul sustine ca Ioana Basescu nu a invocat nici un moment numele tatalui sau si nici nu a recurs la alte „scuze” pentru a scapa de prevederile legii.

„A fost foarte amabila, spune Nicolae, iar cand i-am spus care sunt sanctiunile a acceptat fara nici o rezerva si amenda, si suspendarea permisului. S-a purtat altfel decat multi altii. Inainte sa plece si-a cerut si scuze pentru cele intamplate”.

Aflata pe DN2 E85, localitatea Limpezis poate fi considerata, alaturi de Mihailesti, o pista de incercari pentru vitezomani.

Agentul Stoica Nicolae castiga 12 milioane de lei pe luna

Nicolae Stoica si-a inceput cariera de politist in urma cu aproape zece ani.

Primele sapte luni si le-a petrecut la Bucuresti, in cadrul Brigazii de Interventie Rapida, acum cunoscuta sub denumirea de SPIR. „Eu eram din Buzau, iar in Capitala nu aveam casa mea si imi era destul de greu sa traiesc asa. De aceea m-am hotarat sa vin aici”, spune agentul.

S-a transferat in 1997, fiind acum agent-sef in cadrul Serviciului Politiei Rutiere Buzau.

Ca agent-sef, Nicusor, cum ii spun apropiatii, castiga aproximativ 12 milioane de lei vechi, are un autoturism de care se declara multumit si locuieste impreuna cu sotia si fiul lor in varsta de 5 ani intr-un apartament cu trei camere primit de la socri.

O parte din concediul din aceasta vara si l-a ratat din cauza unor probleme personale care nu mai sufereau amanare, cealalta parte, din cauza inundatiilor.

Romania veche - Lui Nicu Ceausescu nu-i putea lua carnetul decat mama sa

In anii comunismului, copiii mai marilor zilei obisnuiau sa se mai distreze pe seama militienilor. Una dintre aceste povesti a fost relatata de fostul deputat PSD Madalin Voicu, prieten apropiat al lui Nicu Ceausescu, dar si al altor copii de demnitari din acea vreme.

„Erau doi prieteni, Serghei Mizil (fiul fostului prim-ministru Paul Niculescu Mizil) si Tache. Tache era sportiv, atlet. Intr-o zi, cei doi se plimbau cu masina prin Bucuresti. Au oprit chiar in Piata Victoriei, iar Tache s-a urcat pe capota masini, unde statea in maini. Imediat a venit un politist care a inceput sa-i certe. In gluma, Serghei a zis ca nu vede pe nimeni pe capota si asa a tinut-o.

Dupa cateva minute a trecut pe acolo si Nicu Ceausescu, care l-a vazut si a oprit langa ei. Cand a intrebat ce se intampla, Serghei i-a spus ca Militia vrea sa-l amendeze ca are pe cineva pe capota, dar ca acolo nu e nimeni.

Nicu s-a prins de banc si a intrat si el in joc. I-a zis militianului ca nu e nimeni pe capota si sa-i lase in pace pe bietii oameni. Acum, militianul stia si cine e Nicu Ceausescu, si cine e Serghei Mizil, asa ca a lasat-o moarta si a zis ca, pesemne, i s-a parut”, povesteste Madalin Voicu.

Protejati de sistem si de functiile parintilor, copiii demnitarilor comunisti nu-si faceau griji ca ar putea raspunde pentru faptele lor. „Nu mai stiu cand a fost, dar la un moment dat Nicu a avut un accident destul de grav. A intrat cu masina intr-o fantana sau ceva de genul asta. Militia nu i-a luat permisul, dar el nu a mai condus un timp.

Si asta pentru ca s-a suparat rau de tot pe el Elena Ceausescu, care i-a interzis sa mai conduca o vreme”, adauga fostul deputat PSD.

Fotbalistii - regii soselelor

De-a lungul vremii, mai multi fotbalisti au fost implicati in evenimente rutiere. Catalin Danilescu, antrenor la o grupa de copii si juniori si fiul directorului sportiv din Stefan cel Mare, a accidentat mortal un batrin, pe trecerea de pietoni, in cartierul Drumul Taberei.

Danilescu junior, care a si fugit de la locul accidentului, conducea un autoturism neinmatriculat si se afla sub influenta bauturilor alcoolice. Odrasla conducatorului dinamovist a primit insa o pedeapsa de numai doi ani si jumatate de inchisoare cu suspendare.

Numai cateva luni mai tarziu, pe 7 aprilie 2002, atacantul Ionel Danciulescu a aterizat cu jeepul sau Mitsubishi Pajero in Lacul Morii din Crangasi.

Anul trecut, Dorin Semeghin a pierdut controlul masinii, a lovit frontal un refugiu de tramvai, dupa care a ricosat in Hotelul Erbasu. Desi, initial, alcoolemia sa fusese declarata la 1,65, dupa o luna, aceasta a coborit in mod misterios la 0,75, suficient pentru a nu i se intocmi dosar penal.

La randul lui, Adrian Iordache a intrat intr-un sant de pe marginea autostrazii Bucuresti-Pitesti. La locul accidentului, politia a descoperit cadavrul unui barbat pe care, cel mai probabil, Iordache l-a ucis din culpa. Alaturi de Iordache in masina se aflau si Semeghin, si Lucian Goian, cei trei intorcandu-se de la un chef in jurul orei 5.00 dimineata.















199 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri