In conditiile in care competitia dintre banci va deveni tot mai stransa pana in 2010, adaptarea la schimbare va fi principala provocare a bancilor, releva un studiu realizat de catre The Economist Intelligence Unit si sponsorizat de SAP.

Mai mult decat dezvoltarea de noi produse si servicii, adoptarea de noi modele de afaceri va constitui principala sursa de obtinere a unor avantaje competitive, iar cheia schimbarii unei afaceri este tehnologia.

Analiza efectuata de The Economist Intelligence Unit evidentiaza faptul ca pana in anul 2010, competitia dintre banci se va intesifica. 33% dintre persoanle intervievate considera ca cea mai mare provocare cu care se vor confrunta bancile in aceasta perioada va fi adaptarea continua la schimbare.

Richard Lowrie, responsabilul SAP cu strategia pentru sectorul bancar, este de parere ca pentru bancile din Romania, momentul de fata este oportun pentru schimbari.

„Timpul potrivit pentru realizarea unei schimbari intr-o companie este atunci cand rezultatele sunt excelente. Pentru bancile din Romania, acest moment este acum.

Rezultatul? Organizatii agile, competitive, eficiente si diferentiate, care aduc beneficii semnificative intregii comunitati care interactioneaza cu fiecare institutie – printre care clienti, angajati, parteneri de afaceri si actionari" a declarat Richard Lowrie, Director Banking Strategy, SAP AG.

O alta provocare majora identificata de 21% dintre respondentii sondajului The Economist, se refera la exploatarea oportunitatilor de crestere pe pietele emergente.

18% dintre participantii la sondaj cred ca si dinamismul in adoptarea inovatiilor este un alt "test" pe care bancile il vor avea de trecut pana in 2010.

Gradul de pastrare a clientilor vechi si castigarea de noi clienti, controlul costurilor, randamentul investitiilor in tehnologie, respectarea principiilor de guvernare corporatista precum si managementul resurselor umane si in special, retinerea angajatilor talentati sunt alte aspecte care retin atentia institutiilor financiare.

IT - ul elementul cheie al adaptabilitatii

In privinta adaptabilitatii, un procent covarsitor (84%) dintre participantii la studiu considera ca IT-ul va constitui un element crucial pentru adaptarea continua si rapida a modelelor de afaceri si pentru implementarea unor strategii de succes.

Alti 59% dintre respondenti sunt de parere ca rolul IT-ului va fi sa intareasca avantajele competitive, mai mult decat sa conduca la simpla eficientizare a costurilor.

Chestionati in privinta ariei pe care IT-ul o va sustine in mod critic in 2010, subiectii intervievati au identificat mai multe zone printre care relatia cu clientii si serviciile pentru clienti, oferirea de noi produse si servicii, managementul financiar, administrarea canalelor de distributie, colaborarea, securitatea organizationala, relatia cu partenerii si furnizorii, etc.

In urmatorii cinci ani, in topul instrumentelor tehnologice de care bancile vor avea cea mai mare nevoie se afla sistemele pentru managementul datelor si analize (68%), urmate de utilizarea tehnologiilor mobile (23%) si a tehnologiilor de ultima ora, precum RFID (4%) si nanotehnologii (3%).

In opinia a 63% dintre participantii la sondaj, disponibilitatea informatiilor necesare la momentul potrivit este principalul aspect pe care IT-ul trebuie sa-l imbunatateasca pana in anul 2010. Ca prioritati secundare sunt asigurarea accesului la infomatii oricarui angajat (22%) si raportarea instantanee a alertelor, in cazul unui incident (15%).

Rezultatele cercetarii, realizate cu ajutorul a 577 de manageri executivi din sectorul financiar din peste 23 de tari, au fost dezvaluite marti in premiera reprezentantilor celor mai importante banci din Romania, in cadrul evenimentului „Redefining Core Banking" organizat de SAP.

SAP furnizeaza solutii software pentru afaceri. In prezent, peste 29 800 de companii din mai mult de 120 de tari detin peste 100,600 de instalari de software SAP. SAP Romania s-a infiintat in 2002, activitatea sa fiind concentrata pe vanzari si marketing precum si pe dezvoltarea versiunilor localizate ale solutiilor SAP.

Cu o cota de piata de 24,2% in 2004 (conform IDC) si peste 145 de clienti in Romania, SAP este liderul pietei de solutii software pentru afaceri din Romania.