Ministrul de externe al Suediei a demisionat

preluare BBC

Ministrul de externe al Suediei, Laila Freivalds, a demisionat, admitand anterior ca a fost raspunzatoare de inchiderea unui site de internet care publicase o caricatura a profetului Mahomed.

Caricaturi similare provocasera in luna februarie revolta si violente in lumea musulmana.

Doamna Freivalds si-a anuntat demisia la o conferinta de presa organizata marti dimineata devreme la Stockholm. Ea negase anterior ca ar fi avut in vreun fel cunostinta de decizia de inchidere a site-ului respectiv, apartinand unui partid de opozitie, anti-imigratie.

In ultimele saptamani s-a aflat ca o oficialitate a ministerului de externe a contactat compania care gazduia site-ul, inchis apoi pe 9 februarie. Criticii au spus ca aceasta a reprezentat un amestec in domeniul libertatii de expresie.

Ministrul a declarat ca nu a ordonat oficialitatii respective sa contacteze compania, dar, potrivit unei informatii ulterioare din partea ministerului, fusese implicata in decizia respectiva.

Un ministru foarte criticat

preluare EVZ

Scandalul starnit de inchiderea website-ului a pus capat unui mandat inceput in 2003, imediat dupa asasinarea fostului ministru de externe, Anna Lindh.

Freivalds, o letona nascuta la Riga si naturalizata in Suedia, a mai avut parte de critici dure din partea presei si a opiniei publice.

In decembrie 2004, ministrul de externe a fost acuzat pentru incetineala cu care guvernul a gestionat urmarile tsunamiului devastator din Asia, in care si-au pierdut viata 500 de suedezi.

Articol integral in EVZ