Un mort, un ranit si un disparut. Cu efectivele reduse cu aproape o treime dupa nici o saptamana de razboi civic-politic, noul CNSAS isi reia activitatea la fel de pagubos cum si-a incheiat-o si vechiul Colegiu.

Turianu – sinucis dupa violarea statutului institutiei pe care a condus-o pret de cateva zile – nu mai poate fi socotit responsabil sa atinga vreun servetel macar de pe masa CNSAS. Ticu Dumitrescu – adanc ranit in orgoliul sau de tata de lege – e prea patimas ca sa mai poata judeca obiectiv vreo nota informativa.

Dan Lazea – dezertat in plin scandal legat de votul sau pentru presedintele Colegiului – e pur si simplu afara din schema. Daca mai adaugam si numele lui Constantin Buchet, ales a doua oara secretar al CNSAS, desi a fost dovedit, in mandatul anterior, partizanatul sau pentru C.V.

Tudor (pe care l-a declarat, cu de la sine putere, curat la dosar si in a carui revista publica ample analize politrucice), abia de mai raman in tot CNSAS-ul 7 oameni fara probleme. Cu putin peste limita cvorumului de lucru.

Apropo de lucru, spuneam ca noua conducere a Consiliului isi incepe la fel de impiedicat activitatea ca si intaiul organism insarcinat cu studierea Securitatii. Cu ce se ocupa acum cenesasii dupa ce au acceptat compromisul presedintiei rotative? Cu identificarea tuturor Popestilor din arhiva Popesti-Leordeni.

De ce? Pentru a dovedi daca afirmatia bombanita alaltaieri de Turianu, despre colaborarea premierului Popescu-Tariceanu cu Securitatea, este sau nu adevarata.

Arhivarii vor trebui sa caute in toate dosarele unde apare cel mai raspandit nume de familie din Romania, sa verifice daca dezvaluirile frustrate ale demisionarului-sef al institutiei au sau nu suport in listele cu informatori.

Cat e de adevarata sau falsa informatia despre Tariceanu vom afla poate la sfarsitul acestei verificari laborioase. Pana atunci, ramane insa o uriasa suspiciune deasupra acestei noi militii morale a carei viata a fost prelungita – exagerat, cred – pentru inca 6 ani.

Ce credibilitate vor avea, de aici incolo, sentintele acestui organism care a pornit la drum si cu acuze de imoralitate – venite atat din interiorul, cat si din afara ei – dar si cu gesturi desantate? Cine va mai pretui o instanta care se antepronunta, o institutie dotata cu sisteme sofisticate de protectie din care

zboara insa hartii secrete pe toate geamurile? Mai este credibil Consiliul in ansamblu cand directoarea Directiei de investigatii, doamna Nagat, da din plisc si se da vedeta pe unde apuca despre „surprize", „nume grele" si „liste" de suspecti, in vreme ce in fiecare luna incaseaza consistente sporuri de confidentialitate?

Daca securistii ar fi vrut sa compromita, prin mijloace specifice, prestigiul forului ce trebuia sa-i dea in vileag, n-ar fi reusit asa de eficient.

Poate ca si-au bagat coada si niste baieti calificati, dar fara orgoliile si patimile unora din cei ce compun echipa de la varful CNSAS, fara trocurile politice de dinaintea votului, toata diversiunea ar fi fost mult mai putin spectaculoasa.

Daca membrii valizi ai Colegiului vor sa-si recastige macar o parte din demnitatea institutionala, au o singura sansa: sa instituie rigoarea intr-o institutie ce pare, in clipa de fata, guvernata de haos.

Sa utilizeze articolele din regulamentul intern care permit sanctionarea severa a lui Turianu pentru incalcarea statutului si sustragerea de documente (caci la demisie, fostul judecator comunist nu pare sa se inghesuie). Sa dea, rapid, un verdict profesionist in cazul „Tariceanu – informator?".

Sa intreprinda o ancheta interna in legatura cu evolutiile publice ale directoarei Nagat.

Sa aplice normele disciplinare ale institutiei pentru a impiedica, de aici incolo, manifestatii de strada, bizare, ale angajatilor apucati brusc de impulsuri democratice dupa ce ani buni l-au tolerat, fara probleme, pe Onisoru – stapanul dosarelor.

Cata vreme nu-si va recastiga propria onorabilitate, e imposibil ca CNSAS sa mai fie crezut atunci cand va emite caziere curate sau va lipi anateme.