Imediat dupa 1990, inselatoriile prin jocuri de intrajutorare sau fonduri mutuale devenisera un "sport national". Iluzia unor castiguri facile infierbantase mintile multor naivi, mai ales ca institutiile statului asistau pasive, lasand angrenajul megaescrocheriilor sa se invarteasca.
Doar falimentele rasunatoare ale acestora si cruciada sinucigasa a presei de investigatii au reusit sa le puna capat. Despagubirea sutelor de mii de perdanti este, insa, o alta poveste. Una neincheiata.
In peisaj a aparut un alt caz, cel al Loteriei Romane, care, in principiu, pare sa se desfasoare dupa acelasi tip de scenariu: bilete din ce in ce mai scumpe pentru castiguri din ce in ce mai mari si mai rare, exploatand si amplificand gustul cetateanului sarac pentru jocurile de noroc.
Vina le apartine, insa, in totalitate celor care sunt la putere, nu directorului general sau consiliului de administratie. Sa ne explicam. In cazul, sa zicem Caritas, guvernantii au avut doua tipuri de interese. Primul a fost cel psihologic-colectiv si implicit politic.
Adica acela de a induce o stare de speranta intr-o prosperitate imediata unei anumite categorii sociale, una care a avut si o mare putere de influenta. Cel de-al doilea a fost cel economic strategic. Scopul, care a si fost atins, era incasarea din impozitul pe naivitate a sute de miliarde de lei la bugetul statului.
Intre timp, am trecut in a doua perioada de postcomunism, in care omul de rand a inceput sa mai invete cate ceva din greselile trecutului. Ca atare, si escrocheriile au fost nevoite sa prinda staif de capitalism. Asa a aparut FNI.
Iar acum Loteria. Dar statul i-a intins cetateanului o noua cursa. Interesul economic strategic a suferit modificari, fiind impartit intre indivizii care il conduc. Iar din acest moment intervine institutia coruptiei.
Faptul ca ziarele vorbesc de implicarea oamenilor politici, actorii care conduc locomotiva Puterii, denota ca interesul strategic al statului a fost inlocuit de cel economic individual.
Si, neintervenind, necontroland institutiile care gireaza desfasurarea jocurilor de noroc si, implicit, activitatea Loteriei, urmarindu-si doar scopul, inseland deci, statul creeaza impresia ca totul decurge curat.
Tranzactii cu imobile supraevaluate, lucrari de constructii devastatoare pentru bugetul companiei alimentat de banii cetatenilor, miscari oculte cu terenuri, dotari cu echipamente fara licitatie, contracte de management secrete, cote din profitul unei institutii monopol de stat, venituri salariale care produc invidia chiar executivilor straini.
Sunt cateva dintre dezvaluirile presei, din care ies la iveala afacerile facute de Loterie cu banii statului in defavoarea statului.
Mai mult decat atat, acelasi stat chiar a intentionat sa legifereze toate aceste tunuri date banului public prin propunerea de privatizare a Loteriei, adica de vanzare a unui pachet de actiuni salariatilor, pensionarilor si, bineinteles, membrilor Consiliului de Administratie.
Tinand, insa, cont de toate cele de mai sus, este lesne de inteles ca actiunile ar fi ajuns imediat doar in mainile unui grup de interese. Pe moment, actiunea a fost blocata de Comisia de privatizare a Senatului, care a aratat ca, in lipsa unui investitor strategic, tranzactia nu se justifica.
Demantelarea afacerilor Loteriei se supune deciziei politice. Astfel se explica de ce sase ministri de Finante nu au facut nimic. Ori n-au vrut si au inchis ochii, ori n-au putut, fiind blocati de interese mult mai sus-puse. Dar numai statul este vinovat ca i-a permis lui Cristea sa "evolueze".
Iar el "a evoluat" pentru ca niste oameni care alcatuiesc structura Puterii il sustin. Greutatea cu care demareaza ancheta asupra sa da clar impresia ca, daca presa nu ar mai vorbi, povestea ar inceta chiar in acel moment.
