Romania a iertat aproape complet Irakul de datorie

de     Gandul
Vineri, 19 august 2005, 0:00


Ministerul Finantelor se lauda ca a obtinut conditii foarte avantajoase de rambursare a datoriei: din 2,5 miliarde dolari, Bucurestiul va mai primi 500 milioane dolari, plus dobanzile, platibili in 23 de ani.

Romania a sters, ieri, datoria Irakului fata de tara noastra aproape in intregime, respectiv in procent de 80%. Acest procent este copiat dupa modelul Clubului de la Paris, care a hotarat, anul trecut, sa stearga 80% din datoria irakiana de 33 de miliarde de dolari catre statele membre, in mai multe etape.

Din cele 2 miliarde si jumatate de dolari pe care statul din Golf ar fi trebuit sa le ramburseze Romaniei vor mai ramane astfel doar 500 de milioane de dolari, ce vor putea fi platiti in decursul a 23 de ani plus o perioada de gratie de sase ani.

Acordul de stergere a datoriei a fost semnat la Amman, in Iordania, de catre Dragos Neacsu – secretar de stat in Ministerul Finantelor, iar din partea irakiana, de catre ambasadorul irakian la Amman – Atta Abdel Wahab.

Decizia constituie o premiera, aceasta intelegere fiind prima de acest gen intre Irak si un stat nemembru al Clubului de la Paris (organizatie ce reuneste principalele state creditoare ale lumii).

Oficialul roman care a parafat acordul spera ca sacrificiul Romaniei va fi un bun exemplu si pentru alte tari din afara Clubului de la Paris pentru a incheia astfel de intelegeri, care pot ajuta procesului de reconstructie in Irak.

Dragos Neacsu a prezentat intelegerea cu Bagdadul ca pe un mare succes, afirmand pentru Mediafax ca Romania este prima tara in afara Clubului de la Paris care obtine conditii atat de avantajoase de rambursare a datoriei irakiene.

Ministrul de finante irakian Adel Abdul Mahdi vizitase tara noastra la sfarsitul anului trecut - inainte de schimbarea puterii - pentru a pleda cauza iertarii de datorii, insa la acel moment, Romania a ramas ferma pe pozitii, autoritatile de la Bucuresti sustinand ca tara este prea saraca pentru a-si putea

permite sa renunte la sumele datorate de Irak. Nimeni nu spera, totusi, ca banii vor putea fi varsati ca atare, insa, diplomatia romana incercase sa obtina transformarea sumelor datorate de Bagdad in investitii in noua economie irakiana.

Se spera, de asemenea, ca autoritatile irakiene vor acorda romanilor, in contul datoriei, contracte avantajoase in procesul de reconstructie a Irakului.

Intre timp, situatia din Irak s-a inrautatit si mai mult, iar Romania s-a asezat pe axa Washington-Londra, asa ca trebuia sa fie la fel de generoasa cu Bagdadul ca si Statele Unite sau Marea Britanie.















389 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version