Mitsubishi L200 - Pick-up-ul potrivit pentru Europa

de     StiriAuto.ro
Joi, 3 noiembrie 2005, 0:00


In ultima zi a lunii octombrie Mitsubishi Motors Corporation a transmis primele informatii referitoare la noul model L200, un pick-up inspirat din competitia Dakar, care urmeaza a fi lansat in Romania in 2006, luna aprilie.

Cu intentia de a vinde 35.000 de unitati anual in Europa, noul L200 reprezinta o provocare pentru piata europeana de pick-up-uri. Depasind atributele unui pick-up prin designul deosebit, confortul si siguranta caracteristice unui SUV modern, noul L200 are calitati care il vor face potrivit pentru un mediu atat de aglomerat si de solicitant precum cel European.

Dintre acestea:

- Un model remarcabil datorita design-ului inspirat de Pajero Evo, castigator al Raliului Dakar;
- Dimensiunea potrivita (5,0 m X 1,8 m pentru Double Cab);
- O cabina spatioasa, leader in clasa sa (Double Cab, 2,15 m lungime);
- Sistemul permanent Super Select 4 Wheel Drive, unic in segmentul pick-up;
- Sistem de control activ al stabilitatii si tractiunii, unic in segmentul pick-up;
- Raza de bracare de 5,9 m, cea mai buna in clasa;
- Motor diesel care satisface cerintele normelor Euro 4;
- Un punctaj de 4 stele la testele Euro-NCAP;
- Disponibil in 3 variante de caroserie: Cabina Simpla, Cabina Club si Cabina Dubla - cu patru usi;
- Spatiu si confort pentru pasagerii de pe locurile din spate (unghiul de inclinatie a banchetei, spatii de depozitare a paharelor incorporate in cotiera centrala, luneta se deschide, optiune unica la segmetul pick-up etc);

Beneficiind de traditia de 70 de ani de productie a pick-up-urilor si de 60 de ani de tehnologie 4X4 la Mitsubishi, noul L200 va baza pe succesul predecesorilor sai :

- Titlul de leader al pietei europene la categoria pick-up, pana anul trecut;
- Un volum de peste 700.000 de unitati exportate din fabrica Mitsubishi Thailanda incepand cu 1988;
- Castigator al Cupei Mondiale FIA Cross Country in 2003.

Noul Mitsubishi L200 va fi prezentat pentru Europa cu ocazia Salonului Auto de la Bologna pe 1 Decembrie 2005.

Mostenire de 60 de ani a pick-up-urilor la Mitsubishi

Cu toate ca utilizarea pick-up-urilor in Europa este destul de recenta, clientii de L200 vor beneficia de rezultatele deceniilor de experienta ale Mitsubishi Motors de la proiectarea primelor pick-up-uri, pana in prezent.

Succesul vehiculelor precum Mizushima din 1946, un vehicul mic cu 3 roti cu o greutate de 0,4 tone proiectat de Mizushima Motor Vehicle Works, sau a modelului Leo din 1959, primul Mitsubishi care a purtat sigla de azi pe grila frontala, au constituit fundamentul intrarii Mitsubishi in piata automobilelor.

Verii indepartati precum Jupiter Juniors au contribuit si ei la construirea reputatiei pick-up-urilor Mitsubishi pana la lansarea in 1967 a modelului Colt Pick-up si, in cele din urma a modelului L200, in 1978.

Dupa aproape 30 de ani si 3 generatii mai tarziu, Mitsubishi L 200 ramane unul dintre cele mai populare pick-up-uri in afara granitelor Statelor Unite ale Americii. Acolo, lansarea modelului Raider 2006, special creat pentru aceasta piata, va reusi sa raspunda cererilor clientilor americani.


Pentru Europa

Cu experienta si cu traditia lor de leaderi de piata in Europa, inginerii si designerii Mitsubishi Motors au abordat conceptul celei de-a patra generatii a lui L200 dintr-o perspectiva cu totul noua, in asa fel incat acesta sa corespunda si mai bina cerintelor reale ale pietei, ducand in acelasi timp pasiunea mai departe.

Cu alte cuvinte, posesorii europeni de pick-up-uri care viseaza la spatiile deschise vor beneficia acum de un pick-up mult mai compact, mai sofisticat din punct de vedere tehnic si mult mai prietenos, toate acestea combinate cu rigiditatea si spiritul de aventura oferite de experienta de neegalat a lui Mitsubishi Motors la Dakar.

In conditiile in care se prevede o stabilitate a pietei europene de pick-up-uri pentru urmatorii ani (110.000 de unitati in 2004 ajungand la 120.000 de unitati in 2010) continua insa sa genereze venituri mari pentru producatori. Este clar ca ceea ce reprezinta alegerea unui stil de viata pentru consumatori s-a transformat intr-o optiune strategica pentru producatori.

Acest lucru este valabil si pentru Mitsubishi Motors in 2004 L200 reprezentand 16,4% din vanzari si aproape 18% din veniturile din anul fiscal 2004.


Stil inspirat din rally-raid

L200 apartine gamei autentice de 4X4 care a facut celebru numele Mitsubishi Motors in Europa. Nu este de mirare ca designul sau este inspirat din cel al conceptului Pajero Evo 2+2/ Pajero Evolution.

