Scandalul CNSAS, testul de rezistenta al Aliantei

de Lucian Gheorghiu, Raul Balogh (Cotidianul)

Scandalul CNSAS ameninta Alianta. Unii lideri ai PNL vehiculeaza chiar ideea ca Alianta s-ar putea rupe daca PD nu-l retrage pe Turianu.

Liberalul Bogdan Olteanu astepta ieri un raspuns oficial din partea PD, somat sa-l retraga pe Turianu din CNSAS. Liderul deputatilor PD, Cristian Radulescu, a fost categoric: „Nu putem sa-i cerem demisia pentru ca PD nu are mijloacele de control asupra lui Corneliu Turianu.

Domnia sa a avut o initiativa personala, pe care PD nu o sustine".

Radulescu a explicat ieri candidatura lui Turianu: „Domnia sa a crezut ca Ticu Dumitrescu nu va reusi sa obtina majoritatea necesara pentru Presedintie si de aceea si-a propus candidatura".

Liberalii vor sa modifice Legea CNSAS

Bogdan Olteanu a declarat ieri ca singura solutie pentru a se ajunge la „respectarea deciziei Aliantei D.A." este modificarea Legii Ticu prin schimbarea modului de desemnare a Colegiului CNSAS. Democratii nu s-au pronuntat inca. „Modificarea legii reprezinta, intr-adevar, o varianta realizabila. Nu am discutat-o inca in Alianta.

Sa vedem concret cu ce propunere vine PNL si dupa aceea vom decide", ne-a precizat Cristian Radulescu.

Articol integral in Cotidianul.

Ziua in care Partidul Democrat a redevenit FSN

preluare din EVZ

Angajatii CNSAS si societatea civila se alatura lui Constantin Ticu Dumitrescu. Primii au facut ieri un lant viu in fata sediului institutiei si au semnat o petitie pentru "sustinerea reala a alegerii lui Ticu Dumitrescu in functia de presedinte al Colegiului CNSAS".

"Alegerea, mai degraba conspirativa, ca presedinte al Colegiului CNSAS a lui Corneliu Turianu si respingerea lui Constantin Ticu Dumitrescu, a afectat grav si putina credibilitate de care se bucura aceasta institutie.

In fata acestei situatii grave, cerem fortelor politice parlamentare sa isi asume responsabilitatile ce le revin in rezolvarea crizei CNSAS", se arata intr-un comunicat semnat de noua asociatii, printre care Alianta Civica, APADOR - CH si Transparency International.

Constantin Ticu Dumitrescu este sustinut si de taranisti. Organizatia de tineret a PNTCD a depus ieri in semn de protest, in fata sediului CNSAS, o coroana de flori. De asemenea, fostii detinuti politici au anuntat ca vor picheta astazi sediul Consiliului.

EVZ.

Primul protocol al Aliantei D.A. s-a rupt: in Bihor, P.D. s-a departat de PNL

preluare Adevarul

Biroul Permanent Judetean al PNL Bihor a decis, miercuri dimineata, intr-o reuniune extraordinara, ruperea protocolului Aliantei cu PD Bihor, a anuntat, in conferinta de presa sustinuta in aceeasi dimineata, presedintele liberalilor bihoreni, deputatul Cornel Popa.

Potrivit presedintelui PNL Bihor, decizia a fost luata cu unanimitate de voturi si este motivata prin faptul ca PD Bihor a incalcat in mod sistematic protocolul local al Aliantei, inclusiv la alegerile pentru posturile din Consiliul Judetean si Consiliul Local Oradea.

Articol integral in Gandul

DOVADA LUCRATURII

preluare Ziua

Traian Basescu si Emil Boc au hotarat, sambata, la Cluj, ca Ticu Dumitrescu nu trebuie sa ajunga la sefia CNSAS. Cei doi s-au intalnit cu prilejul inscaunarii lui IPS Bartolomeu ca Mitropolit. Discutiile au continuat duminica la Bucuresti, unde s-au pus la cale detaliile loviturii. PD l-a schimbat pe ultima suta de metri pe Dinescu cu Turianu.

Democratii l-au scos astfel din joc si pe Stejarel Olaru, un apropiat al lui Ticu Dumitrescu. A urmat apoi votul din Colegiu in care Turianu s-a autopropus si, cu sprijinul PRM si PSD, a iesit sef al CNSAS. Scorul de 6 la 5 cu care Securitatea a batut pe linie la alegerile de presedinte, vicepresedinte si secretar general dovedeste ca votul a fost planuit.

Articol integral in Ziua