Din subiect predilect de campanie electorala, utilizat de fosta opozitie ca arma naprasnica impotriva PSD, RAFO Onesti a ajuns acum ciuca bataii grupului de interese Tariceanu-Patriciu, in favoarea Petromidia.

La tandemul format de premier si de Patriciu se asociaza si fostul ministru de Finante, Ionut Popescu, aflat in conflict de interese ca inalt demnitar, de vreme ce detine actiuni la Rompetrol-Rafinare. Nu vorbim despre insignifianta pachetului de actiuni detinut, ci de gestul imoral in sine.

De fapt, conflictul de interese in care s-a complacut Popescu pare inca unul dintre motivele remanierii sale, si nu doar cel invocat de ministrul de Finante, legat de lupta lui acerba impotriva structurilor mafiote din sistemul vamal. Indealtfel, sistemul vamal romanesc este o jungla cultivata cu sarg de orice regim.

Efortul pe care il intreprinde un finantist-sef este de a nu lasa ca pe roadele produse de vama sa puna mana doar premierul in exercitiu.

Pentru a avantaja Petromidia, Popescu a suspendat o Hotarare de Guvern care prejudiciaza grav interesele RAFO. In prima sedinta a cabinetului Tariceanu s-a suspendat ordonanta pentru RAFO, de cesionare a actiunilor catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), in contul datoriilor rafinariei.

Statul a preferat restituirea in natura a datoriilor, ceea ce dezavantajeaza net RAFO. In acelasi timp, Petromidia a beneficiat de o serie de facilitati din partea cabinetului Tariceanu, care vin in prelungirea politicii indulgente a lui Adrian Nastase.

Nastase a permis ca la Petromidia sa se faca o conversie de obligatiuni de 22.000 de miliarde de lei. Asta apropo de cele 8.000 de miliarde de lei datorate statului, in acel moment, de catre RAFO.

Noul proprietar al RAFO Onesti s-a vrut a fi grupul rusesc Alfa Oil.

Din actionariatul grupului fac parte trei firme offshore: Expanet Trading Limited, Calder-A International BV si Raglam Overseas Ltd. Pare-se ca la Alfa Oil sunt aceiasi actionari ca si la Balkan Petroleum. Dar lucrurile nu stau deloc simplu, iar socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ.

Ceea ce stim despre Alfa Oil este exact atat cat ne-au lasat cei de la Balkan Petroleum sa intelegem, adica fratii Octavian si Alexandru Marian Iancu, care detin pachetul majoritar de actiuni al acestei societati.

Si ce mai stim este ca Balkan Petroleum este proprietarul RAFO si ca cei doi frati Iancu sunt arestati preventive pentru a doua oara, pentru o serie de infractiuni grave, precum evaziunea fiscala, delapidarea, fluieratul in biserica si abuzul in serviciu.

Probabil ca, intr-adevar, sub Alfa Oil se ascund tot fratii Iancu, dar acest lucru este aproape imposibil de demonstrat, din cauza faptului ca grupul Alfa Oil este alcatuit din firme offshore. Fireste ca nu este exclus ca fratii Iancu sa incerce sa-si salveze societatea RAFO prin orice tertipuri.

Inclusiv acela de a inregistra undeva, intr-un paradis fiscal, o alta firma, prin care sa-si rascumpere un bun amenintat cu lichidarea, inecul, electrocutarea sau falimentul.

Lucrurile par sa se lege, de vreme ce, pe 15 septembrie 2005, AVAS a atacat in forta subiectul Balkan Petroleum, zadarnicind parca un plan insuficient de bine chibzuit. AVAS a precizat ca impreuna cu Balkan Petroleum sunt singurele parti in cadrul contractului de privatizare a rafinariei RAFO.

In Atari circumstante, a adaugat comunicatul AVAS, orice act de vanzare-cumparare de actiuni sau de cesiune privind RAFO, parafat intre Balkan si alta companie, fara acordul AVAS, este lipsit de efecte, nul si chel.

Cu privire la posibilitatea schimbarii proprietarului RAFO, vicepresedintele AVAS pe probleme de postprivatizare, Corin Nicolae Lunganu, a declarat ca la AVAS nu este inregistrata decat o singura intentie privind preluarea Rafo, din partea firmei Calder-A International BV.

Ni se mai spune ca AVAS a luat nota de solicitarea de vanzare si a cerut pachetul de documente necesare, care sa probeze bonitatea societatii Calder-A International BV.

In fine, AVAS ne aduce aminte, daca mai era necesar, ca Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a instituit, incepand cu data de 23 august 2005, sechestru asigurator asupra tuturor actiunilor RAFO detinute de Balkan Petroleum.

Este foarte interesant de observat ce se intampla la AVAS, concomitent cu desfasurarea evenimentelor de la Rafo care au urmat actiunii de arestare preventiva a fratilor Iancu.

Pe 8 septembrie, la doua saptamani dupa instituirea sechestrului asigurator la Rafo, Gabriel Zbarcea, presedintele AVAS, a demisionat, aparent fara nici o legatura cu desfasurarea acestor evenimente majore din lumea petrolului. El a invocat motive „absolut personale". De ochii lumii, Zbarcea a dat de inteles ca se intoarce la meseria lui de avocat, deoarece este mult mai banoasa.

