Aparatorul familiei fostului ministru al Industriilor, Dan Ioan Popescu, a inaintat ieri Comisiei de Cercetare a Averilor din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie declaratiile olografe ale politicianului si ale sotiei acestuia privind modul in care cei doi si-au dobandit bunurile * Discutiile in acest caz urmeaza sa fie reluate in data de 22 septembrie

Avocatul familiei fostului ministru al Industriilor, Dan Ioan Popescu, maestrul Catalin Dancu, a inaintat, ieri, Comisiei de Cercetare a Averilor din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie declaratiile olografe ale politicianului si ale sotiei acestuia privind modul in care cei doi si-au dobandit bunurile, judecatorii urmand sa reia discutiile pe acest caz in 22 septembrie.

Fostul ministru al Economiei, deputatul PSD Dan Ioan Popescu, s-a prezentat, in 25 august, impreuna cu sotia sa, la comisia speciala a instantei supreme privind controlul averilor demnitarilor, in urma unei solicitari a procurorului general al Romaniei, care a raspuns unui demers al Centrului de Resurse Juridice.

Solicitarea procurorului general Ilie Botos, adresata comisiei speciale a instantei supreme, survine cererii Centrului de Resurse Juridice (CRJ) care reclama neconcordante aparute intre declaratiile de avere.

Geanta plina de documente

Avocatul Catalin Dancu s-a prezentat, ieri, la instanta suprema, cu o geanta de documente apartinand familiei Popescu. "Aceasta este situatia legala a familiei Popescu, incepand cu 1991 si pana acum. Hartii, date, documente, acte fiscale legal inregistrate, care atesta corectitudinea.

Nu cred ca exista dubii asupra unei familii care depune Curtii de buna voie toata aceasta situatie", a declarat Dancu. Totodata, avocatul a precizat ca cei care au facut sesizarea privind dobandirea ilicita a averii de catre Dan Ioan Popescu trebuiau sa dovedeasca acest lucru inainte de a face reclamatia. "Nu trebuia depusa de Dan Ioan Popescu, ci de cei care au sesizat comisia. Nu au facut-o.

Nu mai discutam de profesionalism si de interesul politic", a mai spus avocatul. Potrivit dispozitiilor constitutionale - a afirmat Dancu - "proprietatea si bunurile se prezuma licit a fi dobandite", caracterul ilicit trebuind a fi dovedit de cel care reclama.

"De ce CRJ nu a depus documentele, de ce procurorul general, in aceeasi zi in care a primit sesizarea CJR, s-a grabit sa o depuna (la instanta - n. red.), nu stiu", a adaugat Dancu. El si-a exprimat speranta ca, in 22 septembrie, acest "circ de imagine" sa se incheie. "Dupa ce se va incheia, Dan Ioan Popescu va actiona in consecinta", a mai spus Dancu.

Botos spune ca nu putea bloca solicitarea

Avocatul a afirmat, citat de Mediafax, ca a doua zi dupa ce a sesizat comisia speciala a instantei supreme - procurorul general al Romaniei, Ilie Botos, ar fi transmis o adresa actualului ministru al Economiei, Codrut Seres, in care ii solicita "in legatura cu dosarul privind controlul averii", sa i se comunice daca D.I.

Popescu ar fi intervenit si facilitat semnarea, prin mijloace neortodoxe, a contractului cu ABB, implicata in scandalul "Spaga suedeza".

Botos a declarat, ieri, in legatura cu acest subiect ca se fac verificari cu privire la anumite informatii care il vizeaza pe Dan Ioan Popescu, afirmand totodata ca nu putea bloca sesizarea trimisa la instanta suprema referitoare la controlul averii fostului ministru. "Solicitarea a fost facuta de Centrul de Resurse Juridice.

Elementele de acolo au fost apreciate de expertii nostri ca impunand sesizarea comisiei de control a averilor din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie si ca atare s-a dat drumul acestei lucrari, urmand a se stabili adevarul", a declarat el. Procurorul general a respins sustinerile lui Dancu referitoare la adresa pe care ar fi facut-o ministrului Seres.

"Nu am solicitat eu, insa este posibil ca o sectie din Parchetul ICCJ sau din sectorul operativ sa fi cerut aceste informatii, care nu au legatura cu sesizarea aflata deja la instanta suprema", a afirmat Botos.

Sesizarea CRJ

In 25 august, Inalta Curte de Casatie si Justitie i-a cerut lui Dan Ioan Popescu sa faca referire la bunurile dobandite din 1991 si pana acum, iar sotia sa la cele obtinute din 1995, anul casatoriei. Fostul ministru afirma ca sesizarea CRJ se bazeaza pe o comparatie intre declaratiile sale de avere din anii 2003 si 2004 si pe articole din presa.

Popescu mentiona ca o comparatie inseamna compararea initialului cu finalul, iar in cazul sesizarii CRJ "se compara finalul cu el insusi", ceea ce demonstreaza ca este vorba doar despre o interpretare. Dan Ioan Popescu afirma ca in declaratiile sale de avere din 2003 si 2004 a precizat ca a achizitionat diverse bunuri, imobile in anii 2001, 2002, 2003.

El a adaugat insa ca este posibil ca in anul 2000 sa fi avut bunuri sau imobile care nu mai apar in declaratiile de avere din 2003 si 2004 pentru ca au fost vandute. Deputatul PSD preciza totododata ca nu si-a ascuns averea trecand-o pe numele rudelor. El arata ca in 1996 a cumparat un teren cu 400-500 de dolari, despre care acum i se spune ca valoreaza 5000 de euro.

"Eu trebuie sa demonstrez ca am avut atunci 500 de dolari sau ca am acum 5000 de euro?", sublinia Popescu. Fostul ministru a amintit ca la inceputul anilor '90 aproape toti romanii si-au cumparat apartamentele in care locuiau.

In acest sens, el a precizat ca atunci si-a achizitionat apartamentul cu aproximativ 1800 de dolari, iar, acum, conform unui cotidian, acesta valoreaza 200.000 de euro. Popescu a intrebat retoric daca toti romanii trebuie sa demonstreze acum de unde au 50 sau o suta de mii de euro, cat valoreaza in prezent apartamentele cumparate in anii '90.