In cazul SIF-urilor, participatiile incrucisate la capital sunt interzise

de     Curentul
Miercuri, 17 august 2005, 0:00


Cele cinci societati de investitii financiare (SIF) care au in portofoliu actiuni emise de o alta SIF au obligatia sa lichideze aceste detineri, potrivit unei dispuneri de masuri a Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Decizia va fi aplicabila in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a normei CNVM, respectiv momentul comunicarii acesteia societatilor de investitii financiare, societatilor de administrare a investitiilor si depozitarilor.

In situatia nerespectarii reglementarii vor fi aplicate prevederile din Legea 297/2004 privind piata de capital, care stabilesc ca drepturile de vot aferente respectivei detineri vor fi suspendate de drept.

Potrivit legii, dupa expirarea acestui termen, daca actiunile nu au fost vandute, CNVM dispune entitatii reglementate anularea actiunilor respective, emiterea unor noi actiuni cu acelasi numar si vanzarea acestora. Pretul incasat din vanzare va reveni dobanditorului initial, dupa retinerea cheltuielilor ocazionate de vanzare.

Daca din lipsa de cumparatori vanzarea nu a avut loc sau s-a realizat numai o vanzare partiala a actiunilor, emitentul va reduce capitalul social cu diferenta dintre capitalul social inregistrat si cel detinut de actionarii cu drept de vot.















115 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă