Mergem spre nicaieri, asta e clar. Am ratat Mondialul, iar mugurii de speranta mijiti pruin zvircolirile victorioase cu Cehia si Finlanda s-au bagat, dupa infringerea de la Le Mans, inapoi in coaja. Lipsa perspectivei supara mai rau decit infringerea.
Esecul cu africanii, primul de la acel 1-2 cu Camerunul lui Roger Milla, in 1990, ne ia tot cheful de renastere fotbalistica.
Dar putem, oare renaste? Teoretic nu, cita vreme etalam o temporizare batrineasca, in care fundasii centrali paseaza mijlocasilor de inchidere pentru ca acestia sa le retrimita mingea. Teoretic nu, cit timp fizic fotbalistii nostri par sahisti pe linga musculatuile adversarilor.
Si nu e vorba neaparat despre africanii de la Le Mans, ci si despre nemti, francezi si alte natii, care par constituite din alt aluat.
Nu numai fizic stam insa ru, ci si tehnic. Banel alearga de rupe, pentru a sfirsi cursa centrind in spatele portii. Nesu pierde mingea ca un diletant, Iencsi e driblat ca-n curtea scolii, Tamas n-are nici o sansa in fata lui Drogba, Paraschiv fuge, recupereaza, dar paseaza catastrofal.
Singurii fotbalist de la echipa nationala care face fata exigentelor tehnice din 2005 e Mutu. Cind e mingea la el, nu ti-e teama c-o va pierde sau c-o va scapa in aut.
Dupa ce s-a terminat aperitivul romano-african de la Le Mans, Franta s-a conectat cu toate fitele la amicalul cu Germania de pe Saint Dennis. In fata imaginilor de pe TF 1, comparatiile sint inevitabile. Ce-ar face Badoi in locul lui frierdrch? Dar Paraschiv in locul lui Frings? Sau Banel in Mazilu intr-al lui Cisse? Nimic, fara indoiala.
Lumea buna a fotbalului inseambna altceva, nu echipe nationale care fac o gramada cu autocarul prin periferia pariziana. Singurul roman caruia valoarea i-ar fi dat dreptul sa-si plimbe crampoanele pe Stade de France ar fi fost Mutu.
Avem un jucator si in jurul lui trebuie sa cladim o echipa, trecind podisca spre miristea de antrenament pe jos si pomenindu-ne, in toiul noptii. cu toti betivii in camere.
