The killer instinct: Traian Basescu (de Adrian Papahagi)

de     Averea
Luni, 15 august 2005, 0:00


Mi-a fost si imi este inca simpatic Traian Basescu, desi nu mi-au placut niciodata mitocanii.

In Romania lumpenizata de o jumatate de secol de dictatura a proletariatului sau a securitatii scolite pe la Toulouse sau Washington, Basescu este totusi o figura luminoasa.

Fie si numai pentru ca a blocat ascensiunea care parea inevitabila a lui Nastase. Basescu este un om darz, un adevarat politician: are acel killer instinct indispensabil adevaratilor lideri, adevaratilor sefi.

Basescu n-are "ni Dieu, ni maitre", nici mama, nici tata, nici prieteni, nici aliati! Basescu nu pozeaza, nu vrea sa para, se afiseaza asa cum este: nitel rustic, nitel bruta, taman ca pipa lui Brassens.

Basescu anunta culoarea in jocul politic: o anunta cu surle si trambite, pe toate posturile de radio si televiziune. O anunta, dand cu bata in balta, cand nu se sinchiseste de diplomatie si declara transant ca trenul romanesc nu va mai ajunge la Paris-Gare de l'Est, ci direct in London-Waterloo.

Basescu e un invingator, cu certitudine singurul lider carismatic si dinamic al Romaniei actuale. Basescu va fi presedinte opt ani, Basescu va marca istoria Romaniei; nu trebuie sa fim vizionari ca sa o ghicim. Si totusi, fiti cu ochii pe Basescu!

Basescu e in aceasta clipa un om singur. Singularitatea, vizibilitatea si puterea Presedintelui, confortate de succesul electoral direct si personal care conduce in aceasta pozitie - toate acestea au un efect extrem de nociv asupra celui care exerseaza rolul de sef al Statului.

Singuratatea Presedintelui la varful puterii e insotita de un sentiment colosal de vulnerabilitate si de autoritate. Presedintele e cel mai expus privirii; orice decizie a sa e individuala, nu colectiva (cum e cazul celorlalte magistraturi: Guvernul, Parlamentul, Justitia).

Presedintele e inconjurat de oamenii lui, dar nu se stie care va ridica pumnalul. Presedintele nu mai are partid, nu mai are majoritate, premierul e prea autonom.

De aceea el incearca sa controleze in continuare partidul din care provine, majoritatea care l-a adus in varf, guvernul pe care l-a instalat. Le controleaza prin parghii directe, prezidand sedintele de guvern, putand teoretic dizolva Parlamentul si demite Guvernul, avand acces la dosarele SRI. Dar cel mai puternic si mai periculos control este cel prin demagogie.

In acest moment, a devenit evidenta lupta Presedintelui Basescu pentru a fi nu doar primul, ci singurul om in Stat. Basescu duce o batalie pe viata si pe moarte pentru impunerea sa si a vointei sale impotriva Guvernului si a opozitiei, dar si pentru a controla serviciile cheie ale PNA si SRI.

Pentru a reusi, acest om singur se bazeaza pe locotenentii si valetii sai de incredere, plasati in diverse pozitii importante. Dar nu e suficient.

Si atunci Basescu recurge la demagogie: el e prietenul poporului, fratele romanului, fiul de la oras al babutelor sinistrate, unchiul din America, Mantuitorul coborat din elicopter pentru a readuce apele in matca, comeseanul rumen si pilit care asculta un concert de muzica populara ca orice gospodina.

Ca tatucul Stalin in filmele sovietice, el nu e obosit niciodata, nu doarme, nu are frica, nu se gandeste decat la popor.

Basescu a castigat datorita poporului, el este deci un tribun al plebei. El stie sa vorbeasca poporului: "va asigur ca veti avea casa", ii spune unui Maracinean.

Cand propriul lui Guvern, ale carui sedinte le poate prezida, o ia - dupa spusele lui - razna, in loc sa mearga la sedinta de cabinet sau sa-l convoce pe primul-ministru pentru a ii exprima exigentele sale, el pune mana pe microfon si vorbeste direct publicului, poporului, aliatului sau principal.

Ca in piesele de teatru, el nu se mai adreseaza celor de pe scena, ci se intoarce cu spatele la decor si vorbeste salii. "Tradare", spune el, "Pantalone e supus influentei grupurilor de influenta" (ca nu degeaba le spune asa!).

"Fratilor, fiti cu ochii-n patru, va spun eu, Arlecchino, Pantalone nu va iubeste, Pantalone risca sa fie coruptibil!" Balciul tine, orice scuze ar gasi Pantalone. Iar cand Pantalone e un om distins si rezervat ca Tariceanu si nu raspunde prin ciomageala, cum cer regulile comediei, sala tine cu cine striga mai tare.

Atentie la Basescu: cu toata simpatia pe care o trezeste spontan, cu toata fermitatea si incoruptibilitatea lui de tribun, cu tot meritul sau in schimbarea de destin a Romaniei, Basescu trebuie urmarit indeaproape. Sala trebuie sa fie alerta, presa neiertatoare.

Basescu nu e Arturo Ui, dar el aduna din ce in ce mai mult itele puterii in mana lui obisnuita cu timona! Nu uitati ca asa incep toti dictatorii: sunt simpatici, iubiti de public, incoruptibili, patrioti.

Asa a fost Hitler, asa a fost Ceausescu. Nu uitati ca si Iliescu a recurs la popor, la gloata amorfa si manevrabila a "oamenilor de bine" sau la cea bine organizata a "oamenilor muncii" subterane pentru a sparge ceva capete taranist-liberale sau pentru a inlatura un guvern devenit incomod.

Slava Domnului, Basescu nu e Iliescu! Dar si Basescu e singur la varf! Si Basescu e de necontrolat! Spre deosebire de Constantinescu, Basescu are insa "the killer instinct" care ii va asigura supravietuirea doua mandate in fruntea Statului.

De aceea, Basescu e de temut. De aceea, intr-un fel, ar fi fost de preferat ca Basescu sa fie prim-ministru si Tariceanu presedinte.

De aceea clasa politica romaneasca ar trebui sa aiba ca prioritate redefinirea puterilor in Stat. Un presedinte prea puternic este un pericol la adresa democratiei. Nu si la adresa demagogiei, insa!


















606 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri