"Prim Plan" pe TVR1 cu Rodica Culcer si Traian Basescu

Basescu a vorbit despre DNA si Legile Sigurantei Nationale

de Ionut Baias     HotNews.ro
Luni, 20 februarie 2006, 0:00


Atributiile DNA raman neschimbate

Nici una din atributiile fostului DNA nu au fost modificate, fiind vorba doar de introducerea a trei noi masuri administrative, a precizat presedintele Traian Basescu in emisiunea "Prim Plan" (TVR1). Asa ca nu se sustin suspiciunile referitoare la presiunile politice exercitate asupra DNA. Cele trei modificari de natura administrativa sunt:

-DNA devine directie in cadrul Parchetului General in conformitate cu prevederile Constitutiei.

-Seful DNA va fi subordonat procurorului general. Pana acum procurorul general era considerat a fi coordonatorul sefului DNA. Insa Ilie Botos nu va avea drept de control, atributiile sale fiind mai mult de ordin administrativ.

-Seful DNA nu va mai fi ordonator de credite insa DNA va avea un buget bine individualizat in cadrul Parchetului General. Aceasta ultima modificare fiind in acord cu cerintele UE.

Contre cu Tariceanu

Traian Basescu a raspuns criticilor venite din partea premierului Tariceanu referitoare la secretizarea Legilor Sigurantei Nationale si la faptul ca prin adoptarea lor se va mari considerabil puterea serviciilor secrete in dauna libertatilor cetatenilor.

Basescu a calificat speculatiile pe aceasta tema ca fiind simple intoxicari spunand ca legile cu pricina au fost trimise spre dezbatere in Comisiile de Specialitate ale Parlamentului pentru analiza si imbunatatire. Proiectul final ar urma sa fie supus apoi dezbaterii publice.

Presedintele a predat televiziunii publice un exemplar al Planului Strategiei Nationale de Securitate aratand prin aceasta ca nu tine nimic ascuns.

Atac la adresa instantelor

Presedintele a vorbit din nou despre coruptia din jurul instantelor prezentand drept exemplu tipic pentru aceasta stare cazul Bancorex.

Scurgerea de documente secrete, prostie sau rea vointa?

Procurorii incearca sa afle sursa care a difuzat informatiile militare cu caracter secret si nu urmaresc vanarea jurnalistilor. Insa arestarea jurnalistilor care au detinut materiale cu caracter secret si nu le-au predat imediat asa cum prevede legea nu poate fi evitata.

Traian Basescu crede ca cel care a pus in circulatie informatii militare secrete e fie un inconstient, fie a incercat sa compromita munca de trei ani si imaginea soldatilor romani in ochii Aliatilor.






44 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS
Ultimele articole din aceeaşi categorie
Sâmbătă, 24 noiembrie 2007
 
Sâmbătă, 24 noiembrie 2007
 
Sâmbătă, 24 noiembrie 2007
 
Sâmbătă, 24 noiembrie 2007

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri