Peste 61% dintre irakieni au participat la referendumul privind Constitutia

de     HotNews.ro
Sâmbătă, 15 octombrie 2005, 0:00


Peste 61 la suta dintre irakieni au participat, sambata, la referendumul privind Constitutia, potrivit unei prime estimari facute de Abdel Hussein Hindaui, un responsabil al Comisiei Electorale Centrale.

Participarea la referendumul asupra noii Constitutii a Irakului este buna, indeosebi in zonele securizate de nord si de sud ale tarii. Dupa cum a declarat un inalt responsabil al Comisiei electorale, citat de France Presse, aproximativ 600 de sectii de vot create nu au fost deschise.

Acestea se afla mai ales in provinciile sunnite Anbar, din vest, si si Ninive, din nordul tarii. In schimb, in sudul Irakului, regiune majoritar siita, la Bassra, Hilla si in alte orase mari, irakienii stateau la coada pentru a vota.

Irakienii sunt profund divizati in legatura cu proiectul de Constitutie pe care sunt chemati sa-l voteze sambata.

Majoritatea siita a populatiei, adica circa 60 la suta din 27 de milioane de oameni, ca si kurzii majoritari in nord, care reprezinta 20 la suta, sunt in favoarea constitutiei, ce le asigura autonomie regionala. In schimb, minoritatea sunnita, aflata la putere in timpul fostului dictator Saddam Hussein, se opune proiectului.

















45 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică