Romania a atras un volum record de investitii straine directe in valoare de 1000 milioane Euro in perioada ianuarie-februarie 2006, conform Bancii Nationale a Romaniei. Astfel a fost inregistrata o crestere de 94,1% a capitalului strain direct atras in economie in comparatie cu perioada similara a anului precedent (515 milioane Euro).

In primele 2 luni ale anului curent, cea mai importanta componenta a investitiilor straine directe atrase de Romania a fost componenta "alte capitaluri", adica imprumuturi acordate de compania mama structurilor afiliate din Romania (430 milioane Euro reprezentand 43% din volumul total de ISD), urmata de "profit reinvestit" (356 milioane Euro reprezentand 35,6% din

volumul total de ISD), si "participatii la capital" (214 milioane Euro reprezentand 21,4% din volumul total de ISD).

Conform Statisticilor ONRC, capitalul social subscris de societatile comerciale cu participare straina la capital a inregistrat in perioada ianuarie-februarie 2006 valoarea de 207,9 milioane Euro.

Printre cele mai importante majorari de capital efectuate de investitorii straini in cursul perioadei ianuarie-februarie 2006 se evidentiaza: Impress Buftea SA – 24,4 mil. Euro, C.S.R. SA – 19,8 mil. Euro, Plus Discount Romania SCS – 18,5 mil. Euro, Agri Cokcept Europe SRL – 18,4 mil. Euro, Prolemn SA – 11,5 mil. Euro, Ambro SA – 10,8 mil. Euro.