UE cere chitante pe tineri

de     Cotidianul
Joi, 22 decembrie 2005, 0:00


Scandalul fondurilor europene pentru tineret cheltuite de Romania ia amploare. Comisia Europeana a anuntat ieri ca agentia romana care a gestionat banii nu pare capabila sa justifice utilizarea unei parti din aceste fonduri. Autoritatile de la Bucuresti au fost informate inca din vara ca exista suspiciuni asupra sumelor date de UE in perioada 2002-2004.

In urma cu o saptamina, Comisia Europeana a anuntat ca suspenda finantarea programelor „Youth" pentru Romania. Motivul invocat: o parte din bani au fost folositi in alte scopuri sau nu au ajuns la fundatiile care depusesera proiecte.

Conducerea Autoritatii pentru Tineret (ANT), cea care gestioneaza in prezent aceste sume, a justificat decizia UE prin faptul ca in perioada 2000-2001 au fost finantate proiecte neeligibile, iar, in prezent, Romania trebuie sa returneze un milion de euro.

Ieri, Comisia Europeana a venit cu completari si acuza atit ANT, cit si Agentia Nationala pentru Sprijinirea Initiativei Tinerilor (ANSIT) ca au refuzat sa furnizeze explicatii in legatura cu cheltuirea banilor. „Urmare a unei prime analize, agentia pare sa nu fie capabila sa justifice utilizarea unei parti din fondurile primite. ANT a fost informata despre probleme in luna iulie.

Cum nici ANSIT, nici ANT nu au furnizat explicatii suplimentare, Comisia a decis sa faca investigatii mai detaliate", se arata intr-un comunicat de presa al Comisiei Europene.

Banii din 2002-2004, cu suspiciuni

In aceasta vara, reprezentantii Directiei de Educatie si Cultura din cadrul Comisiei Europene au venit la Bucuresti si au cerut autoritatilor toate documentele din perioada 2000-2004. Mai mult, au avertizat ca sint suspiciuni asupra fondurilor cheltuite intre 2002-2004. „Au luat documentele si au spus ca exista suspiciuni ca in anii 2002-2004 a existat o proasta gestionare a fondurilor.

Dar noi le-am dat tot ce au cerut, le-am raspuns la toate adresele. De fapt, ei nu dau explicatii si nu ne spun care sint neregulile", spune Ramona Manescu, director in cadrul ANT, cea care are in subordine ANSIT, agentie care gestioneaza direct fondurile. La inceputul anului viitor, Comisia Europeana a comandat un audit pentru fondurile date Romaniei.

Romanii nu vad neregulile

Cristian Rizea, directorul ANSIT, ii contrazice pe oficialii europeni si spune ca nu exista nici o neregula. „Noi am dat mereu toate datele pe care ni le-au cerut. De trei luni, noi le cerem sa ne spuna unde sint neregulile si nu am primit nici un raspuns. Ei au descoperit nereguli pentru perioada 2000-2001", afirma Rizea.

Articol integral in Cotidianul















42 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri