Tulburarile au inceput joi, 27 octombrie. Doi tineri de origine algeriana au fugit de un control al politiei. Pititi intre transformatoarele unui punct de inalta tensiune, amindoi au murit, electrocutati.
Din acea zi, in fiecare seara, bande de tineri nord-africani ies la rafuiala. Lupta lor e simpla, incendiara si rau explicata. Masini, scoli, magazine, sali de spectacole si autobuze ard de-a valma, vinovate de simpla lor existenta.
Drojdia islamica a periferiilor europene ataca centrul, dar acest act grav si rau prevestitor e prizonierul citorva clisee care vorbesc mai mult despre neputinta statelor-tinta.
Focurile din jurul Parisului se vad de departe, dar acelasi prapad se petrece, tot acum, abia relatat, si in Danemarca. La Aarhus, al doilea oras al tarii, "gherile" de tineri arabi dau foc magazinelor, se bat regulat cu politia si fac scrum tot ce are patru roti si un rezervor plin cu benzina. Cine intreaba afla, invariabil, acelasi lucru: "Asta e zona noastra! Noi stapinim aici!".
De la Paris la Amsterdam si de la Birmingham la Berlin, Eurointifada a inceput sa decupeze teritorii in care accesul statului-gazda nu mai e posibil decit odata cu masinile de politie si cisternele pompierilor.
Rascoala e acoperita de citeva justificari masinale: saracie, marginalizare, oprimare. Dar lucrurile au iesit de mult din limitele acestei scheme mioape. Adevarul, in continuare clandestin, e ca violenta sistematica a acestor oameni care nu-si gasesc locul si sensul face de ris bunul nume al saraciei si nobletea celor care se ridica impotriva opresiunii.
Saracia nu e o noutate prescrisa anume milioanelor de musulmani ingramaditi in cartierele sociale ale Europei. Tot in saracie au trait, in anii ’50-’60, italienii, portughezii si spaniolii veniti la munca, pe santierele si in closetele Parisului. Saraci sint, acum, simultan cu arabii, si romanii, albanezii si vietnamezii muncilor de jos.
Nu exista nici un motiv pentru care saracia ar trebui sa apese mai dureros asupra arabilor. Teoria marginalizarii nu poate explica de ce fitilul imigrant est-european nu s-a aprins niciodata si de ce Parisul n-a fost pus pe foc de rasculati chinezi sau de senegalezi deprimati. Intinderea exceptionala a imigratiei arabe si rata infloritoare a somajului in sinul acestui grup nu explica nimic.
De ce sint tocmai ei loviti de somaj, in vreme ce "opresorul" francez, englez sau olandez pare sa fi rezervat altor minoritati o soarta mult mai norocoasa. O explicatie e lipsa de educatie, dar aceasta explicatie nu duce decit la urmatoarea complicatie: de ce sint arabii singurul grup care impiedica femeile (fiice, surori sau sotii) sa treaca de clasele primare si sa faca o cariera decenta?
Politica de integrare s-a soldat cu un esec – spun, dupa a zecea noapte consecutiva de anarhie urbana franceza, observatorii. Dar integrarea e un proces cu doi participanti. Cineva vrea sa integreze si altcineva vrea sa se integreze. In locul acestui duet care a produs, in America, cetateni fideli, nu bezmetici explozivi, Europa a prescris o scena goala, plus subventii.
Problema nu e esecul politicii de integrare duse de statele francez, britanic sau danez, ci absenta ei. Daca esecul are un nume precis, atunci el e multiculturalismul, ideologia sociala la putere in vestul european. Aceasta dogma le spune imigrantilor ca nu trebuie sa isi deranjeze felul de viata, ci doar sa il mute, la pachet si fara retus, in noile tari de resedinta.
Semnalul a fost inteles. Imigrantii lumii islamice au dedus, corect, ca aceasta politica e, in primul rind, o dovada de slabiciune a statului de adoptie, care poate fi, deci, muls sau refuzat, evitat sau boicotat si, in cele din urma, incendiat.
Lumea europeana s-a intilnit, fata in fata, cu emisarii, in imigratie, ai unei lumi care nu se simte nici solidara, nici motivata, nici integrabila. Rugurile din jurul Parisului nu orneaza o bilbiiala in garantarea locurilor de munca.
In fond, tot saptamina trecuta, s-a comemorat (foarte discret) un an de la asasinarea rituala a lui Theo van Gogh, un olandez sfirtecat de un tinar musulman, pe strazile Amsterdamului, pentru vina de a nu fi respectat, in Olanda libertatilor totale, dreptul musulman de a injosi femei. Rugurile din jurul Parisului lumineaza o ciocnire de civilizatii.
Una dintre ele trebuie sa inteleaga ca s-a pus in pericol, pentru ca a renuntat sa isi mai apere valorile, la ea acasa.
