Romania, un "honest broker" in Orientul Mijlociu

de Magda Crisan     Adevarul
Joi, 6 octombrie 2005, 0:00


Intr-o vizita in Iordania, comprimata de inceperea Ramadanului, ministrul de externe, Mihai-Razvan Ungureanu, a cautat solutii pentru rezolvarea conflictelor din Orientul Mijlociu si o implicare activa in procesul de pace din aceasta zona.

La nici o saptamana de la preluarea presedintiei Consiliului de Securitate al ONU, ministrul afacerilor externe, Mihai-Razvan Ungureanu, a facut o vizita de o zi la Amman, in Iordania. Urmand vizitelor recente in Israel si in teritoriile palestiniene, capitolul Amman recompune mai vechea imagine a Romaniei, de stat deschis spre lumea araba.

"Redeschiderea" spre Orient a fost impulsionata, potrivit lui Ungureanu, si de criza ostaticilor, cand, sub presiunea evenimentelor, legaturile cu lumea araba au fost reluate.

Intrevederile pe care ministrul Ungureanu le-a avut cu regele Abdullah II, cu premierul iordanian, cu omologul sau, dar si cu alti oficiali vin sa pregateasca vizita apropiata in Regatul Hasemit a presedintelui Traian Basescu si pe cea a premierului iordanian la Bucuresti.

Contractul incheiat intre Electroputere Craiova si Compania Nationala de Energie iordaniana anunta alte proiecte de investitie romaneasca in infrastructura energetica din Iordania. Se pare ca piata iordaniana este deschisa si pentru oferta romaneasca de produse farmaceutice, a materialelor de constructie, dar si a celor de larg consum, cum ar fi mobila si textilele.

In schimb, Iordania ar urma sa investeasca in zona hoteliera din Romania sub sloganul "turism de calitate romanesc pentru turistii arabi". In contextul in care Romania doreste sa fie un mediator, dar si un monitor intre lumea araba, UE si Washington, Iordania prezinta interes deosebit pentru ca ea a reusit sa duca o politica moderata in privinta Irakului, dar si a teritoriilor palestiniene.

Chiar si atunci cand Romania isi va incheia mandatul de diplomat ONU, "va incerca - potrivit lui Ungureanu - sa-si creeze un avantaj politic fata de celelalte membre ale UE".

"Pentru ca suntem agreati in statele arabe, noi putem oferi expertiza pe anumite domenii din aceasta regiune, pe care alte state nu au nici capacitatea, nici informatia necesare", a mai afirmat ministrul de externe.

"Un fel de "honest broker", spune Ungureanu. "Se pare ca statura noastra medie are si un avantaj, nu producem panica prin greutate si, potrivit lui Ungureanu, putem duce o politica de delicatete si de maturitate cu Orientul Mijlociu si Apropiat, fara eforturi iesite din comun".

Informatiile culese de catre delegatia Romaniei in Iordania si alte state arabe vor fi centralizate sub forma unui raport pe care Bucurestiul il va inainta Comisiei Europene.

















31 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version