El le-a reamintit subalternilor ca nu si-a propus sa-si incheie mandatul la termen, dupa patru ani, si ca angajamentul sau a fost doar acela de a reorganiza institutia.

Nimic mai fals, legat de o institutie greoaie, pe care n-ai nici o sansa s-o reorganizezi in doar cateva luni. In culise, Zbarcea avea sa ciripeasca cu totul altceva, cu atat mai mult cu cat el stia de la bun inceput cine este grupul Alfa Oil, caruia initial pare-se ca ii daduse acordul pentru a cumpara actiunile Balkan Petroleum.

Mai mult decat atat, si Agentia Nationala de Administrare Fiscala ANAF) se pusese intru totul de acord cu vanzarea actiunilor Balkan catre Alfa.

Ulterior, lucrurile au luat o turnura suspecta si Zbarcea a trebuit sa-si aduca aminte ca este avocat, ca avocatura este o meserie banoasa si, in atari circumstante, si-a inaintat demisia din motive private.

Conducerea AVAS este asigurata acum de Giliola Ciorteanu, vicepresedinte pentru coordonarea activitatii de valorificare a activelor bancare. Pe 17 septembrie a.c. a fost numit vicepresedintele AVAS, in persoana juristului Jean-Catalin Sandu, fostul director al Agentiei Domeniului Statului (ADS).

Raportul ADS, finalizat la inceputul acestei veri de o echipa a Corpului de Control al ministrului Agriculturii, Gheorghe Flutur, la ADS, releva ca Jean-Catalin Sandu a fost implicat intr-o serie de tranzactii ilegale de active de la ADS catre persoane juridice. El este perceput atat ca un apropiat al Partidului Conservator, cat si al PSD.

Fostul deputat liberal Marin Anton, in legislatura trecuta, actualmente reprezentantul Balkan Petroleum, a declarat ca societatea pe care o reprezinta si-a vandut aproape intregul pachet de actiuni, cu exceptia a doua procente, catre grupul Alfa Oil.

Concomitent, ANAF a precizat printr-un comunicat ca schimbarea proprietarului societatii Rafo, prin vanzarea pachetului detinut de Balkan Petroleum catre Alfa Oil, nu afecteaza creantele detinute de stat asupra rafinariei. Exact acesta era si punctul de vedere oficial al AVAS, cu putina vreme inainte de demisia lui Zbarcea si de instituirea sechestrului asigurator la Rafo.

Comunicatul ANAF a intarit asertiunea ca, de vreme ce Rafo si Alfa sunt societati cu capital privat, transferul actiunilor intre acestea nu implica in nici un fel statul.

Ba mai mult decat atat, Sebastian Bodu, presedintele ANAF, a incercat sa linisteasca apele, zicand ca schimbarea actionariatului poate fi un fapt pozitiv, cu conditia ca Alfa Oil sa fie fata mare si sa nu recunoasca faptul ca a facut afaceri cu Saddam Hussein.

Vremurile in care fratii Iancu faceau jocurile pe piata petrolului romanesc, impreuna cu Departamentul Securitatii Nationale, nu par sa fi apus definitiv.

Daca in legislatura trecuta, un Ioan Talpes, secondat de aghiotantul sau Paul Sarbu, bateau cu pantoful in masa si-i porunceau lui Dinu Patriciu sa fuzioneze cu firmele controlate de fratii Iancu, astazi cam la acelasi gen de interventionism marseaza personal presedintele Traian Basescu.

Nu mai departe decat pe 15 septembrie a.c., Basescu a declarat pentru Evenimentul zilei, cu privire la subordonarea si rolul Comunitatii de Informatii, ca, in Romania, responsabil de securitatea nationala este presedintele, care nu imparte aceas-ta responsabilitate cu nimeni.

„Comunitatea de Informatii a fost transformata intr-o problema care nu exista. La ce se refera Comunitatea de Informatii? La niste prioritati pe care le-am stabilit pentru serviciile de informatii in privinta securitatii nationale. Nu ma intereseaza ce a facut politicia-nul cutare, ci daca resursele de titei mai pot fi controlate de Romania", a zis Basescu.

Cam de acelasi gen de interese parea animat si Ioan Talpes, cu amendamentul ca inaltimea sa era doar un obisnuit consilier prezidential pentru probleme de securitate, pe cand, din cunostintele noastre, Traian Basescu este doar liderul gigantic al unui stat periferic, cu resurse minuscule de petrol.

Singurul avantaj, in tot acest ghiveci romanesc, este ca, daca Patriciu a avut infinit mai mult sprijin din partea lui Adrian Nastase, astazi lucrurile stau taman cu susu-n jos.

Patriciu a cazut in dizgratia totala a lui Traian Basescu, iar data fiind animozitatea acestuia impotriva a tot ce reprezinta interesele omului de afaceri liberaloid, este de asteptat ca presedintele sa sustina mai energic tocmai politica Rafo.

Cu atat mai mult cu cat, de luni de zile, grupul Alfa Oil a adus in tara zeci de mii de tone de petrol, pentru a asigura front de lucru rafinariei Rafo si pentru a o salva de la faliment, chiar daca fratii Iancu risca sa se mai spovedeasca din cand in cand la Manastirea Mititica.