Poate unora li se va parea curios, dar personajul principal al sedintei de ieri a Camerei Deputatilor nu a fost Adrian Nastase. A fost insasi Camera Deputatilor. Daca era nevoie de un gest care sa confirme ruptura lor de realitate si batjocorirea asteptarilor celor care i-au trimis in legislativ, atunci deputatii tocmai l-au comis. Si de aici inainte cazul „Adrian Nastase" aproape ca nu mai conteaza.
Nu erau destule absentele cu duiumul. Nu a fost de-ajuns spectacolul degradant din sesiunea de toamna, cu sedintele interminabile consacrate inlaturarii presedintilor Camerelor. N-a fost suficienta insistenta penibila pentru promovarea unor drepturi - admisibile, poate, intr-o tara bogata, dar absolut revoltatoare in conditiile uriaselor discrepante sociale din Romania.
Deputatii au tinut sa le dea romanilor, in direct, si proba solidarizarii cu unul de-al lor, acuzat de coruptie. Asta, asa, ca tabloul sa fie complet!
Sa nu ne facem iluzii ca romanii ii vor judeca
intr-un fel pe cei care au votat pentru Adrian Nastase si intr-alt fel pe aceia care au sustinut cererea procurorilor. Ruptura alegatorilor fata de cei pe care i-au ales este atat de profunda incat oamenii sunt tentati sa-i ia pe toti la gramada si sa le puna eticheta, indiferent de apartenenta: niste hoti, de la un capat al salii la celalalt.
Numai cine nu traieste in Romania - si se ascunde, eventual, in lumea lui populata cu tablouri si statuete, precum Adrian Nastase - mai poate crede ca „se bucura" de alta imagine. In realitate, de la acest Parlament al Romaniei, opinia publica nu mai poate avea asteptari rezonabile. Acest parlament nu mai poate credibiliza vreun proiect politic major pentru viitorul Romaniei.
Cine sa-i mai ofere incredere, cine sa-i mai vada altfel decat ca pe o adunatura?
Daca nu au fost in stare sa permita accesul procurorilor in casa lui Adrian Nastase, pentru lamurirea acuzatiilor de coruptie, vor fi ei capabili sa voteze un sistem de plata mai transparent si strans legat de propriile performante? Din moment ce se solidarizeaza cu cei suspectati de coruptie, vor fi ei gata sa voteze, cu mainile lor, reducerea numarului de fotolii parlamentare? Ce sa mai vorbim
despre schimbarea sistemului de vot? Sau despre noi reglementari in directia luptei impotriva coruptiei? Slabe sperante.
Desigur, nu ne putem imagina o tara democratica, in care sa merite sa traiesti, fara un parlament reprezentativ. Si de aici incepe misiunea noastra, a celor situati in afara instantelor de decizie politica, a celor „fara de putere", asa cum spunea Vaclav Havel, dar care, in realitate, pot dezvolta o putere formidabila.
Construirea unei noi institutii parlamentare, solide si credibile, nu mai are cum sa fie realizata de vreo patru sute de oameni izolati - ironia sortii! - exact intre zidurile Casei Poporului.
Milioanele de oameni care isi doresc sa traiasca intr-o Romanie in care institutiile statului sa nu-si bata joc de cei care le sustin au acum cuvantul. Ba, chiar, sunt obligati sa se organizeze si sa actioneze, pentru a impune noi reguli ale jocului politic si un sistem eficient de control public asupra finantarii partidelor.
Altfel, pe terenul fertil al nemultumirii publice vor creste antidemocratii, populistii scarbosi, demagogii umflati cu pompa, nationalistii lipsiti de scrupule, va inflori Romania in care nu mai are sens sa mai ramai.
Iar Casa Poporului se va transforma, din proiectatul mausoleu pentru Ceausescu, in cavoul democratiei romanesti. Avand, desigur, ca piesa de lux, figura de ceara a lui Adrian Nastase!
