Dinamo este pe un butoi de pulbere in aceste zile, evenimentele derulindu-se cu rapiditate si situatiile schimbindu-se de la o ora la alta! Luni seara, dupa intrunirea actionarilor, la care au participat si presedintele executiv Ioan Becali, si antrenorul Ioan Andone, s-a hotarit numirea lui Cornel Dinu ca director tehnic.

Ando a fost nevoit sa accepte, iar Becali, care a sustinut decizia, a cistigat un prim duel cu presedintele CA, Nicolae Badea.

Totusi, era obligatoriu ca numirea Procurorului sa fie validata de Consiliul de Administratie al "ciinilor".

Astazi este programata sedinta acestui for si surse din preajma clubului Dinamo pretind ca Dinu are sanse minime sa fie validat: "Va ramine in continuare administrator delegat. Ca si pina acum, daca Andone va dori sa-l consulte, o poate face! Sint destul de multi membri ai Consiliului ce vor vota impotriva numirii"!

Aceste ultime detalii par sa arate ca, in numai citeva ore, Nicolae Badea, cel mai puternic sustinator al lui Andone, a reusit sa intoarca situatia in favoarea lui si s-a impus in fata lui Ioan Becali.

CULISE: Se gindeste Andone la plecare?

Demisioneaza Andone? Aceasta intrebare a staruit ieri toata ziua in mintea suporterilor, care, pe site-ul lor oficial, www.dinamomania.net, se impotrivesc vehement plecarii antrenorului de la echipa.

Ieri, la ora 17:00, inainte de inceperea antrenamentului, Ando a declarat: "Sinteti nebuni? Ce demisie sa-mi dau? Numai asta aud in ultimele zile! Eu n-am absolut nimic impotriva lui Cornel Dinu. Am clarificat niste lucruri cu dinsul. Daca era sa se implice mai mult decit s-a convenit la nivelul conducerii, plecam eu! Dar nu e asa. Vrem liniste!".

Ultimele evenimente l-au uzat psihic pe Andone, de aceea persoane din preajma antrenorului in virsta de 45 de ani sustin ca el pare totusi decis sa paraseasca in curind clubul, optind pentru o formatie din strainatate.

"Vrea sa plece, cind isi va gasi ceva". In cazul in care rupe unilateral intelegerea, tehnicianul trebuie sa plateasca 150.000 de dolari, salariul pe un an.

Daca sefii il demit, i-ar plati dublu. In plus, conducerea n-are ce sa-i reproseze atit timp cit obiectivele, interne si internationale, ale formatiei sint inca realizabile. Cea mai convenabila situatie ar fi ca ambele parti sa ajunga la un acord pentru rezilierea contractului, astfel ca nici una sa nu plateasca nimic.

"Nu e o hotarire impotriva lui Dinu"

Pentru ca decizia actionarilor de luni seara sa fie valabila este nevoie de validarea Consiliului de Administratie, fiind obligatoriu ca nu mai putin de cinci membri sa voteze numirea lui Cornel Dinu in functia de director tehnic.

Majoritatea oficialilor par decisi sa nu-si dea girul pentru o asemenea mutare, considerind ca Procuroru' poate colabora cu Andone ca si pina acum, din postura de administrator-delegat.

"Nu este o decizie impotriva lui Dinu, dar pastrindu-se situatia dinainte nu se va mai simti nimeni amenintat. Cind are nevoie, Andone poate dialoga cu Mister, fara probleme", a marturisit unul dintre sefi.

Componenta Consiliului de Administratie al dinamovistilor

Nicolae Badea

Vladimir Cohn

Cornel Dinu

Bagher Karimzadeh

Vasile Turcu

Florin Busca

Dragos Savulescu

Gigi Netoiu

Doar spectator

Cornel Dinu a fost ieri dimineata, la baza de la Saftica, si a asistat la antrenament din postura de director tehnic. Imbracat lejer, Procuroru' a discutat putin cu Andone, dupa care a ajuns pe teren la 10 minute dupa ce fotbalistii incepusera pregatirile. Dinu nu s-a dezechipat in trening, ci doar a asistat la antrenament, de pe margine, asezat pe o bancuta in vecinatatea gazonului.

Cu zece minute inainte de finalul sedintei, care a durat aproape o ora si jumatate, Dinu a plecat de la antrenament, parasind apoi si cantonamentul de la Saftica. Seara, Procuroru' a ajuns la sedinta de pregatire dupa 20 de minute de la inceperea ei, s-a asezat pe o bancuta si si-a notat citeva insemnari pe o hirtie.

"Sa critice doar in vestiar!"

Ioan Andone este de parere ca afirmatiile din ultima vreme ale sefilor din Stefan cel Mare au afectat si evolutia, si moralul fotbalistilor. "Sa speram ca nu vor mai comenta prea mult. Poate vor vorbi mai mult cu domnul Dinu acum. Discutiile vizavi de echipa trebuie facute cu mare grija.

Daca este o critica, ea trebuie facuta in vestiar, in fata jucatorilor, nu publica! Asa e normal, ultimele afirmatii n-au facut bine echipei", a declarat antrenorul.