Caracteristica strategiei de design a lui Mitsubishi Motors, aceasta abordare a dat deja nastere noului model Colt (plecand de la Conceptul CZ2 din 2001), modelului Grandis (plecand de la conceptele CZ3 Tarmac din 2001 si Space Liner) si "i" (de la Conceptul "i" din 2003), si va conduce la un nou segment C sedan in 2007 (inspirat de conceptul Sport Back din 2005).

Bucurandu-se de inalte aprecieri, atat in saloanele auto cat si in desert, Pajero Evo ramane un concept de design puternic si coerent, astfel incat ii asigura modelului L200 o identitate veritabila si de lunga durata.

Liniile aproape identice ale lui L200, grila Mitsubishi "Mount Fuji" si tinuta ferma raman foarte vizibile, dar adaptate regulilor si conditiilor reale de condus de zi cu zi. Acesta este motivul pentru care modelul este prevazut cu margini mult mai rotunjite ale capotei motorului, asigurand soferului o vizibilitate foarte buna.

De asemnenea, aceasta ii confera modelului L200 cel mai bun coeficient aerodinamic din segment si contribuie la scaderea consumului de combustibil si la nivelului zgomotelor aerodinamice.

Cum 30% dintre posesorii de L200 au mentionat designul ca fiind motivul principal pentru achizitionarea masinii, designerii Mitsubishi Motors Corporation au privit acest concept dintr-o perspectiva noua. si au restilizat interiorul, cabina noului L200 devenind cea mai spatioasa din segment.

Placerea de a conduce

Dimensiunile noului L200 (5000 mm x 1800 mm pentru varianta Cabina Dubla) sunt foarte potrivite pentru piata europeana care se traduce si prin strazi inguste, orase aglomerate, parcari stramte. Noul pick-up Mitsubishi ofera astfel si un confort ridicat pentru ocupantii sai, avand cea mai spatioasa cabina din segment (2153 mm pentru cabina Dubla).

Proprietarii noului L200 vor aprecia, printre altele:

- Raza de bracare de 5,9 m, cea mai buna in clasa;
- Parbrizul panoramic, pozitionat la distanta fata de bord, pentru o pozitie de condus cat mai relaxanta;
- O foarte buna vizibilitate, asigurata de pozitionarea parbrizului;
- Levierul cutiei de transfer, fara socuri, cu posibilitatea schimbarii in mers, in opozitie cu selectorul rotativ foarte la moda in ultima vreme.

Pasagerii vor beneficia de confortul unui turism in noul L200, cu bancheta spate prevazuta cu unghi de inclinatie de 25°, si de siguranta pe care ti-o confera punctajul de 4 stele obtinut la testul Euro-NCAP.

Noul L200 va adauga un plus de siguranta activa prin:

- Sistemul de control activ al stabilitatii si tractiunii si ABS;
- Sistemul permanent Super Select 4 Wheel Drive- asemenea lui Pajero, optiune unica in segment;
- Suspensie fata independenta A – cu brate duble triunghiulare si arcuri elicoidale, pentru o mai buna stabilitate atat pe sosea cat si off-road.

In paralel, noul L200 va fi antrenat de un motor diesel nou de 2,5l mai puternic, cu Injectie Directa Comon Rail:

- Cu 100kW / 136 CP la 4,000 rpm, 314 Nm la 2,000 rpm si un raport masa/putere de 13.8kg/Cp va oferi un inalt nivel de performanta;
- De asemenea, motorul Diesel este singurul din clasa sa care corespunde normelor Euro 4, fiind dotat fie cu o cutie manuala cu 5 trepte fie cu una controlata electronic cu 4 trepte;
- Consumul de combustibil este cel mai scazut din segment;
- Intervalul de revizie este fixat la intervale de pana la 20.000 km.


Carausul

Prin noul pick-up, Mitsubishi Motors duce mai departe traditia stabilita in 1978 de primul L200, cea a unui design deosebit si a unui ADN puternic pentru o masina cu abilitati on si off road:

- Disponibil in variante de caroserie: Cabina Simpla, Cabina Club si Cabina Dubla- cu patru usi;
- Lungimea competitiva a cabinei (2,22 m x 1,81 m x 1,32 m) si dimensiuni exterioare compacte/cele mai bune proportii interioare;
- Sarcina utila de 1 tona;
- Sarcina remorcabila de 2,7 tone;
- Sasiu total redesenat realizat prin tehnologia de hidroformare pentru rigiditatea maxima;
- Axa spate rezistenta cu arcuri foi multi-treapta pentru a asigura o capacitate maxima de incarcare;
- Galvanizare dubla a peretilor benei;
- LSVP- supapa de modulare a presiunii de franare in functie de sarcina;
- Garantie 12 ani anticoroziv.

Construit in Thailanda, la Mitsubishi Motors (Thailanda) Co.Ltd, noul Mitsubishi L200 va fi unul dintre cele 7 noi modele ce urmeaza a fi lansate de catre Mitsubishi Motors Corporation in urmatorii 3 ani.


















292 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version