Invitat in emisiunea 100% de joi seara realizata de Robert Turcescu pe Realitatea TV, fostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu a spus ca in timpul guvernarii CDR, PD-ul, in frunte cu Traian Basescu, au fost principalii contestari ai restituirii proprietatilor catre titularii lor de drept.

Constantinescu crede ca Basescu nu schimba sefii serviciilor secrete fiindca nu vrea si nu poate in acelasi timp. Aceasta datorita faptului ca a facut parte din sistem si nu poate rupe anumite legaturi.

Certurile permanente din Alianta au o conotatie pozitiva in opinia lui Constantinescu deoarece se constituie intr-un motor concurential intre partide. Intr-o coalitie (asa cum a fost si CDR) functioneaza mult mai bine controlul reciproc al puterii si se asigura astfel o mai mare transparenta.

In final, fostul presedinte a apreciat ca presedintele-jucator era binevenit in 1990-1991, dar ca acum Romania are nevoie de un presedinte de tip european.