Adevarul despre revolutia din Bulgaria (de Tudor Octavian)

de     Jurnalul National
Sâmbătă, 29 octombrie 2005, 0:00


UN OM AL PSD-ULUI din Senat abia de stie sa se iscaleasca. Nu-i zic numele, fiindca e huligan. De fapt, chiar pentru asta e tinut mereu pe listele partidului, fiindca e golan si la nervi e in stare de orice. Mi-a confirmat-o un fost ministru

"Daca il suparam, se duce imediat la altii si varsa tot ce stie! E, asadar, unul din acei indivizi capabili de un santaj brutal, pe care, daca nu poti sa-i lichidezi, ii platesti cu un post gras si cu cateva improprietariri pe sub mana, ca sa-si tina gura.

In cazul votului uninominal, faptul ca n-are scoala n-ar mai fi doar un subiect comic de ziar, ci un obstacol major in cariera politica. Probabil ca va fi in continuare tinut pe langa stapani intr-un rost administrativ sau intr-o sinecura desi omul va fi lovit greu la vanitate si e posibil sa maraie.

Foarte multi din actualii deputati si senatori, nu conteaza din ce formatiune fac parte, nu vor vot uninominal deoarece biografia ii deserveste. Daca sunt corecti si isi povestesc la adevar viata, pierd. Daca mint, iarasi pierd. Scandalurile mai vechi si mai noi de presa ii vor urmari toata viata.

Lista insa ii protejeaza, datorita listei, pot sfida opinia publica. Cei mai dezavantajati de votul uninominal sunt popandaii politici, cei care fac jocul partidelor in infruntarile din Parlament, care cotizeaza substantial, dar nu si-au institutionalizat in nici un fel numele, pentru ca au vocatie de anonimi.

Iar in CV-ul electoral asta vor trebui sa marturiseasca, faptul c-au fost popandai, ca au fost doar nume de manevra pe o lista.

NUMAI LA NOI se face caz mare de Revolutie si de revolutionari. N-am auzit insa pomenindu-se vreodata de revolutiile din Bulgaria, din Ungaria, din Polonia si din Cehoslovacia. Germania nu celebreaza daramarea Zidului Berlinului de catre multimile furioase ca pe un act revolutionar.

E straniu ca nici Alianta lui Basescu nu se incumeta sa denunte cacialmaua bolsevica intitulata Institutul pentru studiul Revolutiei romane, in care pana si soacra lui Geoana a salvat tara. In Europa, daca vorbesti de Revolutia din Romania te rad si curcile.

E ca si cum i-am povesti mandri Europei cum o sa intram noi prin forte proprii in ea. Si tot Ion Iliescu o sa tina cuvantari despre Revolutia din 2007, cand ii vom arata noi Vestului cine suntem si ce vrem.

O sa facem si un Institut pentru studiul integrarii Romaniei in Europa, le vom ridica un monument eroilor integrarii, iar Bebe Ivanovici va semna mii de certificate de integratori emeriti.

CAND LIPSESTI UN TIMP din tara, iti reevaluezi toate sentimentele fata de patrie si popor. Conteaza mult cata vreme ai fost plecat si din ce directie te intorci acasa.

Un functionar din Ucraina al unei firme din Bucuresti spune ca, dupa ce ai stat cateva luni in orice targ ucrainean, Romania raspandeste si dincolo de Nistru un miros imbietor de democratie si prosperitate si ca orice deplasare mai lunga in Franta sau Spania ar trebui compensata cu una in Est.

















157 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi